Cearcane, zimbete obosite si priviri haituite – cam asa arata fotografia de grup a summit-ului G8 din Italia. Puternicii lumii, confruntati cu o criza economica fara precedent in ultimele decenii, s-au reunit la L’ Aquilla doar pentru a demonstra, odata in plus, ca nu a inventat nimeni un leac miraculos pentru Sindromul Economiodeficientei Dobindite.
Cele opt state care compun susmentionatul grup produc circa doua treimi din PIB-ul mondial, in conditiile in care populatiile lor nu insumeaza nici 12 la suta din traitorii pe planeta numita Terra.Doar statul american California ar fi a saptea economie a lumii daca ar o natiune de sinestatatoare. Exista averi private care concureaza serios economiile nationale ale unor tari din Africa sau Asia.
Insa acest moment Hallmark pare definitiv sifonat de scheletul din dulap care a inceput sa-si zdrangane ciolanele incepind cu vara anului trecut. “Samanii” de la Washington DC, Berlin, Paris, Tokio sau Londra, confruntati toti impreuna si fiecare separat cu agende interne coplesitoare, au trecut prin varii faze in confruntare cu dramatica criza economica.
La inceput, a fost seminegarea amplitudinii acesteia – un guturai mai serios si-atita tot. Citeva luni intr-un sanatoriu financiar si vreo trei-patru injectii cu bani vor pune bolnavul pe picioare.
Cele citeva voci care au inceput prin a diagnostica mult mai sever maladia care bintuia bursele au fost catalogate drept “catastrofice”.
Abia la inceputul acestui an, cind si Europa a inceput sa stranute serios, mai toata lumea a inceput sa fie de acord ca lucrurile sunt mai grave decit se estimase la inceput. Si ca putem deveni toti actori intr-un film scris parca de scenaristii care au lucrat la “Macelul din Texas”.
Reactiile au fost, insa, palide. Nici reuniunile G8, nici cele ale largitului G20 (membrii acestui ultim grup controleaza peste 90 la suta din PIB-ul mondial) nu au gasit nici o solutie valabila.
Se vorbeste – retoric – de un Bretton Woods ll, de o “noua ordine financiara/globala”, este afurisita moneda americana – dolarul – care nu mai este considerata suficient de solida si sigura pentru a fi pilonul monetar al lumii (dar nu se spune cam care ar fi alternativa), sunt puse uneori pe coji de nuca institutiile financiare internationale (Fondul Monetar,Grupul Bancii Mondiale, Organizatia Mondiala a Comertului), se arata cu pumnul spre sistemul bancar descoperit a fi lacom peste fire (ca si cind ar fi fost altfel si acum o suta de ani, de pilda), tot mai multi protestatari isi striga in strada revolta, descarcindu-si nervii, pina una-alta, pe guvernantii de la ei de-acasa.
S-ar putea ca dincolo de toate acestea, insa, lucrurile sa fie chiar mult mai grave decit par astazi. Injectiile cu “vitamine” financiare nu au dat rezultatele scontate, nici macar pe termen scurt.
Reducerile de taxe si impozite in tenativa de a relansa consumul intern, capitalizarea de catre un stat devenit brusc mai activ a unor entitati private, lupta continua a bancilor centrale pentru stabilitatea monedelor, toate acestea sunt masuri pe termen scurt.
La un moment dat, nu mai poti cobori taxele fara a intra in colaps bugetar. Nu poti injecta mii de miliarde de dolari fara sa-i iei de undeva, de altundeva decit din tiparnita de bani, pentru ca atunci dinamitezi totul prin hiperinflatie si inlocuiesti o criza cu alta, la fel de grava.
Bancile centrale nu pot lupta la nesfirsit pentru a mentine monede care sufera nu din cauza speculatiilor, ci a lipsei de incredere generalizata. Mai precis, economia globala pare sa fie in situatia unui naufragiat pe o insula pustie. Din lipsa de hrana, corpul incepe sa consume propriile-i resurse/rezerve.
Nimeni, cred eu, nu stie la ora actuala nici diagnosticul precis si, prin urmare, nici medicamentul potrivit. S-a intrat intr-o faza de supravietuire si nu de gindire strategica.
Poate ca punctul pe i ar insemna recunoasterea faptului ca ideologiile/doctrinele au saracit si ele, ca politica a devenit de ani buni un soi de circ public uluitor doar prin costurile pe care le implica, ca actorii politici si guvernamentali sunt tot mai depasiti de viteza lumii contemporane si nu mai gasesc butoanele potrivite.
Ca dupa confruntarea ideologica est-vest de sapte decenii, s-a intrat in era “politicii-surogat”, ca nu au mai aparut nici marii ideologi si nici marii doctrinari capabili sa ofere o noua sinergie unei lumi secatuite de putere simbolica reala si care a cazut, ca atare, tot mai mult in trivialitatea banului si-atit.
Criza din 1929 l-a nascut pe J.M. Keynes, cu o contributie uriasa la gasirea solutiilor potrivite si a carui gindire a remodelat capitalismul. Nici un Keynes nu si-a itit capul deocamdata din puzderia de universitati “de cinci stele” care dau elita economica si antreprenoriala a lumii de astazi. Keynes nu era milionar.
Tinerii de pe bancile unor universitati ca London School of Economics sau Yale viseaza la bonusuri de sase cifre si nu la reformarea sistemelor – asta nu aduce nici Ferrari si nici casa pe Coasta de Azur. Nici un politician nu reuseste sa recreeze uriasa sinergie pe care a nascut-o atunci F.D.R. intr-o America aflata in pragul revoltei civile.
Referitor la cazul unei Romanii care pare mai invrajbita ca oricind, vom arunca degeaba cu pietre in ocupantii Palatului Victoria, actuali sau viitori.
Romania nu-si va reveni pina ce trendul economic mondial nu se va schimba pentru simplul motiv ca nu dispune de resurse interne suficiente pentru a depasi criza, dincolo de rafuielile noastre dimbovitene si de un apetit morbid de a a gasi tapi ispasitori.
Sigur, asta nu inseamna ca prin ceea ce administratorii ministerelor, ai companiilor mai mari sau mai mici sau ai bancilor din tara noastra fac nu pot agrava sau calma intr-o anumita masura lucrurile.
Insa doar intr-o anumita masura. Solutia reala pentru depasirea actualei stari de lucruri va veni – daca va veni – tot din zona despre care scriam la inceputul acestui articol, dinspre cancelariile ale caror ocupanti au, de fapt, volanul in miini. Deocamdata, in Italia, acestia nu au facut decit sa mai dezamageasca inca o data.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro