Site icon gandeste.org

România, obedienta piaţă de desfacere în Europa dublelor standarde

“În vidul ideologic de după 1989 a fost propus, cu mult succes, neoliberalismul. S-a spus că pieţele sunt cel mai eficace mijloc. Traumatizaţi de un stat care se ocupa de toate, oamenii au văzut într-o piaţă în care statul era complet absent soluţia, miracolul şi calea viitorului”, ilustrează profesorul universitar canadian Yvan Allaire, începutul odiseei capitaliste a statelor foste socialiste, într-un interviu realizat de Nicolae Dărămuş în 2011.

“S-a creat un sistem extrem de nociv pentru societate, în care funcţiile naţionale nu mai au niciun rol, sunt considerate ineficiente şi o piedică în calea comerţului. Se spune că guvernele sunt incompetente şi corupte şi, cu cât au un rol mai limitat, cu atât mai bine. Se sune că resursele naturale trebuie să fie vândute oricui vrea să le achiziţioneze. Guvernele au doar rolul să dereglementeze şi să privatizeze totul, pentru că întreprinderea privată este întotdeauna mai eficientă. Toate serviciile publice, inclusiv şcolile şi serviciile de sănătate trebuie să fie supuse “particularilor”, care sunt întotdeauna mai pricepuţi şi mai eficienţi. Vedem un păianjeniş extraordinar. Dacă acceptăm doar această dogmă, consecinţele sunt catastrofale pentru o societate. În loc să fie stăpâni, oamenii devin chiriaşi în propria lor ţară, sunt la discreţia fluxurilor de capital străin care intră şi ies din ţară dupa propriul interes, subordonând intereselor lor guvernele”, spunea Allaire.

Europa dublelor standarde

Nu toate guvernele din UE se întorc către Mecca privatizărilor. Finlanda, un stat membru UE din 1995, membru al grupului euro şi cu un cuvânt important de spus în privinţa noilor membri (Finlanda s-a opus, în primă fază accederii României şi Bulgariei în Schengen), nu are o politică de privatizare.

Guvernul finlandez distinge între trei mari ramuri ale economiei când vine vorba despre eventuale privatizări. În primul grup intră industria energetică, loteria, pariurile sportive şi comercializarea alcoolului. Toate întreprinderile din acest domeniu sunt considerate strategice şi nu pot fi privatizate decât parţial. Este important de notat că troica FMI-Comisia Europeanî-Banca Centrală Europeană cere acum Greciei să privatizeze distribuitorul naţional de gaze, cel de apa din marile oraşe, şi loteria naţională.

În al doilea grup, guvernul finlandez include industria chimică şi a metalelor, care nu pot fi privatizate integral. Statul poate, în mod excepţional să-şi reduca sub 50% participaţia în aceste sectoare. În ce priveşte băncile, industria hârtiei şi multe alte ramuri, acestea pot fi privatizate integral.

Cooperativele agricole, o noţiune care a ajuns de temut dupa 1990 în Europa de Est, include 75% dintre fermierii din Franţa. “În Finlanda cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top 300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia 28%; 46% în Franţa. Cooperativele sunt prezente în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari şi 19% în sectorul bancar”, spunea profesoara universitară Mihaela Fîrşirotu, în interviul menţionat

Agricultura, sector strategic, dar scos la vânzare din 2013

“Aveţi un sector agricol perceput ca o slăbiciune a economiei, pentru că mulţi oameni sunt încă agricultori pe mici terenuri, dar cest lucru poate sa devină forţa strategică a României. Nu trebuie să vă fie frică să puneţi în practică legi de protecţie. Vin din Canada, o ţară liberală. Cu toate acestea, în Quebec nimeni nu poate vinde terenul agricol decat cu aprobarea unei comisii, iar aprobarea este foarte greu de obţinut. Apoi, vânzarea terenurilor către persoane care nu sunt din Quebec este interzisă fara autorizarea acelei comisii. Dacă vrei să schimbi destinaţia terenului trebuie să faci o demonstraţie foarte argumentată”, spunea profesorul Yvan Allaire.

Lucrurile stau însă cu totul altfel în Romania. Prin tratatul de aderare la UE, Bucureştiul s-a obligat că va liberaliza piaţa terenurilor agricole începând din 2013. Cetăţenii europeni şi companiile din UE, rezidente sau nu în România, vor putea sa cumpere neîngrădit terenuri agricole în România. Iar la aceasta se adaugă şi politica statelor din Golf de a face demersuri pe lângă guvernanţi pentru a arenda pe termen lung terenuri în România.

Ipocrizia Bruxeless-ului

Mergând către sistemul bancar, UE a interzis României să recapitalizeze CEC-ul singura mare banca autohtonă, în timp ce mantra occidentală era salvarea economiei prin recapitalizarea băncilor private, nu numai a celor de stat. UE nu a intervenit în vreun fel în momentul în care banca franco-belgiană Dexia a primit un imprumut de 7 miliarde de euro din partea statului, în 2008, şi când a fost parţial naţionalizată, în 2011. Dexia a luat naştere prin fuziunea Credit Communal din Belgia şi Credit Local din Franta şi este cunoscută pentru relaţia privilegiată cu birocraţia din Belgia.

Privatizările mai mult sau mai puţin impuse ca o conditie a aderării la UE au transformat nu numai România, ci si statele din regiune în simple pieţe de desfacere. Comisia Europeană a început să investigheze, în urmă cu o săptămână, decizia guvernului de la Budapesta de a interzice construcţia de mall-uri şi hipermarketuri până în 2014. Ceea ce este numit de Budapesta o măsură de încurajare, chiar şi temporară, a micilor afaceri autohtone, la Bruxelles este sinonim cu impiedicarea liberei circulaţii a serviciilor.

Estul Europei, o obedientă piaţă de desfacere

“România a fost transformată doar într-o piaţă de desfacere pentru alţii. Suntem foarte mândri acum că au crescut exporturile. Ele au crescut pentru că cererea internă este foarte slabă, din cauza măsurilor de austeritate. Dacă însă vor creşte salariile, importurile vor creşte şi vom avea din nou dezechilibrele economice despre care vorbeam. Ideea este că trebuie să acorzi unei ţări timpul necesar să-şi creeze condiţiile pentru a deveni competitivă, pentru a-şi construi economia care i-ar permite să aibă un avantaj comparativ. Nu o pune însă în competiţie cu ţări dezvoltate, este nedrept”, spune Mihaela Fîrşirotu.

Toate fenomenle de mai sus pot apăsa pe umerii populaţiei, iar la aceasta se adaugă şi noul cod al muncii. “Sindicatele au cerut românilor să iasă în stradă, dar mai nimeni nu a ieşit. Aceasta dupa un an de austeritate şi suferinţă. Responsabilitatea se află şi pe umerii poporului”, spunea Mihaela Fîsrşirotu în 2011. The Economist se întreba, în urmă cu un an, cum de românii nu s-au revoltat după masurile deausteritate care au fost impuse ţării, dacă în Grecia, în Marea Britanie, acest lucru s-a întâmplat. The Economist mai remarca că lipsa de opoziţie faţă de măsurile de austeritate va încuraja noi măsuri de acelaşi gen.

Politicienii, clienţii “pieţelor”

Profesorul Yvan Allaire identifica însă o soluţie politică la aceste probleme-marja de acţiune pe care o permit legislaţia europeană şi tratatele de aderare. Această libertate de manevră este însa cu mult redusă, atât timp cât liderii marilor state europene invocă necesiatea acţiunilor rapide, impuse de criza economică, acţiuni lipsite de controlul democratic al Parlamentlui European şi al celor naţionale. Este cazul Tratatului fiscal european semnat de toate statele UE, cu excepţia Marii Britanii şi a Cehiei.

Yvan Allaire atrage atenţia asupra a ceea ce clasa politică, care ar trebuie sa speculeze în interes naţional legislaţia UE, tinde să devină. “Beneficiarii dereglementarii pieţelor reuşesc să menţină acest sistem mai mult decât am vrea noi, prin influenţa pe care banii o exercită asupra clasei politice şi asupra propagandei. Nu este vorba atât despre corupţie, cât de sprijinul financiar pe care îl acordă partidelor politice. Într-un univers urbanizat se câştigă alegerile cu televiziunea, iar televiziunea costă mult-cu cât am mai mulţi bani pentru propaganda la televiziune, cu atât am mai multe şanse să câştig alegerile. Nu este coprupţie în sensul propriu al cuvântului, este un mecanism care implică un sprijin financiar special. Se poate menţine astfel un sistem care este foarte periculos.”

O criză provocată de cupiditate

“Există o mare diferenţă între pieţele pentru bunuri şi servicii şi pieţele financiare.Noi suntem susţinători ai pieţei, credem că pieţele, cum ar fi pieţele de bunuri şi servicii oferă soluţii bune în nenumărate situaţii. Pieţele financiare funcţionează însă după o logică diferită, care nu are nimic în comun cu pieţele de bunuri şi servicii”, spunea Yvan Alaire.

“Nu s-a înţeles acest lucru; s-a spus: liberalizăm totul, deci şi pieţele financiare. Rezultatul? S-au creat nişte “inovaţii financiare”, nişte scamatorii financiare. Acestea au adus câştiguri incredibile unor oameni care, datorită banilor, au dobândit şi putere politica. S-au facut mulţi bani în sectorul financiar şi parte din bani au fost reinvestiţi în politică pentru a obţine garanţia că sectorul financiar nu va fi reglementat, că nu va fi supus niciodată regulilor. Drept urmare, s-a creat o criză financiară.”

Pentru ca sistemul să nu se prăbuşească, pentru că băncile să nu dea faliment şi să nu se producă o catastrofa economică, guvernele au intervenit masiv pentru a salva băncile, ceea ce a consus la îndatorarea statelor. Multe state s-au îndatorat astfel la aceleaşi bănci care au creat problema. Aceste bănci au cerut guvernelor să le protejeze împrumuturile pe care le-au acordat. Pentru aceasta, guvernele au recurs la măsuri de austeritate pe seama populaţiei, pentru a salva aceleaşi bănci care sunt la originea problemei. “Este o ironie tragică. Aceasta se poate vedea în mod clar astăzi”, remarca Allaire.

autor: Răzvan Ciubotaru
sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version