Site-ul vestnik-rm.ru a prezentat, pe 12.04.2021, “opinia unui ofițer ucrainean” privind scenariul care va fi pus în aplicare de trupele rusești pentru o eventuală invazie militară pe teritoriul Ucrainei, scrie Defenceromania.ro.
În opinia ofițerului neprecizat de sursă, până pe 20 aprilie, Rusia va concentra la frontierele Ucrainei o grupare de atac de trei ori mai mare decât nevoile pentru înfrângerea totală a forțelor principale ucrainene. În săptămâna următoare acestei date, poate fi declanșat atacul, care se va desfășura pe trei direcții principale și pe două secundare.
Scopul ofensivei pe cele trei direcții principale va consta în înconjurarea trupelor ucrainene dislocate în estul țării, înfrângerea și capturarea acestora.
Astfel, ofensiva va fi declanșată din nord, din raionul de concentrare al Diviziei 3 Infanterie Moto, întărită cu grupuri tactice de nivel batalion din alte regiuni militare (raionul Valuiki, Regiunea Belgorod. Trupele ruse vor tăia drumul spre Kharkov în raionul Izyum și vor ocupa toate pozițiile cheie spre sud, până la Novomoskovsk.
Pe a doua direcție, din sud, va acționa gruparea de atac din Crimeea, întărită cu mai multe grupuri tactice de nivel batalion din două divizii de desant aerian (Pskov și Tula). Aceasta va lovi de-a lungul liniei Melitopol-Zaporozhye-Novomoskovsk. În acest mod, vor fi întrerupte direcțiile rămase de retragere a forțelor ucrainene spre Nipru. În același timp, principalele forțe din Ucraina pregătite pentru luptă vor fi eliminate de la toate aglomerările mari, în care armata ucraineană ar putea oferi rezistență acerbă și prelungită.
După realizarea unei încercuiri strategice, prin convergența grupărilor de atac din nord și sud în raionul Novomoskovsk, va fi declanșat un atac frontal cu forțele Diviziei 150 Infanterie Moto pe linia actuală de contact, în scopul tăierii forțelor ucrainene în două sau trei părți.
Această fază a operației va dura 3-5 zile.
Simultan sau în zilele 2-5 ale invaziei, vor fi efectuate atacuri pe două direcții secundare.
Pentru prima direcție, forțele a aproximativ două brigăzi de infanterie marină vor fi debarcate în zona Ochakov-Koblevo și vor lovi în direcția Kakhovka, pentru a înconjura unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei în Ochakov, Nikolaev și Kherson. Un „batalion de paradă” poate fi trimis la Odesa pentru „un ritual de eliberare”. Este puțin probabil ca subunitățile Brigăzii 28 Infanterie Marină din Ucraina rămase la Odesa să opună o rezistență serioasă. Nu are rost ca acestea să fie atacate, ci, mai degrabă, blocate simbolic pentru a accepta imediat „o predare onorabilă”. O parte din forțele desantului de la Ochakov-Koblevo vor fi trimise spre Kiev, unde se vor limita la preluarea (blocarea) Brigăzii 72 și a aerodromului Belotserkovsky.
Pe acesta va fi o vânătoare specială pentru dronele Bayraktar. Probabil, misiunea de a captura dronele la sol și radarele americane contra-baterie va fi dată unităților forțelor speciale, capabile să efectueze în mod autonom misiuni de luptă izolate de forțele principale. Această tactică a forțelor speciale ale Federației Ruse a fost folosită, cu succes, în Georgia, în anul 2008, pentru a captura / distruge obiective aflate departe de zona de operare a forțelor principale.
Astfel, grupuri mici de forțe speciale ale marinei rusești au scufundat navele pazei de coastă georgiene primite din Statele Unite în portul Poti, au demontat și îndepărtat echipamentele radar de avertizare timpurie (de asemenea americane) adânc pe teritoriul Georgiei și au efectuat alte operațiuni separate. Absența totală a apărării teritoriale în Ucraina creează condiții favorabile pentru ca astfel de grupuri să funcționeze la aproape orice adâncime.
Pentru a doua direcție secundară, atacul trupelor ruse va fi declanșat din Regiunea Bryansk, prin Cernigov, către Brigada 1 Tancuri din Goncharovsky și Centrul de Instrucție Desna. Scopul acestui atac va consta în cucerirea centrului de formare a rezervelor, care este tradițional pentru Regiunea Kievului, și crearea unei amenințări pentru Kiev din nord. După încercuirea forțelor ucrainene, este foarte probabil ca trupele ruse să intre în Kharkov (din nou, după un ritual, ca la Odessa) și să facă raiduri independente ale grupurilor tactice de nivel batalion de-a lungul autostrăzii Kharkov-Kiev până la Boryspil, pentru a crea o amenințare pentru Kiev din est.
Potrivit sursei, “ofițerul ucrainean” consideră că SUA și NATO nu vor interveni într-un eventual conflict între Rusia și Ucraina, în special, din cauza existenței armelor nucleare rusești. Astfel, chiar dacă cele două distrugătoare americane, care vor intra în aceste zile în Marea Neagră, se vor afla în zonă, navele de desant ale Flotei ruse din Marea Neagră le vor ocoli și vor debarca trupele la numai câțiva kilometri de acestea, fără să existe posibilitatea unei intervenții americane. În același timp, avioanele americane nu vor putea doborî aeronavele rusești care vor opera în spațiul aerian ucrainean și nici nu vor bombarda coloanele de tehnică militară rusească. Nici măcar dronele Bayraktar cumpărate de la Erdogan nu vor putea să facă prea multe în această operațiune, pentru că, pur și simplu, nu vor avea timp. Aerodromurile de dislocare a acestora vor fi rapid copleșite de atacuri cu rachete și/sau capturate de forțele de invazie terestră.
“Ofițerul ucrainean” a concluzionat că, cu fiecare zi care trece există mai puține speranțe că Occidentul va fi capabil să-l descurajeze pe Putin să întreprindă o operațiune militară la scară largă împotriva Ucrainei în această primăvară. De asemenea, din păcate, Ucraina nu are capacitatea de a influența această decizie. Timpul a fost pierdut fără speranță pentru modernizarea sectorului de apărare al țării, care trebuia să fie capabil să respingă o asemenea agresiune sau cel puțin să provoace daune sensibile adversarului în timp ce îl respinge
Sursa: corectnews.com