„A te înjosi în faţa străinilor, a nu-ţi păzi şi afirma demnitatea de român şi creștin-ortodox este o slăbiciune fără nici o scuză. Este mai curând o prostie!” – Virgiliu Gheorghe
Românii au o stimă de sine scăzută, ceea ce-i face un popor „ușor de condus și manipulat”, scrie bioeticianul Virgiliu Gheorghe în ultimul număr al revistei «Familia Ortodoxă».
Acesta explică faptul că nu există niciun motiv de rușine în a fi român sau creștin-ortodox, ci dimpotrivă. El mai notează că românii nu au nedreptățit alte popoare, „jefuind și omorând pe alții pentru a le lua pământul și copiii”.
„Ce înseamnă, cu adevărat, smerenia? De fapt, în mentalul colectiv, ca un fel de simptomatologie a unei patologii comunitare, smerenia a fost echivalată cu stima scăzută de sine, iar virtutea creştină care îi poartă numele a fost pierdută de-a lungul timpului. Asta, şi ca efect al secularizării. Da, românilor le poate veni mai uşor decât germanilor să se smerească cu adevărat, dar în câte cazuri se întâmplă în mod autentic? În schimb, stima scăzută de sine ne aduce o mulţime de neajunsuri ca neam. Tot repetându-ne că nu suntem buni de nimic, chiar aşa ajungem să și fim. Iar dacă sunt unii mai răsăriţi între români, se găsesc alţi români care să se lupte să-i tragă în jos, fie în relaţiile lor directe, fie instituțional, la comanda străinilor. Românii ajung astfel un popor uşor de condus şi manipulat, nu pentru că suntem proşti şi needucaţi, ci pentru păcatul acesta al lipsei complete a stimei de sine – și, în definitiv, a responsabilității. Stima de sine este şi ea prost înțeleasă la români, tocmai pentru că nu prea mai avem experienţa ei ca popor. Stima de sine nu înseamnă însă mândrie, ci demnitate. Trebuie să ne păstrăm demnitatea şi să ne afirmăm oriunde şi oricând, chiar cu preţul libertăţii şi al vieţii, credinţa ortodoxă şi neamul românesc. Nu avem de ce să ne fie ruşine, ci, dimpotrivă, trebuie să fie un motiv de mândrie şi de încredere în noi înșine.
Strămoşii noştri s-au închinat drept lui Dumnezeu şi nu ştim să fi nedreptăţit alte popoare, jefuind şi omorând pe alţii pentru a le lua pământul şi copiii, pentru a le batjocori femeile şi a-i înjosi într-un fel sau altul. Poporul român nu a cunoscut aceste nedreptăţi decât ca unii care au suferit de pe urma altora – turci sau tătari, ruşi sau germani, bulgari sau maghiari. Atunci le cedam pământurile şi ni se luau pruncii de la sânul maicilor lor, acum cedăm rodul pământurilor noastre şi bogăţiile subsolului, iar fetele ne sunt vândute pentru a hrăni desfrânările Occidentului”, scrie Virgiliu Gheorghe.
În continuare, el arată că a fi smerit nu înseamnă „să te înjosești în faţa străinilor, să fii convins că nu eşti bun de nimic ca român”.
În opinia sa, românii au toate motivele să fie demni.
„Smerenia nu înseamnă să-ţi smereşti credinţa, să te înjosești în faţa străinilor, să fii convins că nu eşti bun de nimic ca român, ca om. Smerenia înseamnă să-ţi vezi păcatele, să te vezi mai prejos decât aproapele, să fii tot timpul pregătit să primeşti ocările şi să te smereşti, întorcând şi celălalt obraz, şi să odihneşti pe aproapele cât îți stă în putință. Aceasta este cea mai mare virtute, care le validează pe toate celelalte. Dimpotrivă, a te înjosi în faţa străinilor, a nu-ţi păzi şi afirma demnitatea de creștin ortodox şi român este o slăbiciune fără nicio scuză. Este mai curând o prostie! Această smerenie este doar rodul reeducării prin care a trecut poporul român de-a lungul istoriei sale şi mai ales în ultimii treizeci şi trei de ani. Nu întâmplător, după 1990, Silviu Brucan anunţa educarea unei conştiinţe care să accepte tot ceea ce ne impun străinii: distrugerea etosului românesc, lepădarea credinţei şi a normalităţii, pentru a fi acceptaţi de străinii ce conduc astăzi lumea. Ca români, singura noastră şansă este să ne recăpătăm încrederea în noi ca popor, dar mai ales ca dreptslăvitori creştini”, a concluzionat bioeticianul.
„De aceea avem tendinţa să nu cerem de la noi prea mult, de parcă nu am avea capacitatea să ne depăşim condiţia. „Nu facem noi treabă ca nemţii!”, auzeai adesea în trecut. Acum nu prea mai ai de ce să auzi aşa ceva, pentru că nu mai producem aproape nimic. Şi, totuşi, în prima generaţie de după ’90, milioane de români supracalificaţi au fost absorbiţi în piaţa de muncă occidentală pe posturile pe care le aveau şi în ţară, unii făcând în domeniile lor cercetare la vârf, publicată însă şi elogiată, în general, ca aparținând altora. Nu mai vorbesc de faptul că în România dinainte de 1990 se producea aproape orice, de la ac până la tanc şi avion, cu industrii prin care, în unele ramuri, atingeam primele locuri în Europa şi chiar în lume. Dar despre aceste lucruri nu trebuie să ştie românii, sau măcar să le conştientizeze”
„Desigur, prima întrebare care-mi vine în minte este cum am ajuns noi, românii, în așa hal? Răspunsul este simplu. Am fost supuşi la o presiune permanentă din partea celor care ne-au invadat şi condus – o ţară mică, dar minunată, cu oameni extraordinar de primitori şi buni, inteligenţi şi curaţi la suflet, după cum suntem descrişi tot de străinii care au călătorit în trecut prin Țările Române. Cu o problemă însă – am avut parte de conducători trădători şi dezbinaţi, care au preferat mai curând să dea ţara pe mâna altora, decât să se jertfească pentru binele ei”.