România nu a putut și nu poate încă profita de pe urma aderării sale la Uniunea Europeană. Vinovăția pentru această stare de fapt aparține în primul rând Statului român, care nu și-a asumat încă statutul de membru cu drepturi depline și nu doar responsabilități depline în UE.
O EROARE DE STRATEGIE
De la aderarea României la Uniunea Europeană țara noastră a încetat să mai aibă o politică europeană, să fie un actor important în cadrul Uniunii Europene, ale cărei poziții, motivate de interese naționale și regionale, să fie auzite în corul european și să devină politici europene sau măcar subiecte de negociere.
Renunțând de bunăvoie la statutul său de membru jucător al Uniunii, România a trebuit să accepte poziția de ”ciuca bătăilor” în structurile europene și teren potrivit pentru diverse experimente.
România nu este membră a spațiului Schengen, deși îndeplinește toate condițiile, este condiționată de un umilitor mecanism de control și de verificare pe tema justiției, nu este apărată de Uniunea Europeană în contextul regimului discriminatoriu al vizelor la care suntem supuși de către Statele Unite ale Americii.
Mai mult decât atât, suntem folosiți ca un exemplu negativ și un paratrăznet al bătăliilor politice din cadrul Uniunii.
Pentru ca situația să fie și mai complicată, submisivității și lipsei de voință și de vocație a negocierii a majorității actorilor politici români se adaugă o stranie mentalitate fanariotă, în care Bruxellesul devine o scenă a manifestării tuturor frustrărilor politice interne.
Mulți europarlamentari români devin primii denigratori ai țării lor și sacrifică România și interesele sale pentru calculele lor meschine.
DEZBATEREA DESPRE ROMÂNIA DIN PARLAMENTUL EUROPEAN: O DEZBATERE DESPRE EUROPA
Dezbaterea din 3 octombrie cu privire la România nu este altceva decât parte a acestui spectacol de prost-gust în care politicienii Uniunii Europene își demonstrează/mimează virilitatea politică agresând România.
Dezbaterea din 3 octombrie este dedicată unui fals subiect, enunțat de Manfred Weber, lider al popularilor europeni și candidat agresiv pentru viitoarea președinție a Comisiei Europene, încă din momentul dezbaterii situației din Ungaria.
Este vorba de evenimentele din 10 august, încercându-se transformarea lor în imaginarul public european ca o formă de represiune polițienească ordonată de un guvern corupt în contra unei manifestații pașnice.
În fapt, după cum bine se știe, manifestația din 10 august a fost de la bun început organizată cu scopul declarat de a răsturna guvernul. Cum? Nu prin mijloace democratice și constituționale ci prin presiunea străzii.
Organizatorii au sfidat practic cadrul legislativ românesc, au instaurat un climat de vulgaritate și de ură în media online dar și offline accesibilă lor și încă de la primele ore ale manifestației au forțat accesul în clădirea guvernului.
Însă interesele politice ale domnului Manfred Weber nu coincid cu interesul de a se cunoaște adevărul.
Dovadă este faptul că, deși informat de către autoritățile românești, domnul Weber a continuat să afirme public că România ar fi problema Uniunii Europene. Ajutat de europarlamentari, precum Monica Macovei, Cristian Preda și Daniel Ivan, cetățeni români ce și-au făcut o meserie din denigrarea României, domnul Manfred Weber și mulți colegi ai domniei sale vor putea să își construiască imagini politice de lideri europeni, inventând și ”rezolvând” false probleme, precum ”cazul România”, dar ignorând tocmai crizele acute care afectează construcția europeană.
DE LA WEBER LA …WEBER ȘI NICOLAI
Europarlamentarii români Renate Weber și Norica Nicolai au încercat să indice adevărata problemă din România: aceea a ”Statului paralel”, a unei Românii controlate nu prin mecanisme politice și democratice, ci prin încrengături complexe, discrete și chiar secrete, între Parchete, serviciile secrete, instanțe și alte structuri din România.
Această rețea a fost însă, e un fapt, chiar încurajată de calculele politice și, de ce să nu recunoaștem?, nevoia de a experimenta mecanisme de control para-democratic, de către oficiali europeni.
În anii în care ”statul paralel” s-a consolidat în România, politicienii din UE au manifestat un soi de hemianopsie politică: au văzut doar ceea ce au dorit să vadă și au încurajat prin declarații, presiuni, celebrul și umilitorul MCV, așa numita ”luptă împotriva corupției” și subminarea independenței, autorității și legitimității instituțiilor politice democratice.
Scrisoarea doamnelor Renate Weber și Norica Nicolai oferă cu cifre gradul de corupere a democrației și statului de drept făcută, ce ironie!, tocmai în numele ”luptei împotriva corupției”.
Cifrele sunt de-a dreptul înfricoșătoare: aproape 30 de mii de mandate de interceptare telefonică în ultimii ani. Aproximativ 6 milioane de persoane (o treime din populația activă a țării!) a fost prinsă în acest joc al interceptărilor. Iar doar în anul 2012, întregul Guvern și aproape un sfert din Parlamentul României au avut telefoanele ascultate.
De asemenea, 63 la sută din judecători și 60 la sută din procurori au fost supuși anchetelor penale în ultimii 3 ani, ceea ce indică, mai mult decât în orice condiții, o justiție captivă și șantajabilă.
A încuraja această stare de fapt în România este nu doar o crimă față de societatea românească ci este o amenințare pentru regimul libertăților și democrație în întreaga Uniune Europeană.
Vor accepta Comisia și Parlamentul European să intre în jocul politicianist, care evită să vadă problemele reale din Uniunea Europeană și din România, preferând să discute despre o falsă represiune a unei false manifestații democratice, precum cea din 10 august?
Sau vor lua act oficial, în sfârșit, de eșecul cancerigen pentru democrație și libertate a ceea ce chiar instituțiile europene au încurajat și aplaudat ca ”luptă anticorupție” și model de ”independență a justiției”?
De răspunsul la aceste întrebări depinde nu doar viitorul României ci și cel al Uniunii Europene.
Autor: Dr. Bogdan Duca
Sursa: Qmagazine