Pentru aprobarea viitorului buget al Uniunii Europene s-ar putea sa mai asistam la cateva targuieli, chiar la mici galcevi, dar ele se vor stinge in final intr-un compromis imperativ si previzibil. Uniunea Europeana este obligata sa continue drumul, fie si cu mai multe viteze. Altfel, daca nu va gasi resurse de rezistenta, spiritul Europei unite va fi cu adevarat tradat. Nimeni nu are curajul sa ia povara unui astfel de pacat. Nici macar Marea Britanie in care euroscepticismul cunoaste un nou puseu. Abandonarea ideii unitatii europene in plina criza ar fi sinucigasa. Pe plan extern, Uniunea Europeana va face tot mai greu fata furtunilor declansate de globalizare, unele starnite din senin, si intentionat, chiar deasupra Europei. Pe plan intern, se vede obligata sa plateasca un tribut din ce in ce mai mare logicii pe care a fost construita: atotputernicia pietei libere si a capitalului. Dupa ultimele doua extinderi, cele din 2004 si 2007, eroarea acestei optiuni restrictive a devenit si mai evidenta. In fiecare etapa de constructie, de la Tratatul de la Roma, anii ‘50, prin cel de la Maastricht, anii ‘90, pana la cel de la Lisabona, actele constitutive europene au pus capitalul si piata libera inaintea valorilor spiritului. Banul a fost mijlocul, stapanul si, se dovedeste pe zi ce trece, scopul unitatii europene. Tot mai mult cei care ne guverneaza sunt cuprinsi de o amnezie paralizanta sau ignora – daca au stiut vreodata – ca marea civilizatie a Europei s-a cladit pe valorile umanismului.
Pana acum, locomotiva Uniunii Europene era trasa de puternicul motor in doi timpi franco-german. Si nu intamplator. Sa reamintim in treacat, dar nu si inutil, ca progresul ideii unitatii europene se datoreaza in primul rand succesului reconcilierii postbelice franco-germane. Acum, la Bruxelles, dupa cum scriu ziarele germane, franceze si britanice, doamna Merkel a preferat sa se alature premierului britanic David Cameron. „Pilonul istoric al constructiei europene, cuplul franco-german a capotat din nou la Bruxelles, ceea ce a condus la esecul celor 27 in aprobarea bugetului Uniunii pe 2014-2020. Germania Angelei Merkel a facut ochi dulci Regatului Unit al lui David Cameron, partizan, in acest timp de criza, al reducerilor drastice a cheltuielilor comunitare“. Tradare? In nici un caz. In ciuda acestor comentarii, vom constata ca suntem in fata unei strategii inteligent pusa in miscare pentru evitarea accentuarii clivajului vechi dintre Londra si Bruxelles. Euroscepticii britanici asteapta de mult un motiv serios pentru adancirea acestui clivaj iar aprobarea unui buget care sa solicite suplimentar finantele Londrei in timp de criza ar fi fost un bun pretext. David Cameron ramane un proeuropean, daca nu din convingere sigur din necesitate. El este obligat sa joace abil intre curentul eurosceptic si legarea Marii Britanii de Uniunea Europeana. Fie si prin fire subtiri. Jocul are capcanele lui, firele se pot rupe la o miscare imprudenta. Amputarea (unii prefera una drastica) a bugetului Uniunii comporta un risc mai putin periculos decat o eventuala defectiune a Marii Britanii. Cancelara Merkel s-a alaturat la timp si calculat premierului Cameron tocmai pentru evitarea acestui pericol real. Ce a urmarit doamna Merkel alaturandu-se pozitiei Marii Britanii si parasind (aparent) Franta? Iata raspunsul dat in revista franceza „Le Point“: „Nedorind sa ofere Londrei un pretext pentru a spune «bye-bye» Uniunii Europene, Berlinul a jucat cartea «realpolitik». Formula «Merkozy» oferita de Merkel si Sarkozy a fost inlocuita cu cea de «Merkeron» sau «Camerkel» pentru evitarea riscului ca premierul britanic sa nu faca fata curentului eurosceptic tot mai puternic din Marea Britanie, inclusiv in randul partenerilor lui de partid“. Aceasta manevra a fost inteleasa (oare si convenita!?) la Paris. O dovedeste declaratia publica a presedintelui Hollande facuta in prima conferinta de presa de dupa reuniune: „Germania nu a vrut sa izoleze Marea Britanie“. Asadar, esecul aprobarii bugetului Uniunii Europene pe urmatorii sapte ani inseamna victorie pentru toti marii actori. Printr-o manevra inteligenta cancelara Merkel a evitat adancirea divizarii Uniunii ramanand consecventa principiului austeritatii, ceea ce ii va folosi in alegeri (martie, 2013). Premierul Cameron are posibilitatea de a mai temporiza euroscepticismul britanic, aratand ca este consecvent mostenirii doamnei de fier, Margaret Thatcher, care cerea „I want my money back“. Iar presedintele Hollande trece, in continuare, in fata francezilor drept campionul respingerii austeritatii ca panaceu si promotorul tezei relansarii economice. Reusita lui Cameron a fost asigurata de tactica amenintarii cu folosirea dreptului de veto, a doamnei Merkel de manevra evitarii izolarii Marii Britanii si a lui Hollande de abilitatea de a bloca pentru moment amputari bugetare catastrofale. Pana la reuniunea viitoare, Hollande, Cameron si Merkel vor gasi si alte cai de intelegere. Sunt obligati.
Sa revenim la fondul divergentelor pentru ca el indica o noua abordare a constructiei europene. Parisul cere plafonarea bugetului Uniunii Europene pe perioada 2014-2020 in timp ce Berlinul reclama diminuarea drastica a acestuia. Pe acest fond, simpatia doamnei Merkel pentru premierul Cameron este explicabila. Presedintele Hollande a fost pus in fata evidentei si a recunoscut ca timpul bipolarismului franco-german este revolut; de la Charles de Gaulle si Konrad Adenauer pana la François Mitterrand si Helmut Kohl cuplul franco-german a actionat ca un «directorat» al unei Europe invitata sa se alinieze, a afirmat la o conferinta de presa presedintele Frantei. Analistii constata ca, de un deceniu, cele doua principale economii europene au devenit divergente, iar Angela Merkel nu s-a sfiit sa-i spuna aceasta lui Hollande chiar la prima lor intalnire. In ultimele luni, divergentele intre Berlin si Paris s-au accentuat in privinta uniunii bancare sau a planurilor de salvare a Greciei. Cea mai importanta dintre divergente este cea privind viitorul constructiei politice a Europei. Angela Merkel vrea o Europa federala. Replica lui Hollande: sa realizam mai intai uniunea economica si monetara. In aceasta situatie, ceea ce unii considera a fi renasterea „egoismelor nationale“ il favorizeaza mai degraba pe Hollande decat pe Merkel.
La 22 ianuarie 2013 se va implini o jumatate de secol de la semnarea primului tratat franco-german de catre Charles de Gaulle si Konrad Adenauer, cunoscut ca Tratatul de la Elysée. Va fi, probabil, o buna ocazie de clarificare a perspectivelor Europei, o noua sansa pentru regasirea spiritului european.
Deocamdata, tactica provocarii esecului aprobarii bugetului Uniunii a fost folositoare doar pentru diluarea divergentelor nou intervenite.
P.S. Cateva vorbe despre lejeritatea cu care a fost tratata prezenta Romaniei la reuniunea Consiliului European din noiembrie. Nu se poate spune, nici macar sub scuza unei replici electorale: acolo tratam! Tratam daca stim ce vrem. Si daca stim ce ni se cuvine. Cand vom realiza ca sfanta noastra improvizatie ne este mai degraba potrivnica decat salvatoare?