Demiterea lui Vlad Voiculescu reprezintă o victorie a României profunde asupra bulei corporatiste vorbitoare de romgleză, nederanjată foarte mult de pandemie – work from home pe salarii de middle class, mâncarea livrată la domiciliu – și care vrea o țară – și deci un lockdown – ca afară.
Înăsprirea restricțiilor, care a scos lumea în stradă, nu s-a datorat doar creșterii numărului de cazuri ATI, cam cu 20% mai mult decât la vârful valului 2, și faptului că PNL-ul nu se mai află în campanie electorală, ca astă-toamnă, ci și faptului că la guvernare a intrat aripa dură a europenismului autohton care vrea cu orice preț alinierea la modelul tătucului lor, Emmanuel Macron.
În timp ce PNL-ul a înțeles mesajul transmis de populație și nu a vrut să piardă capital politic apăsând mai departe pe pedala de accelerație (printre altele și pentru că unii dintre protestatari se găsesc în bazinul lor electoral), USR a plusat, scoțând pacienții noaptea în stradă, că poate așa vor băga frica de covid în populație și frica de pușcărie în managerii corupți de spitale, și dând peste noapte decrete peste capul primului-ministru, fără să țină în vreun fel cont de logica reprezentării democratice și de procedurile legislative de care adevărații salvatori nu se împiedică.
Avem, în cele din urmă, un conflict dintre două moduri de a face politică, unul ce ține de vechea normalitate și altul care ține de noua normalitate. Primul rămâne în logica reprezentării democratice, guvernarea care mai trebuie să țină cont și de mecanismul electoral și de voința poporului. Al doilea e guvernarea direct din bula transcendentă a celor aleși întrucât globalizați, care știu ei ce e mai bine pentru prostime, care prostime, la o adică, nici nu ar trebui să voteze. Aceștia din urmă nu țin deloc cont de voința prostimii, ci o aliniază – dacă s-ar putea și cu forța, dar ce te faci că nu te lasă pesedista aia de Curte Constituțională! – la ultimele standarde de afară. Același tip de mentalitate s-a văzut și la Referendumul din 2018 și de fiecare dată când democrația a intrat în conflict cu valorile europene: austeritate, homosexualitate, carantină de noapte. În fine, useriștii sunt adepți ai strategiei de tip Blitzkrieg și transformă guvernarea (așa cum de altfel au făcut și în opoziție) într-un spectacol violent, menit să bage spaima în corupți – și în poporul care îi votează – și să-i țină în priză pe fanii excitați.
Ceea ce au în comun cu Câțu este neoliberalismul, căci nici unii, nici alții nu s-au gândit să compenseze în vreun fel victimele colaterale ale războiului împotriva covidului. Din contră, pensiile înghețate, voucherele pentru Horeca tăiate, cu ranga la metrou peste sindicate. Aici există un deplin consens.
Dar spre deosebire de useriști, Câțu face totuși un troc, populist, ar zice unii: nu vă dau de mâncare, dar vă dau (ceva mai multă) libertate, să mai respirați și să vă mai descurcați, eventual prin vreo combinație. În schimb, la ăștiălalți ai libertatea nestingherită de acumulare pentru marele capital transnațional și digital, pe de o parte, și pulanul statului sanitar pentru toți ceilalți: pentru chiaburii mici din Horeca și angajații lor (vezi, spre exemplu, desantul Anei Pauker-Munteanu de la Timișoara), pentru mineri și alți muncitori cu cârca, pentru credincioși și pentru conspiraționiști, pentru șoșoace și videochatiste care fac scandal, pentru romi, ba chiar și pentru pacienții care s-au internat cu luxații și fracturi, nu cu covid, pentru tot acel “petit peuple” care a ieșit în stradă după impunerea noilor restricții, iar prin presiunea pe care a exercitat-o asupra PNL-ului a contribuit la oprirea Blitzkriegului, sau mai bine zis a Fritzkriegului, pentru că a început la Timișoara, tot neconstituțional, după principiul: azi în Timișoara, mâine în toată țara.
De notat că este prima oară când România profundă sau societatea necivilă iese în stradă, în localități – Brăila, Tecuci, Târgu-Jiu – unde nu s-a mai protestat niciodată, fără să fie condusă de intelectualii stângii (2012) sau risipită într-o mare de corporatiști condusă de intelectualii dreptei (Liiceanu, Tismăneanu și alți filosofi și politologi ai m…ii 2017-2018) pe un val pe care, în mod natural, se suie AUR, pentru simplul motiv că toți ceilalți au susținut, eventual doar cu mici rezerve, războiul sfânt împotriva covidului așa că într-un sfârșit n-a mai rămas decât AUR.
La fel ca în Primul Război Mondial, după ce entuziasmul inițial și speranța unei victorii rapide s-au risipit, nemulțumirea a tot crescut cu fiecare nouă zi petrecută în tranșee, cu fiecare nouă dovadă a incompetenței generalilor – vaccinare, testare, izolare -, cu fiecare nou tun dat de profitorii războiului, cu fiecare nouă înjumătățire a rației alimentare, cu fiecare nou bici ofițeresc încasat de mujicii care tot mai des ieșeau din rând.
La final, au profitat de pe urma dezastrului cei care s-au opus de la bun început războiului: bolșevicii. Iar dacă războiul românesc împotriva covidului se va termina cu un dezastru – eșecul, într-un fel sau altul, al campaniei de vaccinare -, cei care vor câștiga politic de pe urma acestui dezastru nu vor mai fi bolșevicii, ci auricii.
Și în ipoteza în care campania de vaccinare va fi un succes ce va pune capăt pandemiei (dă Doamne!), tot va exista un potențial de nemulțumire populară ce va putea fi exploatat de AUR, căci după pandemie oamenii oricum vor fi cu nervii praf și va urma plata facturii, iar din semnalele transmise până acum, pare destul de clar că alianța PNLPLUSUSR are de gând să plătească factura după rețeta consacrată, adică să plătească săracii. Dar dacă va eșua campania de vaccinare, astfel încât vom rămâne și infectați (eventual cu noi variante) și cu nervii praf și cu banii luați, atunci dezastrul politic va fi total, iar principalul sau poate unicul câștigător va fi AUR.
Poate și pentru că intuiesc spectrul amenințător al acestei scadențe ce nu poate fi amânată la nesfârșit – de fapt, cel târziu până în toamnă ne vom lămuri inevitabil – oportuniștii din PNL au decis să se debaraseze de radicalii din USR, pe care anul trecut pe vremea asta îi asculta multă lume, dar acum abia dacă îi mai ascultă fanii din bula lor. În fond, fiecare pasăre pe limba ei piere, iar useriștii au fost învinși deoarece au făcut și fac politică exclusiv în și pentru bula lor, iar bula lor e mult prea mică.
Și mai e ceva: oportunismul electoral al liberalilor, zgârcenia lor neoliberală și sărăcia relativă a românilor prin raport cu vesticii ne-au furnizat în toamnă un model mult mai relaxat decât cel din majoritatea statelor din Europa de Vest, iar oamenii au constatat că la noi nu a fost mai prost decât în alte state cu restricții mult mai dure. De altfel, România se află la mijlocul clasamentului european atunci când vine vorba de numărul de morți la milionul de locuitori, cu un loc după eretica și mult mai relaxata Suedie și mult în urma Franței lui Macron, care rimează cu Dracon.
Drept urmare, oamenii au prins curaj, întâi de toate în raport cu pedagogia autoritară a experților, mai ales că și foamea îți dă curaj, iar pentru cea mai mare parte din oameni perspectiva de a sta închis la nesfârșit, perspectiva dispariției lumii normale, e mult mai înspăimântătoare decât virusul. Și cum se spune: cui pe cui scoate. Foamea și frica de 1984 omoară frica de virus.
În fine, peste toate acestea se mai adaugă și fondul nostru mioritic – și de-o fi să mor… -, imunitatea naturală a poporului român față de utopii, convingerea că ăia de la guvernare oricum nu ne vor binele și că oricum va fi prost, așa cum a fost întotdeauna, și că de supraviețuit vom supraviețui cum am făcut-o și până acum: cu moaștele sfinților, cu o berică și un grătar și făcând ce știm să facem cel mai bine: caterincă.
Autor: Alexandru Racu