Cât de coruptibilă este guvernarea PSD, sau – ceea ce, în esență, este același lucru – cât de șantajabilă?
Parcă aceasta ar fi fost întrebarea fierbinte din viața politică românească de aproape un an. Întrebarea care nu-i lăsa să doarmă pe feluriții „civili” experți în clujenitate, doctori în securitate și alți funcționari ai francofoniei, făcuți ambasadori de Băsescu după un început mai mediocru de carieră în stângismul instituțional. Țineți minte cum se dădeau de ceasul morții, deopotrivă, suprematiștii daci de școală veche și rezistenți transilvăneni cu acreditare Soros, pontiști de strictă obediență și penticostali iubitori de orfani?
Ei bine, răspunsul tocmai a fost făcut public: guvernarea PSD e șantajabilă de 4 miliarde de dolari, taxă de protecție la nașul mare SUA.
Și aici nu contează opinia mea – susținător al liniei Dragnea de la bun început, „om al rușilor”, agent ungur e tutti quanti –, și anume că oricum nu există alternativă, că cealaltă bandă de hoți ar fi cumpărat probabil de 6 miliarde, tot fără offset, cu o accelerare la programul LGBT în bonus și câteva sute de mii de migranți ciubuc.
Contează opinia – sau, mai exact: TĂCEREA – lor, a marilor deontologi, a imenșilor rezistenți, a talibanilor anti-corupției selective și mâncătoare de rahat în cantități industriale.
Cu o singură excepție (Adi Dohotaru – cinste lui), rezistenții lu’ pește au votat in corpore cea mai mare cumpărare de material militar fără licitație din istoria statală a României, ajungând astfel așa de adânc în cloaca standardelor duble, în mlaștina contradicțiilor obraznice, încât deja contează mai puțin valoarea de adevăr pe care vrem sau nu vrem să o recunoaștem diverselor elemente bariolate din „viziunea lor despre lume”. Chiar de acum înainte putem lucra liniștiți cu materialul clientului:
Începând cu dogma principală – oricât de ridicolă ar fi ea de altfel pentru orice adult sub 2 grame de concentrație alcoolică în sânge: „Rusia e o amenințare pentru România”.
Hai să fie. Dar atunci:
1.În loc să se pregătească de un război tehnologic pe care NATO îl poate câștiga, dar România sigur nu (din motive geografice: până va fi anihilată puterea nucleară rusă, ea sigur-sigur se transformă în pustie radioactivă), n-ar fi mai înțelept să se reactiveze planul lui Ceaușescu de pământ pârjolit și de război de partizani? Oricât de multe jucării balistice cumpără, România va rămâne în veci cuceribilă, dar poate fi făcută neocupabilă, ridicând costurile de control al teritoriului cu mult peste avantajele unei eventuale cuceriri. Și parcă din 4 miliarde de dolari s-ar putea renova câteva buncăre în Carpați, nu-i așa?
2.Polonezii (care distrug aproape lunar monumente sovietice și sprijină deschis junta de la Kiev) oare nu sunt amenințați și ei de Rusia? Și dacă sunt, cum reușesc ei să includă clauze de offset în contractele lor de înarmare?
3.Dacă acceptăm și lozinca CNN cu „Trump om al lui Putin” (reluată necritic de o mare parte a „rezistenților”), nu e cumva ciudat să te aperi de Hitler integrându-ți crescând aparatul militar în structurile controlate de Mussolini? De unde știm noi că Donald nu-i trimite lui Volodea codurile de ghidaj în timp ce încasează mita de la Port-Bucharest?
4.Parcă, în partida de alba-neagra intitulată „apărarea împotriva Rusiei”, bila s-a mutat pe nevăzute de la client la furnizor: încă nu demult auzeam – exact de la aceleași tonomate din „societatea civilă” – că NATO este lozul mare, pentru care merită să renunțe România la orice independență bancar-monetară, să trimită mercenari (pardon: eroi) în Afganistan, să cotizeze la Caritas-urile Microsoft și Bechtel, să celebreze căsătorii gay pe bandă rulantă și să aștepte „refugiați” cu mioritică resemnare. Și acum se ivește că „cadoul” de la Deveselu – oricât de costisitor era deja de fapt în cadrul nunții cu dar k.a. „integrare euro-atlantică” – nu era deloc cadou, nu oferă, până la urmă, României suficientă apărare față de imperialismul iranian (motiv oficial pentru deschiderea bazelor – dacă țineți minte…) și trebuie completat cu un mic update de 4 miliarde de dolari. Deocamdată.
5.Parcă problema cu Rusia nu era prețul prea scăzut la icre și la votcă sau concurența deloială a dievuștelor pentru pițipoancele mioritice, ci lipsa democrației. Deci apărăm democrația prin renunțarea la licitații în contractele de achiziții publice? Prin voturi „nord-coreene” de 100% minus Dohotaru? Cu un astfel de pluralism, ce mai rămâne din „modelul european” – în afară de necesara homosexualizare a societății și de prea mult amânata refulare a culturii creștine? Un singur guvernator rus oare n-ar fi cumva mai ieftin la întreținere decât 392 de agenți „parlamentari” care se vor și realeși din patru în patru ani, cu tot cu costurile de campanie electorală prelevate „discret” în bugetul de asfaltare?
Și dacă se mai întreba cineva ce fel de „skill-uri” șmecherite îi lipsesc bătrânei de la sat pe care Tinerii Lefteri și Fraieri ar priva-o de dreptul ei de vot spre a nu rata accesul lor la raiul cenzitar de înaltă performanță – iată că am găsit răspunsul: „troglodiții” neheșteguiți, în mod evident, nu stăpânesc arta de a mânca rahat cu lingurița de plastic donată de Reiffeisen Bank. Iar dacă luăm în considerare faptul că, prin achitarea taxei de protecție, guvernarea PSD își cumpără de la mafia mondială – printre alte – și dreptul (de-altfel, teoretic, firesc) de a neutraliza agitația anti-democratică TFL (de pildă prin transparentizarea finanțării ONG-urilor cu activități politice – recte: a rețelelor de influență Soros), iată că, în sfârșit, am aflat și prețul rahatului mâncat zilnic de gurmanzii frumoși și liberi: 4 miliarde de parale, cash, și fără offset.
Autor: Modeste Schwartz