Unirea se Face şi Nu se cere!
Dacă în 1918 clasa politică şi societatea civilă ar fi aşteptat până când marile puteri ar fi decis că e bine ca noi să ne unim, cu siguranţă că nu s-ar fi ajuns la România Mare, adică acea Românie care cuprindea aproape pe toţi românii. Cei de atunci au adoptat cea mai bună tactică, întâi au făcut aceste lucruri bazându-se pe faptul că marile puteri au probleme mai mari decât dreptul românilor de a trăi împreună, după care au mers şi au pus pe masă o situaţie de facto.
Dar cu toate acestea voi face o scurtă analiză a acestui aspect, deoarece până la urmă, chiar dacă post-factum, el va trebui atins. Voi aborda atât problema marilor puteri cât şi a vecinilor.
Ucraina- orice modificare teritorială a României nu poate fi văzută de Ucraina decât ca o tentativă de revizuire a frontierelor. Fiind un stat artificial creat de către Rusia din teritorii luate de la vecini, Ucraina are o mare problemă de legitimitate. Fiind conştientă de acest lucru ea nu va fi favorabilă nici unui proiect revizionist, mai ales că în rândul naţionaliştilor români următorul pas după unirea cu Basarabia ar trebui să fie discuţiile despre Bugeac şi despre Nordul Bucovinei. Atitudinea Ucrainei de ai împărţi pe românii din propriile teritorii în moldoveni şi români are tocmai scopul de a pierde semnificaţia procentuală a populaţiei româneşti din teritoriile care au aparţinut României şi care sunt menţionate mai sus. În consecinţă în momentul de faţă Ucraina nu este de acord dar nu va putea face nimic împotrivă.
Ungaria- situaţia este total diferită de cea a Ucrainei. Aceasta se consideră îndreptăţită să se extindă şi peste Ardeal, sau cel puţin o parte a acestuia. La un moment dat Hitler venise cu propunerea ca România să fie împinsă spre Ucraina pentru a face loc şi Ungariei Mari. Aceasta nu are o atitudine favorabilă unirii celor două state româneşti deoarece acest proces duce la consolidarea statului român şi la scăderea procentuală a etnicilor maghiari din România Nouă. Acest lucru a fost confirmat şi de faptul că nici un candidat la parlamentarilor din România, din 2012, şi aparţinând minorităţii maghiare nu a semnat Pactul pentru Basarabia.
Bulgaria- relaţiile dintre România şi Bulgaria au fost dintre cele mai bune după cel de-al doilea război mondial. Aceasta nu poate avea o atitudine nefavorabilă, în cel mai rău caz poate fi una indiferentă.
Serbia- relaţiile dintre România şi Serbia au fost permanent unele cordiale. România chiar a refuzat în cel de-al doilea război mondial să ia părţi din Iugloslavia. Unirea nu poate constitui o problemă. Să nu uităm că România a fost una din puţinele membre ale UE care nu au recunoscut ONU.
Rusia- marele şi eternul prieten de la Est, apărătorul tuturor creştinilor şi eliberatorul poporului român de sub jugul turcesc, manifestă cu siguranţă opoziţie faţă de acest aspect. Situaţia s-a accentuat după venirea lui Putin care a luat o serie de măsuri care au drept scop readucerea Federaţiei Ruse cât mai aproape de situaţia din perioada sovietică. Orice extindere a României nu poate fi considerată decât ca o problemă, pentru că România în esenţa ei este o problemă pentru o Rusie fals imperială. Cu toate acestea Rusia se află departe, la 600 de km de Ucraină distanţă. Opoziţia ei nu se mai poate face decât prin banii pompaţi în Republica Moldova pentru manipularea opiniei publice. Cu toate acestea Rusia nu ar trebui să se opună acestui proces natural deoarece prin unire inclusiv drepturile minorităţii ruse se vor îmbunătăţi. De asemenea prin unire Rusia va câştiga o pârghie importantă în Europa prin aducerea în sânul acesteia a unui număr important de vorbitori de limba rusă. Personal cred că interesul Rusiei ar fi de stabilitate pe graniţa cu Europa deoarece problemele ei se vor accentua în Asia pe fondul problemei islamice dar şi a insurecţiei Chineze în sudul Rusiei. Aceasta nu mai este suficient de puternică pentru a-şi permite o atitudine autoritară raportată la Europa.
Franţa- este favorabilă acestui proiect. Să nu uităm că Napoleon este naşul statului român modern iar Franţa a susţinut permanent consolidarea unui stat român pentru stabilizarea sud-estului Europei. Paşoptiştii au studiat în Franţa, au fost pregătiţi în Franţa, după care au venit acasă pentru a da naştere statului Român.
Germania- nu poate să nu fie favorabilă acestui proiect. Cum ar putea societatea civilă ierta politicului că statul German s-ar opune procesului de unificare, când chiar ei l-au urmat acum mai bine de 20 de ani? Cum ar suna în faţa opiniei publice internaţionale: Germania se opune unirii? Acest lucru nu este valabil pentru că străbătând o experienţă similară Germania este datoare României să îi confere sprijin pentru unirea celor două state româneşti.
SUA- este favorabilă unirii şi a iterat în mod continu acest lucru în politica sa externă din ultimii 20 de ani. Americanii de altfel sunt singurii a căror părere contează în această problemă deoarece vrem, nu vrem, ei sunt gardienii lumii şi cei care decid ce este bine şi ce este rău. Unirea celor două state româneşti este susţinută de diplomaţia de la Washington. Să nu uităm că România reprezintă un partener strategic al americanilor şi orice consolidare a statului român este în beneficiul acestora. De asemenea cu cât România este mai mare cu atât interesele americane se extind pe o suprafaţă mai mare. Americanii sunt conştienţi de poziţia strategică ca statului Român în faţa unuia din polii din timpul războiului rece.
În genere Europa trebuie să sprijine unirea celor două state româneşti deoarece în acest moment ea are o problemă de securitate pe graniţa de Est. Acest lucru se datorează permeabilităţii graniţei existente artificial între Republica Moldova şi România. Singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este introducerea în Europa a acestui teritoriu. Cu toate acestea, Europa este conştientă că varianta integrării nu este posibilă în perioada următoare şi singura viabilă este varianta unirii celor două state româneşti. Aceasta este o soluţie simplă şi fără probleme pentru Europa deoarece România, un stat consolidat democratic, va putea face faţă securizării graniţei de Est.
Apoi se mai pune problema şi astfel: îşi permite Europa să ţină în afara ei o parte componentă Europei? Menţinerea în afara a părţii de Est de Prut nu face decât să dea o palmă zdravănă unităţii europene deoarece aceasta ar dovedi că este incapabilă să asigure unitatea şi securitatea popoarelor europene componente.
Europa trebuie să fie conştientă că nu poate ţine un popor european despărţit deoarece acest lucru ar crea dezechilibre în zona de Est. Tendinţa permanentă de unire va crea în mod sistematic probleme.
După cum bine am arătat mai sus unirea nu doar că nu depinde de alţii, dar nu prea există motive ca alte ţări să se opună acestui proces. Singurii care contează în această ecuaţie în afară de români sunt Europa, care prin Germania şi Franţa motoarele ei, nu se va opune unificării şi chiar o vor susţine ca proiect politic, iar americanii, singurii care contează din punct de vedere al securităţii au fost şi sunt favorabili unui astfel de proces.
Autor: Marius Dorin Lulea
sursa: vox.publika.md