Separarea corupţiilor în stat

Dacă ieşea Geoană preşedinte?, iată întrebarea retorică pe care susţinătorii lui Băsescu şi-o pun pe piept ca pe o medalie de când Bucătarul cu Reţele C. Voicu se mişcă pe ecrane. Răspunsul subînţeles este: “Cu Geoană preşedinte, Voicu n-ar fi fost niciodată dat în presă, n-ajungea să fie votată arestarea lui în Senat, dimpotrivă, ar fi devenit ministru de Interne.” Pe cale de consecinţă logică, faptul că Băsescu e preşedinte a dus la toate astea. Ce rezultă, tot logic, dintr-un asemenea raţionament? Că dacă şeful statului, M. Geoană, îi suna pe procurorii DNA şi le spunea “Lăsaţi-o mai moale cu Voicu, n-are timp să-l arestaţi, trebuie să ia Internele în primire” aceştia se conformau mintenaş, în loc să protesteze public. Că ei nu au curajul să ceară arestarea lui Voicu decât dacă la Cotroceni e adversarul PSD Traian Băsescu. Deci, dacă în România corupţia este în primul rând politică, anticorupţia, la rândul ei, este comandată politic, procurorii fiind simpli executanţi. Cred că e o concluzie care poate anula satisfacţia pentru victoria lui Traian Băsescu.

Alte idei fixe vehiculate cu încăpăţânare în diverse intervenţii televizate:

– se repetă în neştire că Justiţia nu se face la televizor. Deoarece stenogramele au fost “scurse” în presă şi cazul a fost tocat zile în şir pe ecrane, ba, ce să vezi, s-a mai dat şi muzica din “Caracatiţa”, bietul Voicu e deja judecat şi condamnat. Prin urmare, senatorii şi judecătorii sunt consideraţi nişte inşi slabi de înger, care votează şi judecă după ce văd la televizor. Păi, atunci, avem o problemă mult mai gravă decât cea a presei, alcătuirea Parlamentului şi Justiţiei din incapabili uşor de manipulat. Presa e un animal care muşcă şi mestecă, atunci când are ce. E adevărat, şi când n-are.

– tot scandalul Voicu e o diversiune, o perdea de fum, căci de zile întregi nu se mai discută problemele cu adevărat importante, pensii, salarii, preţuri, şomaj, ci doar despre stenograme. Dar când vor înceta să fie importante salariile, pensiile, şomajul? Evident, niciodată. Şi în tot acest timp nu mai discutăm cazuri grave de posibile corupţie şi trafic de influenţă? Ce-i împiedică pe reprezentanţii PSD să refuze să vorbească la televizor despre “perdeaua de fum” Voicu şi să insiste pe problemele “cu adevărat importante”? Cât priveşte preferinţa presei, poate excesivă, pentru anumite subiecte, o priveşte, încă n-au ajuns politicienii să facă sumarul în redacţii.

– vehicularea posibilei arestări i-a provocat probleme cardiologice d-lui Voicu. E inuman. Eu înţeleg umanitarismul care îi cuprinde periodic pe unii politicieni, dar cred că dl. Voicu trebuia să facă multă mişcare şi să ţină dietă, căci sportul extrem pe care îl practică d-sa, tangoul cu DNA, necesită o condiţie fizică foarte bună. Dacă te ştii obez, hipertensiv şi emotiv, atunci te poţi ocupa cu ceva mai uşor, cum ar fi să fii senator, căci ai fost ales de nişte oameni. Să te lupţi, de pildă, pentru schimbarea condiţiilor pe care le prezinţi drept înspăimântătoare din arestul Poliţiei Capitalei, nu doar atunci când eşti pe punctul de a ajunge acolo.

Simţind cătuşele aproape, senatorul Voicu a lansat un semnal disperat către… către cine? Cui se adresa când se tânguia şi avertiza că “urmează alţii”, “s-a deschis ţeava”, “Cutia Pandorei”, “ce rău e la bulău” etc.? Dl. general vorbea, înduioşător, Sistemului, aşa cum a fost educat d-sa înainte de ’89. Mecanismele de corupţie în sistemul ceauşist se bazau pe partidul unic. Exista o singură corupţie în stat, patronată de aparatul PCR. Oricine încerca să practice corupţia pe cont propriu era săltat mai devreme sau mai târziu. Dacă însă făcea parte din sistem, în caz că era prea lacom, primea doar o mustrare, o retrogradare, o penitenţă temporară, n-ajungea în niciun caz la puşcărie. Această regulă nescrisă o amintea cu disperare C. Voicu, incapabil să ţină seama de o cucerire fundamentală a Revoluţiei: separarea corupţiilor în stat. Deşi amintirea Corupţiei Unice mai bântuie, dovadă unicul vot în plus în Senat peste minimul de 69, Sistemul nu mai există, există mai multe Reţele. Justiţia, în continuare, nu este independentă. Dar când ajunge la putere cealaltă Corupţie, atunci e posibil chiar să se facă Justiţie şi dl. Voicu să fie eventual “băgat jos”, cum se spune în argoul lumii lui.

Încă ani buni de-acum înainte, în România va fi, din când în când, justiţie, dar nu pentru că s-ar fi produs separarea puterilor în stat, a Justiţiei de puterea politică, ci datorită separării corupţiilor în stat.

Cristian Tudor POPESCU
sursa: gandul.info