Site icon gandeste.org

România, țara catastrofelor naturale și umane

 Klaus von Strudel, guvernatorul GHINION al României



De când a fost numit plăvanul Gauleiter peste colonie, s-au întâmplat niște tragedii extreme, cum nu au mai fost vreodată în România. 64 de morți într-un incendiu la „Colectiv” reprezintă cel mai mare număr de decese, nu doar într-un incendiu, ci într-un accident „colectiv” – ciudată potrivire cu numele clubului!

Acum, altă „premieră”: 8 morți într-o furtună de tip tornadă, eveniment meteo extrem, care nu este specific țării noastre și nici continetului european! Iohannis este chiar o piază rea, adică poartă „ghinion”, vorba lui.

Klaus von Strudel tot dă indicații prețioase, că „trebe” făcute aia și aia… Așa și cu alarmarea pentru fenomene meteo extreme. Păi, măi Bulă săsesc, dacă tot le știi tu pe toate, așa ca un om mare, de ce nu ai tu inițiativa unor astfel de măsuri, că nu te oprește nimeni? Da’ înainte să se producă un dezastru, fiindcă „după război, mulți viteji se arată” și mulți înțelepți cu sindrom Asperger se trezesc ei că știu ce „trebe” făcut.

De ce nu ai spus tu de acum doi ani sau măcar acum o lună: „Băi sărăntocilor, un austriac de-al meu vă rade pădurile, fraierilor, așa că fără protecție naturală asigurată, strat de ozon optim, pavăză contra vântului, fixarea solului și alte alea-alea, «trebe» să vă așteptați la fenomene meteo cu urmări nasoale, furtuni, tornade ca-n America, inundații, alunecări de pământ, așa că hai să facem ceva pentru alarmarea populației!”

Klausule, de ce nu sari în apărarea școlilor românesti din Ucraina, care vor fi desființate printr-o nouă lege?! Nu te lăudai tu că ești președintele românilor de pretutindeni? Când ai fost în Ucraina nici măcar nu ai vrut să te întalnești cu minoritatea românească de acolo, antiromânule! Degeaba ești înalt, plăvane, fiindcă în realitate ești un individ mic și de nimic, o marionetă fără personalitate și fără sentimente, un robot rudimentar, incult și mărginit intelectual!

Ce să mai vorbim despre cauza românilor din Ucraina, din moment ce la fel ca în cuibul de vipere secesioniste de la Cluj, în Sibiul lui Iohannis, unde până și echipa locală de fotbal se numește F.C. Hermannstadt, toate evenimentele culturale nu au loc în România, ci ele se desfășoară în Transilvania și sub o denumire scrisă în orice limbă, de preferat germană sau engleză, numai în limba română nu! Cităm: „Astăzi debutează la Sibiu ediția a V-a a Festivalului Internațional de Poezie, cunoscut și ca POETS IN TRANSYLVANIA.” (Sursa: Cotidianul)

Acum Iohannis și-a luat consoarta și a tras o excursioară în SUA, că pe aici e jale multă și plictiseală mare pentru cei doi „aristocrați” care bântuie terenurile de tenis și golf.

Una dintre misiunile cu care a fost însărcinat Iohannis de către sioniști, atunci când l-au instalat guvernator peste colonie, a fost recunoașterea de către România a unui așa-zis holocaust al românilor împotriva evreilor și plata unor despăgubiri enorme către statul Israel. Ca dovadă sunt permanentele întâlniri oficiale cu organizațiile lor, la fiecare vizită în SUA a klausului! „Iohannis va mai avea întâlniri, în cadrul vizitei în SUA, cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din Statele Unite, precum şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din zona Philadelphia.” (Comunicat de presă Administrația prezidențială)

Ucigașii de români sunt eroii primarului din Alba Iulia!

Armata austriacă imperială, cea care i-a schingiuit și omorât pe Horea și Cloșca, liderii țăranilor români răsculați în 1784, este la mare cinste chiar în orașul Alba Iulia, unde au fost uciși prin tortură cei doi martiri români.

Ca să vedeți până unde merge slugărnicia față de străini, Mircea Hava, butoiul cu mustață ajuns primar la Alba Iulia, scoate zilnic la defilare o „gardă imperială” formată din figuranți îmbrăcați în uniforme militare habsburgice, adică, să înțeleagă tot prostul, îi venerează pe cei care i-au ucis în chinuri pe Horea și Cloșca acolo, la Alba Iulia, îmbrăcați cu aceleași haine.

În timp ce babu Hava defileză cu figuranți români echipați în uniforme militare austriece de epocă, la doar 13 kilometri distanță, la Sebeș, austriecii adevărați de la „Holzindustrie Schweighofer” mărunțesc lemnul obținut din chelirea pădurilor românești.

Austriecii ne jefuiesc ca pe vremea imperiului habsburgic sau Austro-Ungariei: petrolul, finanțele (prin băncile luate de la noi, plus ale lor) și pădurile, toate obținute prin escrocherii financiare și șantaj politic la nivel înalt, cu sprijinul unor trădători și hoți. Însă acum austriecii mulg întreaga Românie, nu doar Transilvania, Banatul și Bucovina!

Palatele din Viena și castelele risipite prin Alpi au fost construite cu aurul jefuit din Ardeal. Asta doar așa, ca fapt divers sau lămurire suplimentară pentru admiratorii „civilizației” austriece.

Ticălosul ăsta de primar lingușitor, pupător de cururi occidentale, a propus și acordarea titlului de Prinț de Transilvania pentru Charles, urechilă care nu are tron la el acasă, în Marea Britanie, fiindcă băbăciunea de mă-sa e „highlander”, nemuritoare.

Militarul decedat în Afganistan pentru interesele altora

De fiecare dată când moare un militar român în Afganistan, mă întreb ce căutăm noi acolo împreună cu alte trupe de ocupație? Noi nu suntem în război cu Afganistanul, iar tâmpenia cu „instalarea democrației” de către „partenerii” americani – cu tancurile și bombardierele! – este un text pentru proști și un pretext pentru deștepți. Așa bine au instalat democrația în două țări prospere, Irak și Libia – chiar dacă erau conduse de dictatori, ăia nici nu pot să fie conduși altfel! -, încât acum sunt niște ruine, în locul frumoaselor orașe de altădată, petrolul este jefuit de americani și restul șacalilor, în timp ce locuitorii fug, năvălind pe capul europenilor.

Răposatul militar – Dumnezeu să-l ierte! – nu a murit pentru România, fiindcă, așa cum am spus mai sus, România nu este în război cu Afganistanul, nu s-a jertfit deci pentru țară, așa cum latră manipulatorii de serviciu cu propaganda pe ecranele televizoarelor, ci pentru bani, ca orice mercenar. Dintre cei care luptă pe acolo, singurii patrioți sunt afganii fiindcă își apără țara de invadatori! În rest, noi cu ponoasele, cu morții și mutilații, iar americanii cu foloasele: opiu, wolfram…

Plătim scump pentru integrarea în NATO și UE

Mai sus am scris despre militarii români, carnea de tun a americanilor și despre jaful austriecilor în România. Acum vin cu date suplimentare și vă spun că aceste ticăloșii au făcut parte din PREȚUL intrării României în NATO și UE, acceptat de conducătorii trădători de țară.

Puțini știu cele pe care am să le scriu în următoarele rânduri, dar iată că acum o să fiți mai mulți cunoscători ale unor adevăruri ținute secrete de slugile care conduc colonia numită România!

Pentru accederea României în NATO, americanii, de fapt sioniștii care conduc SUA, au impus două condiții: desfințarea stagiului militar obligatoriu (practic, renunțarea la propria armată adevărată !) și recunoașterea de către România a unui așa-zis holocaust săvârșit de români împotriva evreilor, urmat de către despăgubirile de rigoare către statul Israel. Sunt tot mai numeroase vocile care susțin că aceea a fost destinația celor 20 de miliarde de euro împrumutate de tandemul Băsescu-Boc de la FMI, iar Iohannis urmeză să achite în secret alte 20 de miliarde de euro tot cu titlul de despăgubiri pentru holocaust. Se putea ceva mai diabolic decât împrumutatul de bani de la cămătarii evrei (FMI), ca să plătești despăgubiri pentru niște fapte imaginare, nedemonstrate istoric, tot evreilor?!

Pentru accederea României în UE, Germania a impus două condiții principale:

1) Cedarea către satelitul ei, Austria, a petrolului (Petrom luat de OMV) și a celei mai mari bănci românești: BCR. De ce Austriei și nu direct ei, Germaniei? Din raționamente diplomatice, ca să nu prindă românii ură direct pe Germania, mai ales că planul cu etnicul german Klaus Werner Iohannis – viitor președinte al României era deja pregătit. Distractiv este că „germanul” Iohannis, împreună cu finul său Andreas Huber – consul onorific al Austriei la Sibiu, deși este cetățean german, nu austriac! – sunt membri într-o lojă masonică austriacă.

2) Retrocedarea tuturor terenurilor și imobilelor revendicate de minoritatea etnică germană din România (sașii din Transilvania și șvabii din Banat), inclusiv a celor confiscate de la hitleriști prin Convenția de Armistițiu din septembrie 1944 și Decretul-Lege al regelui Mihai nr. 485 din 7 octombrie 1944.

Avansările în grad ale lui Florian Coldea. Cum a fost posibil așa ceva?

– locotenent-colonel în 2005 (34 de ani)
– colonel în 2006 (35 de ani)
– general de brigadă în 2008 (37 de ani)
– general-maior în 2012 (41 de ani)
– general-locotenent în 2014 (43 de ani)

Te crucești pur și simplu, parcă România a fost în război și ăsta a făcut fapte de vitejie pe front, a luptat de unul singur cu un regiment întreg de inamici!!! Ca impostorul Florin Coldea mai sunt alte câteva sute numai în serviciile secrete, cele care în loc să protejeze România de dușmani, au vândut-o la tarabă! Acești vânzători și vânduți, azi subordonați, împreună cu serviciile de care aparțin, altor servicii secrete din străinătate, au fost recompensați cu gradele de generali pentru trădare și fiindcă „au ținut de șase” când țara a fost prădată și ruinată de străini şi ticăloşii de aici, majoritatea alogeni care s-au aşezat în capul bucatelor după decembrie 1989, securiştii vechi şi noi fiind cel puţin complici la jaf prin tăcerea lor, dacă nu erau hoţii chiar ei sau neamurile lor.

Generalilor de carton din serviciile screte li se alătură generalii de operetă din armată, mai mulți decât soldații, că din aceia nici nu mai avem de când cu desființarea stagiului militar obligatoriu, așa că foștii tablagii, „plotonierii” cu tupeu de dinainte de „revoluție”, popotarii, magazionerii, izmenarii, infirmierii sau felcerii de atunci, acum sunt generali și ei peste o armată invizibilă, că s-a împărțit „pomana” onorurilor și a soldelor babane ca să ajungă la cât mai mulți!!! Nu mai spun nimic despre alții făcuți generali pentru merite sportive, nu militare! Nici Stalin și Hitler nu au făcut atâția generali în timp de război, câți au făcut pe timp de pace impostorii care s-au perindat pe la Cotroceni din anul 1990 încoace!

Se răsucește tatăl meu în mormânt! Taică-meu a fost ofițer de carieră. A terminat ca șef de promoție Școala Militară de Infanterie de la Sibiu, numele său, Marinescu Teodor Radu, se află și acum gravat cu litere aurii pe placa de marmură cu șefii de promoție de la comandamentul unității. Oricare „Toma Necredinciosul” poate verifica! A ieșit la pensie, în anul 1993, cu gradul de colonel, la 60 de ani, de la Academia Militară din București, unde a fost conferențiar la Catedra de Tactică și după doi ani a decedat în urma unui cancer galopant. A locuit la bloc, nu a avut autoturism, nici casă de vacanță și stătea în uniforma de colonel la coadă, ca să cumpere portocale pentru nepoți.

Deci, taică-meu, după o viață întreagă dedicată armatei române, în special învățământului militar superior, s-a pensionat cu gradul de colonel la 60 de ani și nulitatea asta parvenită, un individ cu ticuri de bolnav mintal, un trăgător de sfori în interesul altor țări, un fel de elev Bulă repetent și trădător, era colonel la 35 de ani și general la 37 de ani???

Voi vă dați seama în ce țară coruptă trăim? Culmea, impostorul ăsta de Coldea spune că el și cu SRI-ul lui, o filială obscură a CIA din colonia numită România, luptau împotriva corupției împreună cu Kovesi, altă impostoare parvenită și trădătoare, la fel de inteligentă ca și nulitatea generalissimă!

Despre cum făceau facultatea sportivii pe vremea comuniștilor, ca baschetbalista Kovesi sau despre cum au luat doctorate oamenii sistemului în timpul acestui capitalism de junglă au scris alții suficient, iar mie deja îmi este lehamite să mai comentez în plus despre aceste catastrofe umane, numite așa doar fiindcă practică mersul biped.

Autor: Marius Albin MARINESCU

Sursa: Justitiarul

Exit mobile version