Diversiunea asta cu sigiliul pus pe transporturile de cereale din Ucraina pare să fi prins la mulți. Pentru că sigiliul sugerează cumva că cerealele alea vor trece doar în tranzit prin România. În realitate, fără interzicerea importului, camioanele supraîncărcate cu marfă ucraineană vor rămâne în țara noastră, ajungând la destinație sigilate, e-adevărat. Refuzând să se alinieze țărilor care au interzis importul de cereale din Ucraina, Guvernul Ciucă a sacrificat agricultura țării, într-un act incredibil de trădare națională.
După protestul masiv de la începutul lui aprilie, fermierii români par să fi amuțit. Probabil au luat de bună afirmația ministrului Petre Daea, potrivit căreia transporturile de cereale din Ucraina vor fi sigilate la graniță, insinuându-se că produsele nu ar rămâne în România. Cum să nu rămână dacă România este singura țară din cele 5 afectate care nu a interzis importurile din Ucraina? Păi dacă nu ai interzis importul, cu ce îi va încălzi pe fermierii români că acele camioane care își varsă marfa în toate județele țării noastre sunt sigilate când ajung la destinație? Și încă un indiciu. Ce sens avea să mai anunțe Daea marile controale la graniță, dacă marfa din Ucraina doar tranzita România? PSD a cerut Guvernului să interzică importurile din Ucraina. Așa, și? S-a întâmplat ceva? Înțeleg de la Daea că așteaptă să vadă ce decizie ia Comisia Europeană. Într-o situație în care s-a ajuns la scapă cine poate. Și cum poți tu, statul român, după ce ai semnat scrisoarea de protest ferm adresată Comisiei Europene, alături de celelalte țări cu agricultura în colaps din cauza ucrainenilor, să te poziționezi ca ”spărgător de grevă” și să nu te alături deciziei statelor afectate de a interzice importurile din Ucraina? Și, printr-un act de trădare națională, să-ți falimentezi propria agricultură, la ordinul Comisiei Europene.
I-a luat de proști pe fermieri
Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ne spune că ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a luat de proști pe fermieri.
”Dacă-i pui sigiliul camionului nu poate descărca la Botoșani? Daea îl tot îmbrobodește pe Ciucă și Ciucă nu înțelege nimic. Nici nu are cum. Ăla-i scuzabil. Cum poți să-ți distrugi cu bună știință propria agricultură, când toate țările din zonă au luat măsura interzicerii importurilor? Prima țară care a dat tonul interzicerii importurilor din Ucraina a fost Polonia, în condițiile în care comisarul pentru Agricultură de la Comisia Europeană este polonez. Lor nu le-a fost teamă că-și pierd omul, dar nouă de e frică, deși nu avem nimic de pierdut. Comportamentul ministrului Daea m-a blocat. Acum îmi dau seama că, în primul mandat, a mers treaba pentru că avea un secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, care se pricepea și făcea toată munca. Și acum, că are niște secretari de stat de care nu a auzit nimeni și nu au niciun fel de experiență, se văd rezultatele”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Nu mai violați sigiliile!
După întâlnirea cu omologul ucrainean, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că s-a stabilit să se pună sigilii pe mijlocul de transport, fie el feroviar, rutier şi. dacă este posibil. şi la barje să se procedeze la fel. ”Sigiliul respectiv pus peste sau alături de sigiliul care există este siguranţa noastră că îl putem urmări şi va fi urmărit prin sistem şi confirmat la destinaţie că a ajuns sub un sigiliu neviolat. În privinţa importului, am decis să prelevăm probe în vamă. Atunci când comisia va hotărî să se oprească importul, lucrurile acestea se subînţelege că vor dispărea, întrucât nu mai este cazul la produsele respective. Evident că sunt o serie întreagă de produse care intră, vom vedea decizia şi aşteptăm”, a declarat Petre Daea. Evident, Comisia Europeană nu va opri niciun import, ci doar va mai arunca o sumă infimă, continuând bătaia de joc la adresa fermierilor din statele UE de categoria a II-a.
Autor: Claudia Marcu
Sursa: national.ro