Pe 2 august a.c. Comitetul a trimis Trezoreriei SUA o prezentare în cadrul căreia a fost analizată inclusiv poziţia dolarului în sistemul monetar internaţional. Pagina 35 a acestui document prezintă un interes deosebit din cauza aprecierilor făcute de autorii prezentaţiei:
“În condiţiile în care atât monedele percepute ca «oaze de siguranţă» [yenul şi francul elveţian] cât şi monedele ţărilor emergente [realul brazilian, rubla rusească] continuă să performeze mai bine decât dolarul, statutul de monedă de referinţă internaţională al dolarului american pare să se erodeze. Însuşi conceptul unei “monede de referinţă” se bazează pe ideea de putere a unei monede şi nu pe ideea că moneda de referinţă este cea mai bună opţiune dintre opţiunile rele. Faptul că acum nu există alternative viabile pentru dolar este o victorie deşartă şi se văd semnele unui viitor în deteriorare”. Dacă analiştii băncilor americane au ajuns să aibă o asemenea opinie cu privire la viitorul dolarului, înseamnă că situaţia este într-adevăr foarte gravă. Economia americană a exploatat timp de mai multe decenii statutul special al dolarului. Datorită complicităţii obţinute prin coerciţie a ţărilor OPEC, petrolul produs în Orientul Mijlociu putea fi cumpărat numai în dolari, iar dolarul a fost moneda de referinţă în tranzacţiile internaţionale inclusiv în situaţiile în care niciuna dintre părţile contractante nu avea vreo legătură cu SUA. Astăzi, din ce în ce mai multe tranzacţii se fac fără referinţă la dolar, iar aliaţii de odinioară ai SUA din Orientul Mijlociu contemplă necesitatea introducerii unei proprii monede de referinţă regională din cauza deprecierii dolarului şi situaţiei economice din SUA.
Astăzi avem norocul să asistăm la sfârşitul unei ere. Era dolarului se încheie după şase decenii de dominaţie mondială incontestabilă. Era monedei unice europene se încheie înainte de a se începe. La momentul închiderii ediţiei, Bursa din Milano a îngheţat tranzacţiile din cauza căderii severe a preţurilor acţiunilor, iar obligaţiunile italiene şi spaniole nu mai găsesc cumpărători. Ministrul de finanţe al Italiei, Giulio Tremonti a declarat că partenerii asiatici (a se citi: China) i-au transmis următorul mesaj: “dacă nici Banca Centrală Europeană nu mai doreşte să cumpere obligaţiunile italiene, atunci de ce am face noi acest lucru?”. Se pare că Beijingul nu mai are dorinţa să plătească pentru menţinerea în viaţă a proiectului european. Urmează un proces de resetare a sistemului economic global, proces dureros şi complicat pentru unii, plăcut şi benefic pentru alţii. Urmează să vedem cum se va poziţiona România în cadrul acestui proces.
sursa: cronicaromana.ro