Excelență, suntem țara în care te trezești dimineața proamerican sănătos și te culci cu privirea la poza lui Volodea proaspăt lipită pe perete. Nu e nevoie să faceți foarte multe. E suficient să deschideți gura.
Deci așa, de aia PNL nu poate performa că a umplut PSD ministerele cu oameni incapabili și că a ținut sârbul de Teodorovici contabilitate dublă. Acu’ nu știu ce să zic de Blond, că tare cică i-ar place discotecile și tare îl plac femeile pe el, dar succesul la dame și shot-ul de tequila nu au nici o legătură cu registrele de tip mafiot. Apoi, Excelență, la cât ne iubește pe noi DNA-ul și alte “organe”, fiți sigur că era demult juma’ de minister la “beciu’ Domnesc” dacă se întâmpla așa grozăvie. Dar să zicem că aveți dreptate. Mâine înțeleg că începe prigoana prin instituții pe bază de carnet de membru sau simpatii, nu?
Excelență, ne repetați că habar nu avem ce să facem cu resursele noastre naturale. Îndrăznesc să vă contrazic. Am avut o excelentă școală de petrol și gaze și ingineri mineri. Utilajele noastre extractive se exportau cu succes în toată lumea. A venit Revoluția peste noi (zguduială aia unde au murit aiurea oameni) și am pierdut tot. Tradiții, oameni, pământ, resurse. Ne-ați explicat de mână cu FMI și alți providențiali că nu avem ce face cu aurul și petrolul nostru. Cu lignitul și huila. Cu siderurgia. Cu industria grea. Cu industria ușoară.Știți că stăm de fapt pe munți de cărbune și minerii mor de foame? Că suntem “verzi” azi. Și importăm energie din Ungaria. Care probabil o produce din palinkă. A, și vă reamintesc respectuos că energia electrică a SUA e produsă majoritar pe cărbune.
Excelență, în afară de atacul suburban la adresa partidului al cărui cu onoare sunt membru, ați mai spus și alte lucruri. Că dl. Iohannis și dl. Orban sunt oameni onorabili și să avem încredere în ei. Cu respect am să-mi permit să refuz invitația dvs. As putea chiar spune că domnii menționați de dvs. ar face oricând cu succes parte din distribuția unor romane ca “Ciocoii vechi și noi”, “Nașul” sau chiar ar putea face față cu onoare unor fraze gen: “…ăștia sunt mai răi ca Ciuma lui Caragea”.
Stați liniștit, nimeni din PSD nu va replica la atacurile dvs. Că acum e cu “ghiocei” și “pupat Timermans și Stanișev”. Suntem proeuropeni, proamericani și în general suntem atât de “pro” că mă duc seară de seară să vomit liniștit într-un colț. Și apoi, nu vrem să creadă românii că PSD e antiamerican, nuuuu… Adorăm bocancii în gură, Excelență.
Excelență, ieri ne-ați subliniat importanța investițiilor americane de la Turda. 14 milioane de dolari! Nu e de joacă. O grămadă de bani. Îmi permit la fel de respectuos să vă reamintesc că am plătit până acum niște miliarde de dolari pe armament american, armament care va veni el odată și odată. Am renunțat la reactoarele chineze și am renunțat la tehnologia 5G din China. Deja văd înghesuindu-se la graniță miriade de firme americane hotărâte să investească în asemenea tehnologii. Gurile rele zic că sunt doar niște fonduri de investiții hotărâte să pună mâna pe banii din sănătate (de aia deranjul din ultimile zile). Eu nu cred așa ceva.
Excelență, această mică epistolă e scrisă de mine în nume personal. Repet încă o dată. Mămăligile care îmi sunt șefi la București probabil o să vă trimită doar cântec de greier și praf de stele însă cred că e important să înțelegeți că în România e democrație totuși și pot povesti și eu public că nu sunt încântat de afirmațiile dvs. Eu, un român etnic rus (Dumnezeule, ce oroare!). Că sunt poate singur sau poate suntem mai mulți. Că ne iubim țara și ne doare când își bate cineva joc de ea sau de partidul care a dus țară asta spre Vest. Dacă nu înțelegeți referințele, cereți sfatul consilierilor. O ști careva ce e cu “Caragea” ăla.
Excelență, pot doar să vă spun că dacă veți continua așa veți întoarce o țară pro-americană în Dumnezeu știe ce. Și ar fi păcat. Nu vă mai jucați cu vorbele, vă rog din suflet oricât de tare v-ați dori ca Iohannis și PNL să aibă puterea totală. Că nu o vor avea niciodată.
Și oricât stau unii azi liniștiți pe la 40%, asta nu va dura.
Autor: Vasile Suhov