Iniţiativa preşedintelui de declanşare a unui referendum pe tema anticorupţiei este criticată de preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan. Aceasta argumentează că demersul este unul periculos, care duce în derizoriu justiţia.
“Intentia Presedintelui Klaus Iohannis de a face un referendum pentru “continuarea luptei împotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice” relativizeaza legea si discrediteaza lupta anticoruptie, deoarece face din ea dintr-un instrument de aplicare a legii o arma in batalia politica”, scrie şefa UNJR pe Facebook.
Din punct de vedere juridic, mai spune Dana Gîrbovan, lupta impotriva coruptiei trebuie sa fie una ce tine strict de aplicarea legii. “Cu alte cuvinte, exista un cadru legislativ si institutii ce sunt dedicate luptei impotriva coruptiei. Sa inteleg ca Presedintele Iohannis doreste sa intrebe poporul daca vrea in continuarea respectarea si pastrarea acestui cadru legislativ? Adica intrebam poporul daca legile mai trebuie respectate in Romania?”, scrie Gîrbovan.
“Mai departe, conform unei hotarari a CCR, chiar daca referendumul este consultativ, rezultatul acestuia este obligatoriu. Prin decizia 682/2012, Curtea a constatat ca “reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o solutie legislativa care nu respecta vointa exprimata de popor la referendumul consultativ mentionat este în contradictie cu prevederile constitutionale ale art. 1, 2 si 61”- pct.1.12 din decizie.
In anticiparea consecintelor referendumului, trebuie pornit de la premisa ca rezultatul acestuia este incert. Care atare, poporul poate raspunde la fel de bine DA sau NU.
Pentru ca daca este cert ca se va raspunde DA, ce rost are sa cheltui din banii publici peste 20 de milioane de euro, cat s-au cheltuit in 2012, o suma echivalenta cu bugetul anual alocat ICCJ?
Iar in ipoteza unui raspuns NU, cum va armoniza Presedintele vointa poporului de suprimare a luptei impotriva coruptiei cu obligativitatea respectarii legii?
Din pacate, problemele ridicate mai sus nu fac altceva decat sa arate ca lupta anti-coruptie a devenit un slogan, iar justitia continua sa fie folosita ca arma in bataliile politice”, mai afirmă preşedintele UNJR.
În schimb, Dana Gîrbovan îi propune preşedintelui un referendum in care sa intrebe cetatenii “daca doresc sa se clarifice implicarea serviciilor secrete in justitie, ori lamurirea modului in care instantele de judecata au devenit “camp tactic” pentru SRI”.
“Iar pana cand un astfel de referendum va fi initiat, reiterez cererea adresata Presedintelui Iohannis de a face toate demersurile pentru a declasifica deciziile secrete CSAT prin care, intr-un mod ce contravine Constitutiei si legii, serviciilor de informatii, cu precadere SRI, li s-au dat competente extinse, care s-au materializat inclusiv prin acele “echipe mixte operative” formate din procurori si agenti SRI, a carui mod concret de actiune nu a fost inca lamurit”, mai scrie Dana Gîrbovan.
Autor: Florin Puscas
Sursa: Stiri pe surse