Cînd într-o frumoasă dimineață, milioane de bărbați din multiple țări din jumătatea nordică a continentului african se trezesc cu un unic gînd, acela de a se muta în Europa, sigur-sigur, extrem de sigur, nu poate fi vorba despre ceva pur întîmplător. Iar dacă nu este întîmplător, haideți să credem că este organizat.
Atît de organizat încît toți cei porniți înspre Europa au rucsacuri identice, încălțăminte identică, terminale smart identice pe care au ruta pe care trebuie să o parcurgă și, ce să vezi, au și banii necesari. Pe carduri de debit preplătite, de la MasterCard. Întîmplător, desigur. Numai traversarea Mediteranei costă în jur de 11.000 de euro. Cash. Nu, toți acești indivizi nu erau ”refugiați”! Între ei se regăseau și refugiați, undeva în jur la 5 la sută din întreaga masă de migranți.
În ceea ce privește integrarea lor în societate, lucrurile sînt extrem de departe de poveștile autorităților. Cînd cu decenii în urmă deja au început să vină în Europa, ca persoane care își căutau propria fericire, la fel ca și belgienii sau italienii stabiliți în Franța, de exemplu, pînă și cei veniți din țări musulmane căutau să adopte un mod de viață occidental, adaptîndu-se acelui mod de viață, culturii, valorilor, încercînd să își găsească un loc de muncă, spre deosebire de grupurile masive de migranți, de sute de mii, de milioane, care nu au nici cel mai mic gînd să se integreze. Dimpotrivă!
Un studiu din 2018 al World Health Organization relevă faptul că în unele țări europene numărul migranților este 3-4 ori mai mare decît informează documentele oficiale. Estimarea ponderii totale a migranților arată că ar fi vorba despre cca. 10 la sută din actuala populație a Europei. Adică în jur de 91 de milioane! Pe țări: Austria – 1,6 milioane (1,8% din populația țării), Belgia – 1,2 milioane (11% din populație), Franța – 7,9 milioane (12,2% din populație), Germania – 12,1 milioane (14,8%), Grecia – 1,2 milioane (11%), Ungaria – 0,5 milioane (5,2%), Italia – 5,9 milioane (10%), Olanda – 2 milioane (12,1%), Spania – 5,9 milioane (12,8%), Suedia – 1,7 milioane (17,6%), Elveția – 2,5 milioane (29,6%), Turcia – 4,8 milioane (6,1%), Anglia – 8,8 milioane (13,4%). România – 370 753 migranți, reprezentînd 1,9% din populația țării. Aproximativ cît populația unui oraș de talia Clujului.
Cine a finanțat migrația?
Ofițerii de informații austrieci, relevau în 2015 că Guvernul Statelor Unite ar finanța migrația, susține Mondialisation.ca. Epoca Obama! Am mai scris că Judicial Watch a descoperit că Fundația pentru o Societate Deschisă a lui Soros a utilizat bani publici americani prin intermediul Departamentului de Stat. Austriecii au descoperit că banii americani plăteau transportul naval dinspre Africa înspre Europa.
Un oficial francez, Françoise Olcay – consulul onorific al Franței în Turcia a fost filmat de France 2 în timp ce vindea refugiaților bărci de salvare.
Firma ORS Services a primit de la Guvernul german 21 milioane de euro pe an ca să gestioneze chestiunea refugiaților. Conducerea ORS este asigurată de Equistone Partners Europe, afiliat Barclays Bank, care aparține familiei Rothschild. Barclays este cel mai important acționar al băncii NM Rothschild, dar și al Lazard Brothers (o firmă de gestionare a activelor). Fostul director al Barclays, Marcus Agius, este căsătorit tocmai cu fiica lui Edmond de Rothschild. Agius a mai fost și director al BBC!
O altă parte a banilor provin de la Ayn Rand Institute, al anarhiștilor sioniști, preocupați să aducă ilegal migranți în Europa – via Fluchlinghelfer.In.
Terminalele smart furnizate migranților provin de la compania de telefonie austriacă A-1, controlată de miliardarul mexican Carlos Slim (Salem) și au fost distribuite prin ONG-urile preocupate de soarta migranților. Aici însă intervine George Soros! El a îndemnat UE să sprijine eforturile ONG-urilor, îndemn ce a prins tocmai în Belgia, guvernul finanțînd această activitate cu 9,5 miliarde de euro.
Și Germania plătește anual 46 de miliarde de dolari pentru a finanța migrația. Dar, ce surpriză, ”Planul Merkel” este opera Fundației Open Society! Planul a fost creat de European Stability Initiative, care îl are ca ”chairman” pe Gerald Knaus, senior fellow la Open Society Foundations.
De asemenea, ”Ghidul Migrantului” găsit asupra refugiaților din Grecia, scrisă în arabă, a fost înmînată de reprezentanții grupului “Welcome to the EU” finanțată de OSF. Tot Soros (OSF) finanțează și Migration Policy Institute și Platform for International Cooperation on Undocumented Migrants, ambele fiind prezente în Europa și ocupîndu-se de migranți.
Tot George Soros a propus și o schemă de finanțare a refugiaților sosiți în spațiul UE cu 30.000 de euro/refugiat, prin utilizarea de bonduri, banii urmînd să fie împrumutați. Aici revine în schemă Rothschild! În plus, venea Soros cu ideea, cca. 1 miliard de euro să se transfere pentru ajutorarea refugiaților Turciei, Libanului și Iordaniei.
Legat de MasterCard-urile distribuite refugiaților, trebuie spus că s-a utilizat un program al UNHCR, lansat în Republica Moldova, în 2011, în cu totul alte scopuri. Însă, între 2016-2018, acest scop s-a dovedit a fi cel de a-i finanța pe migranți, iar banca utilizată a fost BCR Chișinău S.A. Sumele aflate pe carduri, oficial, nu depășeau 600 de lei moldovenești (cca. 36 de euro), dar cardurile se realimentau lunar.
Un alt parteneriat destinat a-i finanța pe migranți a existat între Mercy Corps și Ministerul Muncii din Serbia, care au împărțit carduri cu 210 euro în cazul familiilor și cu 78 de euro pentru indivizi.
O a treia schemă de finanțare a fost rezultatul colaborării Soros – MasterCard, denumită Humanity Ventures, ”filantropul” cheltuind 50 de milioane de dolari și viza ajutorarea migranților să desfășoare ”mici proiecte” sau ”rezolvarea de probleme sociale”.
Ce a spus Renaud Camus ca să ajungă ”extremist”?
Ceea ce descoperă Camus este cetățenia și distincția dintre cetățean și ne-cetățean. Pe urmă, referirile lui vin să arate că nu poate exista aceeași situație juridică întrte cei care acceptă statutul de cetățean – cu toate obligațiile aferente – printre care cea de a nu dăuna celorlalți, de a nu deranja – și cei care se sustrag acestor minime obligații. În cuvinte mai simple, cetățeanul plătea impozite și taxe statului, iar statul asigura cetățeanului cîteva lucruri în schimb: organiza învîțămîntul, asigura rețeaua sanitară, veghea la furnizarea utilităților, dar dincolo de astea, îi asigura cetățeanului un set de condiții de trai, ce includeau protecția în fața hoților, tîlharilor, violatorilor, criminalilor, a celor care într-o formă sau alta îi puteau deranja existența. Este vorba, altfel spus, de respectarea ”contractului social”. Camus atrage atenția asupra fenomenului ”Marii înlocuiri” a populației, descriind și fundalul: o situație catastrofală a educației și ”Mare Deculturalizare”. Apoi, nefăcînd diferența dintre cetățean (cel care respectă regulile) și individul fără acte, aflat ilegal în țară (și care nu respectă nici o regulă), statul se poziționează fățiș împotriva propriului cetățean! Cum bine remarcă Renaud Camus, însuși actul delict devine izvor de drept, iar asta se face chiar cu complicitatea Justiției!
Ceea ce mai scoate Camus la lumină este și faptul că o dorință de a trăi împreună, francezi și ne-francezi, berberi, magrebieni, africani, pur și simplu nu există. Cum nu există nici la nivel european. Cît despre faptul că statistic, strict pe cifre politic corecte, imigrația este de ”doar” 18 la sută din totalul populației, situația de facto contrazice evidențele hîrtiilor. Cei aterizați brusc pe pămîntul Franței sau cel al Europei, probabil, nu reprezintă în scripte vreo amenințare la adresa populației autohtone. De ce? Pentru că bună parte a celor veniți primesc acte și, ce să vezi, devin cetățeni, adică francezi, adică europeni. Toți aceștia nu au nici o amintire comună cu băștinașii, nu au stat împreună la cîrciumă, nu s-au plimbat vreodată împreună prin cimitir, nu au fost împreună la vreo cununie la biserică. Și totuși, ”sînt la fel de francezi”, ”sînt la fel de europeni” ca noi, restul.
În fine, ideologia a înlocuit morala, iar acest lucru a devenit un alt element facilitator al dizlocuirii francezilor de către străini. Camus remarcă cu tristețe că, odinioară, Parisul reprezenta o capitală a culturii. Franceze. Acum, remarcă el, este un soi de spațiu de întîlnire pentru străinii care devin creatori în numele Franței. Mai mult, vorbind despre valorile franțuzești, despre istoria Franței, despre arta franceză, noii veniți se simt ”vexați” sau ”ofensați” și cer ca asemenea ”discriminări” să înceteze. În numele dogmei antirasiste ce a pus stăpînire pe întreaga societate, prin politicieni, prin servii acestora, așa-zisa presă.
Și, desigur, mai există cenzura, și trepădușii etern îngrijorați de soarta evreilor, femeilor, homosexualilor, laiciștilor, sprijinitorilor gîndirii libere și a libertății de exprimare. A ”diversității”. În treacăt fie zis, Renaud Camus este un homosexual cu această orientare deplin asumată!
Pe partea strict economică, astăzi, nu Franța este cea care profită de imensele resurse lăsate în urmă de migranți în țările lor de baștină. De petrol, de minerale etc. Profitoare sînt corporațiile transnaționale! Astfel că, dispare pînă și motivația strict economică de a accepta migranții contra diverselor resurse pe care Franța le-ar putea – la fel ca odinioară – transforma în surse de prosperitate pentru societate. Ca atare, apare contra-colonizarea. Justificată și de cincimea sau sfertul de populație care nu mai este indigenă, autohtonă, ci de import. Populație care are și un ritm de creștere net superior ritmului de creștere a populației albe din Franța sau din Europa. Orice îngrijorare pe această temă te transformă însă în rasist, islamofob, extremist.
Printre puținele voci venite să îl apere pe Camus, îl avem pe Pierre Cassen, fondatorul publicației Riposte laïque, care susține că scriitorul a devenit nefrecventabil din cauza ”crimei abjecte” de a spune lucrurilor pe nume: a fost primul care a utilizat termenul ”marea înlocuire”. Numai că, de atunci, demograful Hervé Le Bras a ieșit public afirmînd că teoriile lui Camus sînt hazardate și alarmiste, că cifrele și statisticile nu sînt deloc alarmante. Acum, însă, Jérôme Fourquet de la Institut français d’opinion publique (IFOP), vorbește despre o ”basculare demografică” de foarte mare amploare, ce presupune o modificare substanțială a populației Franței, specifică ”societății multiculturale”, din ce în ce mai eterogenă, și că, în cîțiva ani, un sfert din populația țării va deveni arabo-musulmană.
Pînă la urmă, ”Marea înlocuire” înseamnă și o mare temere bazată pe elemente demografice cît se poate de reale. La fel stă treaba și în Statele Unite, unde pînă în 2060, se estimează că populația albă va scădea către 43 la suta.
Cum de avem ”islamofobie”, dar nu avem creștinofobie, hindustofobie, budistofobie etc.?
Autorul masacrului de la moscheea din Christchurch a redactat o lucrare de 74 de pagini: Tarrant Brenton – The Great Replacement! Brenton vorbește aici despre înlocuirea populațională, pe care o vede etnică, rasială și culturală. Scăderea fertilității în societatea occidentală are multiple rădăcini, susține criminalul, identificînd aici modul de viață hedonist și nihilist, indus de ideologiile liberale, imposibil de schimbat acum, cînd invazia islamistă este în plină desfășurare. Brenton își dorește o trezire a rasei albe, amenințată de pericolul dispariției mult înainte ca fertilitatea scăzută să își aducă trista contribuție. Ca atare, dacă nu mai există o cale politică, singura rămasă la îndemînă este cea revoluționară, violentă! Brenton spune că este rasist, crede în diferențele dintre rase și în modul în care rasele se raportează în mod diferit la societate. Mai notează că a aștepta ca musulmanii să se lase asimilați de o cultură muribundă și decadentă este ceva hilar. Deci ne-europenii trebuie să dispară din Europa. Albii, să lupte pentru ceea ce le aparține, să nu cedeze fără să tragă măcar un foc.
Deci, cum vă suna asta? Renaud Camus a devenit liderul spiritual al unei mișcări de trezire națională/naționalistă care a decis să elimine fizic musulmanii din țările occidentale. Este una din declarațiile care au reușit să mă enerveze. Avîndu-l pe Camus în lista de ”prieteni” sau de ”urmăriți” pe Ciripitoare, te transformă automat și pe tine în rasist, după cum m-a informat ”o fostă”, actualmente trăitoare la Paris. ”Nu-și poate permite să aibă prieteni rasiști”. Bine, nu e mare pierderea, vă imaginați, sper! De unde a apărut inepția asta? În primul rînd din faptul că Brenton descrie situația din Franța, cu localități în care oprește și se uită în pacrcarea supermarketurilor cum francezii care fac cumpărături acolo sînt de două ori mai redusși ca și număr decît ”invadatorii”, anume populația chemată să îi dizlocuiască sau să îi înlocuiască pe europeni. Nu în ultimul rînd, datorită titlului lucrării lui Renaud Camus, utilizat și de Brenton.
Pentru că lucrurile sînt limpezi ca lumina zilei, pînă și o persoană neinstruită ca și atacatorul de la Christchurch observă că multinaționalele și munca ieftină sînt principalele cauze ale problemelor. Că asta generează migrația în masă. Nu trebuie să fii geniu ca să înțelegi asta. La fel, că ONG-urile susțin migrația în masă. De exemplu cele ale Societății Deschise: Migration-Initiative-Migration-Governance-and-Enforcement-Portfolio-Review.
Și, în timp ce mapamondul deplînge dispariția celor 49+1 musulmani la Christchurch, nimeni nu scoate o vorbă despre sutele de creștini care sînt uciși cu bestialitate. 120 de creștini au fost măcelăriți de islamiștii Fulani din Kaduna. Nu s-au ostenit să scrie vreun manifest, să explice de ce. De-aia! Erau creștini. Cum nimeni nu s-a ostenit să explice de ce astăzi au fost uciși călătorii cu tramvaiul în Utrecht de un migrant musulman. Nimeni nu spune un cuvînt despre lunga listă a atacurilor cu acid, cu explozibil, cu cuțite, nimeni nu vorbește despre violuri, tîlhării… După cum spuneam, ”creștinofobia” nu este un termen corect politic.
În România, același laissez-faire ca în Franța. Consecințele vor fi identice?
De fapt, ce vor toți acești atei, putred de bogați, din ONG-uri, bănci, multinaționale, guverne, cu morala lor chestionabilă și cu o lipsă a conștiinței ce nu se regăsește decît la sociopați? În primul rînd vor să delegitimeze guvernele, indiferent de costuri, de eventualele pierderi de vieți omenești, să dărîme statele naționale, să le aservească Națiunilor Unite, Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional. Anume, organismelor internaționale care au vorbit în mod deschis despre
Replacement Migration, înlocuirea populației de albi din Europa, Marea Britanie, Statele Unite, Federația Rusă. Adițional, migrația viza Japonia șl Coreea. Documentul datează din 2000, dar noțiunea de ”înlocuire a populației” este promovată de ONG-urile mondialiste în prezent fără nici o perdea.
Pe scurt, dacă nu aveți chef să citiți, documentul Națiunilor Unite (ulterior utilizat și în alte documente ale Băncii Mondiale) vorbește despre faptul că este nevoie de o migrație în masă, necesară pentru a înlocui populația care îmbătrînește, asigurînd forța de muncă necesară economiilor europene. Dar asta era în urmă cu două decenii. De atunci, planul a suferit modificări și a fost monetizat, cum se zice. Fiecare vrea să cîștige un ban de aici!
Pentru Patrick Buchanan, îndreptarea unei migrații în masă dinspre ”lumea a treia” asupra Europei și Statelor Unite, de către ONU, pentru a dizlocui populația băștinașă, nu reprezintă nici o surpriză, el declarînd că este o politică perfect consistentă cu ideologia anti-occidentală promovată de globaliști.
Un studiu semnat D. A. Coleman, de la Oxford, din 2001, relevă însă cîte lucruri extrem de interesante! Anume că migrația nu va putea schimba structura pe vîrste a populației europene, apoi că migrația nu va schimba chestiunea fertilității în țările care primesc migranți, în fine, că Europa a trecut deja printr-un fenomen al migrației în masă și nu a modificat cu nimic chestiunea îmbătrînirii populației. Deci, spune Coleman, migrația nu are consecințe favorabile nici pentru imigranți, nici pentru populația-gazdă.
Și cu toate acestea, cunoscînd aceste lucruri, migrația în masă a fost pusă în operă! Faptul că, tîrziu, dar totuși și francezii se trezesc, ar trebui să ne deștepte și pe noi, pe cei din România. Pînă cînd lucrurile nu scapă de sub control. Un alt lucru important de remarcat ar fi că nu se poate lupta cu arme ale democrației și toleranței împotriva unora care nu dau doi bani pe democrație sau toleranță. Acea ideologie ”a iubirii” cu care vin migranții, pe șleau se numește o dizlocuire a populației. Adică ei preiau, noi cedăm și crăpăm.
Autor: Ambrus Bela
Sursa: Samizdatul