Site icon gandeste.org

România între indiferență și martiraj!

Un bărbat s-a aruncat intenţionat de la balconul din plenul Parlamentului. Adrian Sobaru avea un tricou pe care scria cu markerul :”Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor!“. “Asta este viaţa în care trăim noi!”, a spus bărbatul, care s-a aruncat de la balcon în semn de protest. (sursa RTV)

Șocat ca oricare altul de gestul lui Adrian Sobaru mi-au apărut în memorie două scene similare din trecutul nostru recent și zbuciumat. Scene care ridică întrebări asupra naturii umane și, mai ales, a repetabilității istoriei! Doar actorii își preadau ștafeta, scenariul având deja marca înregistrată!

”Braşov = Auschwitz“. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Liviu Corneliu Babeş, cel care pe 2 martie 1989 şi-a dat foc pe o pârtie de schi. Încercând să atragă atenția asupra genocidului practicat de dictatura lui Ceaușescu, într-un gest de curaj extrem, s-a transformat într-o torță vie datorită credinței sale în forța IDEALURILOR! Astăzi este aproape ieșit din memoria noastră colectivă!

Să fi dorit Adrian Sobaru a deveni un martir?! O asemenea atitudine extremă în România poate fi calificată ca nebunie, în schimb în țări democratice este considerată eroism! Martirajul nu ne caracterizează! Crescuți sub zodia Mioriței și împăcați cu fatalismul nu avem o cultură a protestului și de aceea ne este greu să apreciem astfel de gesturi extreme! Motiv pentru care și Liviu Babeș este intrat aproape în anonimat! Și cu toate acestea Adrian Sobaru a început să miște un angrenaj imobil și să demonstreze că un sistem genocidal trebuie înfruntat! Cu orice preț și prin orice sacrificiu!

Parlamentarii puterii au continuat după scurt timp ședința ignorând parcă evenimentul în cauză. Șocați pe moment, dar le-a trecut instinctiv! Poate că se grăbeau să ajungă rapid acasă… Căci, nu-i așa, se apropie Crăciunul!?

În legătură cu acest demers al lor apare o altă situație aproape similară petrecută în anul 1942. Atunci o parte a evreilor deportați la ordinele lui Antonescu au ajuns într-un lagăr al Transnistriei numit Bogdanovca.  Cu câteva zile înainte de sosirea Crăciunului soldații români au primit ordine de exterminare a evreilor, ceea ce a determinat ca în termen de 4 zile să fie uciși aproximativ 30.000 de persoane!!! Pe 24 decembrie măcelul a fost oprit nu doar din cauza frigului (temperatura ajunsese la minus 30 grade), ci fiindcă se apropia … Crăciunul! Și cum erau creștini veritabili nu puteau rata evenimentul! Aproape că nici nu mai contează că masacrul a continuat după ce soldații au revenit la muncă!!!

Aceasta este imaginea pe care mi-au inspirat-o parlamentarii puterii. Să fie vorba de cinism sau inconștiență? Indiferent cum i-am caracteriza, înțelegem acum că  România nu mai este un stat social! A devenit un STAT SPARTAN, condus de oameni fără scrupule, fără conștiință, lipsiți de sensibilitate și compasiune. Trăind într-o lume paralelă și indiferenți față de durerile oamenilor au devenit prea grăbiți să cinstească o sărbătoare cu care oricum nu au nimic în comun! Arătându-și limita indecenței și a oportunismului politic… Chiar dacă palmele au ajuns să le fie pătate de nge!!!

Nașterea lui Hristos  nu înseamnă nimic pentru ei și transformarea interioară nu mai constituie o prioritate! Caracterul fiind o noțiune care nu intră în sfera lor de interes! Iar Crăciunul reprezintă doar oportunitatea de a mai lua o porție de…șoric! Element cu care obrazul lor începe să semene tot mai mult! Spre nefericirea noastră…

autor: prof. Lehaci Florentin

sursa: proatitudine.ro

Exit mobile version