Site icon gandeste.org

Sarabanda acuzațiilor halucinante

Tentativă de asasinat împotriva celui de-al treilea om din stat. Eșuată.Tentativă de lovitură de stat. Eșuată. În spatele acestor operațiuni, Klaus Iohannis. Presiuni incredibile FMI și BM contra intereselor României. Tentativă de racolare a unui demnitar de către KGB. Și promovarea acestuia ca prim-ministru. Opt parteneriate public-private, opt mai investiții eșuate. Un CSAT peste capul președintelui.



În esență, acesta este bilanțul parțial al unei singure zile. Și a prezenței pe scena publică a două personaje. Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Ce este real și ce este ireal din relatările acestora? Doar una sau alta dintre acuzații, dacă poate fi probată, aruncă în aer România. Să le luăm la rând.

1). Liviu Dragnea afirmă cu subiect și predicat că, în urmă cu mai bine de un an, împotriva lui a fost pusă la cale o tentativă de asasinat și că, în acest scop, au fost angajați nu mai puțin de patru killeri. Al treilea om în stat face aceste acuzații în contextul în care spune că statul paralel este de mai multă vreme condus de președintele Klaus Iohannis în parteneriat cu șeful SRI, Eduard Hellvig și că acest stat paralel s-a transformat într-o organizație de tip mafiot. Cu alte cuvinte, acest tandem este acuzat și de tentativa eșuată de asasinat. Există vreo plângere penală în acest sens? Vreo anchtetă? Vreo probă?

2). Tot Dragnea susține că așa-zisul miting al diasporei , degenerat în bătălii de stradă, a reprezentat o tentativă eșuată de lovitură de stat, pusă la cale de același Klaus Iohannis. Există în acest sens mai multe indicii decât ceea ce am văzut cu toții la televizor? Dacă da, vor ieși la iveală?

3). Darius Vâlcov ne informează că în urmă cu trei ani a primit din partea analistului Cozmin Gușă, care este și nașul acestuia, două oferte de senzație: să devină peste capul PSD, cu sprijinul PNL și al lui Klaus Iohannis, prim-ministru al României; să devină agent al serviciului secret rus. Există pe această temă vreo investigație SRI pe linie de contraspionaj și de apărare a Constituției? Există probe?

4)

). Tot Vâlcov, membru al unei comisii de negociere cu FMI și Banca Mondială, ar fi apărat cu înverșunare interesul național, iar consecința a fost că ambasadorul Statelor Unite i-ar fi solicitat lui Victor Ponta să-l elimine din Comisie. Iar Victor Ponta ar fi refuzat. În cele din urmă, Germania a dat o lovitură pe piața berii, reducând la minimum industria națională. Confimă Victor Ponta acest trafic de influență?

5). Există nu mai puțin de opt proiecte majore de investiții de interes național aprobate de Guvernul României în urmă cu două luni sub forma unor parteneriate public-private, dar care nu pot fi materializate, întrucât Hotărârea de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Care Monitor Oficial este în subordinea Camerei Deputaților, condusă de Liviu Dragnea. Cum de nu a întreprins nimic Guvernul două luni? Cum de a tăcut Darius Vâlcov în tot acest interval de timp? De ce afirmă el acum că Guvernul e sabotat din interior de către funcționarii publici din ministere? Oare aceștia asigurau sau puteau împiedica publicarea în  Monitorul Oficial a unei Hotărâri de Guvern? Cine e vinovat?

Și, iată, în aceeași zi de marți trei ceasuri rele, la ceas de seară, mai suntem confruntați cu încă o premieră absolută. Pentru prima dată în istorie, un CSAT, adică Consiliul Suprem de Apărare a Țării este convocat peste capul președintelui României. De către patru miniștri. De ce? Pentru că, legat de rectificarea bugetară, Klaus Iohannis ar face un joc dublu. Pe de-o parte solicită membrilor CSAT să se pronunțe până pe data de 17 luna curentă – un termen acum depășit – în sensul de a aviza pozitiv sau negativ inițiativa Guvernului, iar pe de altă parte câteva instituții de forță din subordinea președintelui se fac că se mai gândesc. Probabil tot la indicația acestuia. Premiera se lasă și ea cu un uriaș scandal. Și cu controverse. Care vor fi duse probabil până la Curtea Constituțională. Pentru că documentul care urmează să fi redactat de CSAT reprezintă o hotărâre de avizare sau de respingere a rectificării, iar orice hotărâre nu poate fi luată decât în consens. Și nu există un consens.

După cum se vede, statul român se zdruncină din toate încheieturile. Tușește și se îneacă. Și asta chiar în timp ce țarul Vladimir Putin țopăie la Viena pe muzică rusească, într-o strânsă îmbrățișare cu guvernul austriac. Care refuză să-l sancționeze pentru anexarea Crimeei. Tot ce ați auzit în aceste ultime zile și tot ceea ce ați citit mai sus miroase a gaz. Nu a gaz din Piața Victoriei. Ci a gaz din Marea Neagră.

P.S.: Prietenii mei liberali mai au de așteptat o zi, pentru a afla care sunt profețiile mele despre viitorul PNL. Evenimentele de ieri m-au determinat să optez pentru această mică amânare.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Exit mobile version