De ce trebuie să subvenționez eu-via scutirea de impozit pe venit a angajaților- industria de IT?
Una dintre cele mai dinamice, care beneficiază din plin de investiții publice, că nu i-a fătat mămicile lor direct IT iști pe ăia de populează cubiculele corporatiste din câteva mari orașe ale României. E vorba despre educație, chiar gratuită, oricât ar mârâi niște labe triste, că dacă ar fi în alte țări, în SUA, spre pildă, ar da o căruță de bani, și ar plăti de s-ar speti împrumuturile pentru studii. Școlile alea sunt echipate din bani publici, populate cu profesori plătiți din bani publici.
Care e contribuția lor la binele comun, măcar la păstrarea serviciului ăluia public de educație, mulțumită căruia duc, totuși, o viață decentă, mult peste medie? Să nu-mi spuneți că plătesc contribuții la pensii și la sănătate. Da, dar plătesc pentru ei, nu pentru alții. Impozitul pe venit este partea de solidaritate, ceea ce întoarce el societății.
Este vorba de ceva mai mult decât o scutire de impozit, într-o industrie care s-a consolidat și se dezvoltă. Este o luptă pentru privilegii, în total dispreț față de ”pulime”. ”Noi suntem elite! Nu ne amestecăm cu plebea! Să ne mulțumească!” Mulțumească, pentru ce? Pentru că există? Există așa, în abstract, în afara societății? N-au nicio obligație față de restul?
Aud că și medicilor li se pregătește o scutire de impozite. Or mai fi și alți privilegiați. Ăia din Justiție și din servicii nu plătesc contribuții sociale. Le plătim tot noi. Cum tot noi le plătim pensiile alea amețitoare, ca valoare, când pensia medie este în jur de o mie de lei. De ce? Nu suntem toți cetățeni cu drepturi, libertăți și obligații egale? Unii sunt mai egali ca alții? Cine a decis asta? De ce? Pe ce criterii?
Știu, au să-mi sară o mulțime în cap, că ăștia din IT au ajuns vacile sfinte ale patriei iubite. Am și eu o ”vacă” din asta în dotare. Și nu văd cu ce este deosebită de ceilalți contribuabili ai României muncitoare, ca să zic așa. Deci, nu! Ori suntem capitaliști, ori nu mai suntem! Competiție, nu protecție!
A, aia cu ”competiția” este pentru proști, și banul iese din concubinajul cu statul, lobby pentru scutiri de taxe și impozite, evaziune, cărat banii în paradisuri fiscale, și tot așa? Ziceți, fraților, așa! Să știm și noi ce și cum! Că poate ne ”optimizăm” și noi fiscal. Să vedem cine mai plătește, și cât bine au s-o ducă privilegiații, când nu vor mai avea pe cine să mulgă…
Autor: Constantin Gheorghe
Sursa: Constantin Gheorghe