Mă tot preocupă de ceva vreme gândul că principala problemă culturală și politică a vremurilor noastre nu este „umanismul secular”. Secularismului îi lipsește complet fanatismul, energia demonică, impulsul continuu și permanent de a controla și remodela cultura și societatea noastră, adică tocmai caracteristicile stângii din ultimele două secole. Din acest motiv nu cred că opoziția noastră ar trebui să fie îndreptată împotriva secularismului.
În mod logic, te-ai aștepta ca un umanist secular să fie un sceptic liniștit, gata să se adapteze la aproape orice stare de lucruri. David Hume, de pildă, un dezastru filosofic dar nevinovat în probleme sociale și politice, pare a fi candidatul tipic. Cu greu ai vedea în el o amenințare culturală și politică.
Nu. Semnul distinctiv și determinarea fanatică a stângii din ultimele secole au fost puse în slujba realizării, cât mai repede posibil, a versiunii proprii, egalitariste și colectiviste, a Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ. Pe scurt, această mișcare cu adevărat monstruoasă este ceea ce am putea numi „stânga-post-chiliastă”. Este mesianică și post-chiliastă deoarece Omul, nu Hristos sau Providența, este așteptat să aducă Împărația lui Dumnezeu pe Pământ, „Kingdom of God on Earth”(KGE). În această vesiune KGE este egalitaristă și colectivistă, proprietatea privată eliminată și lumea condusă de o avangardă sau cadre de Sfinți, ceea ce o face să fie o mișcare de stânga.
În anii ‘20 ai sec XIX, bisericile protestante din SUA au fost invadate de un val de fanatici post-chiliaști hotărâți să impună la nivel local, statal și federal, și chiar în întreaga lumea, propria lor versiune de teocrație KGE.
Un grup etnocultural „yankeu” cu origini în New England a migrat și s-a așezat în zonele de nord ale New Yorkului și ale statelor din Vestul Mijlociu. Yankeii era mânați de convingerea fanatică că ei nu se pot mântui dacă nu fac tot ce le stă în putință pentru a le maximiza șansele de mântuire ale celorlalți. Ceea ce însemna, printre altele, să-și cheltuiască energia pentru a institui societatea fără păcat a KGE. Aceste noi biserici protestante majoritare erau întotdeauna etatiste, dar principala lor obsesie în primele decenii era eliminarea „păcatului”, păcatul fiind definit în linii generale ca orice formă de amuzament. Spre sfârșitul secolului XIX, totuși, chiliaștii stângiști au început să fie interesați de colectivismul economic, iar preocupările strict teologice și hristologice au dispărut treptat, culminând cu mișcarea explicit socialistă Evanghelia Socială prezentă în toate bisericile protestante.
Deși fiecare din denominațiunile protesante yankee era infectată și dominată de chiliaștii stângiști, această erezie a triumfat aproape total în Biserica Metodistă.
Și astfel ajungem la iubitul nostru prim cuplu. Am menționat deja că Slick Willie (Bill Clinton – n.trad.), atunci când s-a adresat unei congregații de culoare din Maryland, în numele poruncii lui Dumnezeu de a trece legea criminalității, le-a spus într-un mod revelatoriu celor adunați acolo că țelul său ca „pastor” este să aducă „Împărația lui Dumnezeu pe pământ”. Ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă în toată țara. Din nefericire, pentru un public american cu o cunoaștere precară a istoriei sau a teologiei, afirmația extraordinară a lui Clinton a trecut neobservată. Dar, după cum știm cu toții, Hillary, și nu Slick Willie, este ideologul hardcore de la Casa Albă.
Agenda teologică a lui Hillary a fost dezvăluită recent cu perspicacitate de un un cunoscător, chiar dacă un admirator liberal: Kenneth L. Woodward, editorul pe teme de religie al Newsweek. (Kenneth L. Woodward, „Soulful Matters,” Newsweek (Oct. 31, 1994) pp. 23–25.) Într-un interviu lung și exclusiv cu Hillary, Woodard ne spune că Lady Macbeth a noastră se consideră „o metodistă de modă veche”. Afirmația lui Hillary nu este atât de absurdă pe cât pare la prima vedere.
Hillary Rodham s-a născut în partea de nord a statului yankeu Illinos, în suburbia Park Ridge din Chicago. Bunicii ei i-au spus povești despre metodismul lor de la începutul secolului XIX din Anglia, când nu erau despărțiți de prea multe generații de întemeietorul metodismului, John Wesley. Familia lui Hillary era compusă din metodiști pioși, și însăși Hillary a făcut cunoștință cu Evanghelia Socială prin intermediul Reverendului Donald Jones, pe atunci un tânăr pastor în Prima Biserica Metodistă Unită Park Ridge.
Sunt convins că am fost cu toți foarte fericiți să aflăm cum a debutat Hillary în misiunea ei de „reformă socială”. După cum remarca afectuos Woodward, Pastorul Jones „le-a dezvoltat conștiința socială studenților săi privilegiați din suburbii ducându-i în vizite la copii muncitorilor imigranți.” Cel mai important pasaj din articolul lui Woodward este explicația sa pentru importanța metodismului în spectrul protestantismului american: „mai mult decât alți protestanți, metodiștii sunt îmbibați cu evanghelia socială de la începutul secolului, care susține că ei sunt cei destinați să construiască Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.” Mai sunt necesare doar câteva tușe pentru a completa tabloul. Pastorul Jones, un invitat frecvent la Casa Albă, dar care măcar pare că are un simț al umorului și o viziune care îi lipsește complet arogantei și prezumțioasei Hillary, o spune astfel: Chiar azi „când Hillary vorbește sună ca și cum ar ține o lecție duminica în cadrul Bisericii Metodiste. Hillary vede lumea prin lentile metodiste. Iar noi metodiștii știm ce este bine pentru tine”. Acum evident și bineînțeles că aici este vorba de intenția lui Hillary de a se „reinventa” pe sine, adică, să creeze o falsă imagine dublă, mai puțin amenințătoare pentru publicul american înfuriat. Și sigur că evangheliștii sociali de la sfârșitul secolului XIX ar fi îngroziți de stânga clintoniană, multi-gen, condomaniacală, fără să mai spunem ceva de sărmanul John Wesley care se răsucește agitat în mormântul său britanic de sec XVIII. Dar există cu siguranță o legătură directă între evangheliștii sociali metodiști de sec XIX și Sf. Hillary și monstruoasa stângă clintoniană. Amestecați în „metodismul de modă veche” câteva doze generoase de marxim, nouă stângă, panteism păgân New Age, și revoluții multiculturale și sexuale, amestecați brusc, și veți obține oroarea contemporană de care toți ne lovim, și care încearcă să ne dea peste cap viețile noastre. Pe scurt, ne confruntăm cu Vrăjitoarea cea rea de la Casa Albă, indiferent ce coafură sau personaj va întruchipa săptămâna viitoare.
Sursa: contramundum.ro