Analiza pe care o face Economist Intelligence Unit conchide că 55 de ţări sunt încă regimuri autoritare. Egiptul ocupă locul 138 din 167, cu o notă de doar 3,07 din 10, deci se scaldă în apele „acide” ale dictaturii. România ocupă locul 56 cu nota 6,6: “flawed democracy” (democrație viciată). În 2008 aveam nota 7,06. Deci, progresăm!
Ceea ce pare cel mai șocant este faptul că România stă mult mai bine decât Egiptul la libertăţi civile, proces electoral, adică structurile sistemului. În schimb, la capitolul cultură politică, situaţia se răstoarnă: egiptenii au nota 5, românii doar 3,75. Este, de fapt, una dintre cele mai mici note din lume. Deci, până și în țările cu statut totalitar declarat cultura politică a cetățenilor este mai pregantă.
Desigur, ar putea fi surprinși doar cei care și-au făcut iluzii. Incultura politică a românilor și-a demonstrat eficiența până acum. Avem ce am ales! De fapt, am ales ce meritam!
Nici măcar ideea de protest nu poate prinde aripi, fiindcă și aceasta este un rod al unei gândiri politice. Adică, al unei minime alfabetizări…
Drama unei asemenea situații nu ne poate lăsa, totuși, indiferenți! Trebuie să încercăm să căutăm răspunsuri, însă, mai întâi, este necesar să ne punem întrebări. De ce s-a ajuns în această situație? Moștenim din comunism starea de indiferență sau mimetismul nostru politic se pierde undeva prin negura vremurilor? Iar acum nu facem decât să ne exprimăm fidelitatea față de ceea ce am moștenit?!
Un răspuns (poetic) incisiv l-a dat Ana Blandiana încă din 1984, în plină „prosperitate” egalitarist-socialistă:
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?”
Asta a fost! Iar ce a urmat ar fi trebuit să fie altfel… Și a fost, însă mai prost! Aceeași Ana Blandiana conferă un răspuns a situației prezente comentând după mulți ani noțiunea de „popor vegetal”.
“Într-o carte a mea de interviuri din anii ’90 am fost întrebată dacă eu cred că poporul român mai este un popor vegetal şi am răspuns că nu, este prea isterizat pentru asta. Acum este prea indiferent, prea manelizat. Îmi dau seama că tot ceea ce se întâmplă acum pe ecranele televiziunilor comerciale, acest amestec de vulgaritate, violenţă şi kitch, duce la spălarea creierelor cu rezultate infinit mai eficiente decât cele ale structurilor de putere comunistă, pentru că acelora li se opunea rezistenţă, pe când acum totul se petrece de bunăvoie, prin cooperarea victimelor” (România liberă, 2010)
Nu mă declar un partizan al violenței politice. Chiar o dezavuez. Însă nici nu sunt un fan al mediocrității. Pe aceasta o denigrez. Căci prostia în democrație este fatală! Și nici nu poate fi scuzată, fiindcă esența democrației este chiar responsabilitatea! Drept urmare, evadarea din ignoranță este o obligație morală a fiecărui individ!
O instaurare a unei „dictaturi a majorității” inculte din punct de vedere politic nu poate avea decât efectele care se perindă pe sub ochii noștri…Și aici nu sunt incluși doar „cei săraci cu duhul”, ci și cei cu pretenții intelectualiste cu rol în formarea opiniei publice. Devine tot mai evident că nu doar politicienii constituie o problemă, ci și poporul, care legitimează prin vot democratic vulgaritatea, violența și kitch-ul. Analfabetismul politic este un flagel generalizat de care prea mulți au știut a profita…România vs. Egipt – un meci ratat! Acum am rămas cu toții doar cu fluieratul pe străzi. Însă, și aceasta este tot o formă de incultură civică!
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro