În chirurga cardiacă, considerată cea mai complicată şi cu gradul cel mai mare de risc, rata medie a deceselor postoperatorii, intraspitaliceşti, este de circa 2%. În cazul celorlalte operaţii chirurgicale, ar fi fost de aşteptat ca rata deceselor postoperatorii, intraspitaliceşti, să fie mai mică. Or, dintre cei 46.539 de pacienţi incluşi în studiu, 1.855, adică 4% au murit înainte de externarea din spital.
La studiu au participat 498 de spitale din 28 de state europene. În 6 dintre aceste state, printre care şi România, rata de deces intraspitalicesc este cu mult peste medie. În România, rata de deces este de 6,8%. Ţara noastră este depăşită de patru state, cu rate absolut şocante de deces. Astfel, în Lituania, mai mult de un pacient din cinci (21,5%) moare în spital, după o operaţie – alta decât cea pe cord. Urmează Polonia, cu 17,9% rată de deces, Slovacia – 11,2% şi Croaţia – 7,4%. La polul opus, foarte bine stau Islanda – 1,2% rată de deces, Estonia şi Norvegia – 1,5%, Suedia – 1,8%, Elveţia şi Olanda – 2%.
Situaţia se îmbunătăţeşte sensibil în Slovacia şi Croaţia, dar nu şi în Polonia, Lituania, România şi Irlanda, după ajustarea cu o serie de parametri ce trebuie consideraţi în aprecierea cauzelor decesului şi a speranţei de supravieţuire post-operatorie: vârsta, scorul Societăţii Americane de Anestezie, urgenţa intervenţiei chirurgicale, nivelul intervenţiei (minor, mediu, major), tipul intervenţiei (organul / ţesutul operat), prezenţa cirozei sau a unei boli metastatice.
Studiul indică şi o foarte posibilă cauză generală a acestei situaţii total neaşteptate la nivel european: 1.358 (aproape trei pătrimi) dintre cei 1.855 de pacienţi decedaţi înainte de externarea din spital nu au fost admişi la terapie intensivă după operaţie. Se presupune că, cel puţin unora dintre aceştia, terapia intensivă le-ar fi putut salva viaţa. Decizia de admitere la terapie intensivă aparţine chirugilor.
În cazul României, însă, această cauză poate fi scoasă din discuţie, fiindcă suntem ţara europeană cu cel mai mare procent (16,1%) de admitere la terapie intensivă după o intervenţie chirurgicală. După cum explică şi vicepreşedintele Societăţii Române de Chirurgie Toracică, medicul primar Constantin Dabelea, de la Spitalul clinic de urgenţă „Sfântul Ioan” din Bucureşti, „la noi protocolul este că toată lumea trece prin terapie intensivă, după o operaţie majoră”.
Atunci, care să fie cauzele scorului prost pe care îl primeşte chirurgia românească în acest studiu, care pare să spulbere mitul şcolii româneşti de chirurgie?
În opinia doctorului Dabelea, rezultatele studiului ar putea fi uşor diferite faţă de realitate: „Cred că suntem în media europeană. Mi se pare incredibil un procent ca cel din Lituania, cu 21,5% rată de deces. În plus, la noi nu cred să existe raportări exacte, cu toate acele variabile ce trebuie considerate, la nivelul fiecărui spital. Există diferenţe între un spital de urgenţă, ca Floreasca şi un spital mai mic, unde se fac intervenţii obişnuite, mai puţin complicate. Deci, depinde ce spitale au intrat în studiu. De aceea am unele rezerve. Dar şi aşa este grav, pentru că această medie de 4% este mult peste aşteptări. Este evident că trebuie schimbat ceva, dacă ne raportăm la situaţia din chirurgia cardiacă. Nu se poate admite ca rata deceselor post-operatorii în intervenţiile considerate, pe bună dreptate, mai puţin complexe, să fie mai mare decât în cazul intervenţiilor pe cord. La noi, având în vedere faptul că se poate scoate din discuţie lipsa terapiei intensive, cauzele ratei mari de deces post-operatoriu ar putea fi cele care ţin de organizarea medicinei, controlul infecţiilor post-operatorii, neglijenţa din spital, infrastructura învechită din blocul operator”.
Autor: ROBERT VERESS
sursa: jurnalul.ro