Am spus editorial fiindcă, deşi este vorba despre un subiect chiar deloc de duzină (asta ca să nu spun că subiectul nu prea este tocmai la îndemâna oricărui jurnalist! – şi iertaţi aparenta lipsă de modestie profesională, dar urmăresc chestiunea cam de prin anii 1996-1997), în aceste rânduri nu voi trata cazul precum într-un articol gen investigaţie jurnalistică. Poate nici măcar ca într-un editorial clasic. Ci un pic altfel, subliniind câteva aspecte-cheie, pe înţelesul tuturor (asta sper!), şi prezentându-vă câteva păreri personale bazate, evident, pe informaţii şi observaţii gazetăreşti. Cine n-a auzit de fosta uzină Aurul din Baia Mare şi de „accidentala” catastrofă ecologică din ianuarie 2000 de la iazul de decantare din Bozânta? Păi s-a cam auzit peste mări şi ţări, nu-i aşa? Apoi, după toată nebunia la nivel internaţional, firma în cauză imediat şi-a schimbat denumirea în Transgold, adică şi-a şters fain-frumos urmele şi, cum lupu-şi schimbă păru’, da’ năravul ba, uzina şi-a continuat bine-mersi activitatea (cu discreta complicitate a autorităţilor locale şi centrale), aşa, până prin 2004-2005… de nici până astăzi nu se ştie exact unde-au fost expediate zice-se câteva sute de tone din aşa-numitele mămoluri aurifere (aliaj d’ore, „bullion d’ore”); nu se ştie exact, subliniez, nu exact, însă cunoscătorii susţin, neoficial, fireşte, ba că în Anglia şi Elveţia, alţii spun că în Germania şi-n Canada?!
Nu ştim, aşa cum şi dacă s-ar şti exact unde, tot nu se ştie în ce condiţii s-au derulat toate astea, cu ce s-a ales Statul român şi, respectiv, ce beneficii a obţinut comunitatea băimăreană (sau cu ce s-a ales comunitatea din Recea, pe teritoriul căreia s-a aflat şi se află şi astăzi monstruosul iaz de decantare, e-o altă poveste tot cu cântecel)… Ei bine, apropo de comunitatea băimăreană, recte de faptul că uzina denumită acum Romaltyn se află chiar pe teritoriul administrativ al municipiului (sic! – şi-o să vorbim despre asta în următorul articol!), povestea cazului pur şi simplu a explodat din nou când, în urmă cu vreo două, trei săptămâni, s-a aflat că uzina a fost preluată de o companie controlată de un fost prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, deşi, nota bene, respectiva entitate economico-financiară a preluat doar 49% din acţiunile societăţii!
„Haraşo” deci, sau mai degrabă „bine” pe româneşte – fiindcă, după cum a precizat ulterior Sturza, el este „rezident fiscal” în Bucureşti! Aşadar, domnul ex-premier moldovean a ieşit rapid în luminile rampei, a invitat presa în uzină, a plimbat-o mai peste tot ş.a.m.d., apoi a fost organizată o întâlnire-dezbatere publică la care noii conducători ai uzinei au stat faţă-n faţă cu mare parte a media locale, cu alte persoane interesate de subiect (pro şi contra), dar „umăr la umăr” cu edilul Băii Mari, tânărul şi proaspătul independent (politic) primar Cătălin Cherecheş. Acu’ să vedem pe rând câteva chestiuni mai delicate, de nuanţă, fiindcă acest text îl scriu totuşi în coordonate de editorial, deci aici nu intru mai deloc pe tărâmul economico-financiar concret, nici pe cel tehnic, ci puţintel doar pe cel care ţine de politica economică de culise. Şi-uite-aşa lumea a aflat că noii proprietari şi administratori ai uzinei vor ca în iulie a.c. să fie finalizate toate lucrările şi reparaţiile şi să se intre în ultima fază înainte de începerea activităţii propriu-zise: cea a probelor de funcţionare, probele tehnologice. Iar activitatea ca atare va începe undeva în ultimele luni ale anului în curs. Bun, şi în esenţă despre ce vorbim aici? Pe scurt, din ceea ce-au declarat oficial reprezentaţii firmei, cam despre astea: o activitate pe durata a patru sau cinci ani; o afacere de circa 200-250 milioane euro din care, conform contractelor, la redevenţe de 4%, Statului român îi vor reveni cam 8 milioane euro; noii proprietarii fac investiţii de circa 40 milioane euro; vor fi retratate aproximativ 8-10 milioane tone de steril; se va utiliza o cantitate de circa 1,5 kg cianură la tona de steril; uzina se află chiar pe teritoriul municipiului Baia Mare!!!; halda principală de steril se află pe teritoriul ce ţine de Primăria Baia Sprie; iazul de decantare se află pe un teren aparţinând de Recea; nu s-a precizat exact de câte halde de steril este vorba per total; există încă o problemă mai mult sau mai puţin cunoscută, dar foarte controversată şi care sigur va stârni multe speculaţii: cine deţine terenul/terenurile pe care este depozitat sterilul (aspectul ăsta cu siguranţă va declanşa la un moment dat un scandal de proporţii, başca terenul din zona uzinei)… A, da, iar una peste alta se vorbeşte de obţinerea a circa şase tone de aur; că vor fi cinci, c-or fi şapte sau poate opt, un lucru extrem de important tot vă pot spune cu titlu informativ: până înainte de anul 2000, reţineţi, în România încă se produceau anual – şi-asta au declarat unii dintre cei mai vechi, experimentaţi şi reputaţi specialişti în domeniu -, deci anual undeva între cinci şi şapte tone de aur! Aur care era al Statului român! Faceţi acum un calcul simplu şi vedeţi cam câte zeci de tone de aur ar mai fi putut intra la rezerva BNR în ultimii 10-12 ani, pe lângă cele circa 103 tone aur existente.
În altă ordine de idei, mai există câteva aspecte deloc de neglijat despre care ori se vorbeşte doar neoficial, ori doar cu jumătate de gură şi/sau cu jumătăţi de măsură, ori deloc sau poate doar în spatele unor uşi bine închise. Să vedem. Dacă se ştie acum că 49% din acţiuni sunt deţinute de Fribourg Investments (fond de investiţii condus de Sturza, care, printre altele, a fost şi vicepreşedinte la Rompetrol!), companie care acum deţine şi controlul operaţional al noului proiect, totuşi despre cine deţine pachetul de 51% nu se ştie decât că, cică, ar fi o companie kazahă?! Oare o fi vorba de compania SAT&Co.? De Kazach Gold? Nu ştiu deocamdată! Dacă ruşii de la Polyus Gold, foştii proprietari adică, şi-au vândut activul denumit Romaltyn Mining (uzina), atunci ce-o mai fi, atenţie!, cu cele trei licenţe de explorare pe care compania rusească le deţine(a) în nord-vestul României? Adică, din câte ştiu eu, există şi Romaltyn Exploration; şi până nu demult, atât Romaltyn Mining cât şi Romaltyn Exploration erau controlate de Romaltyn Limited, înregistrată în insula Man?! Toate astea le-am punctat aşa, poate mai mult pentru cititorii avizaţi, şi doar ca nişte întrebări deocamdată. Fiindcă, revenind la cei care deţin acum 49% şi totuşi controlează complet afacerea (sic!) din Baia Mare, Sturza a afirmat că în afacere ar fi implicat şi controversatul Dan Pascariu, economist şi bancher, acesta fiind născut în Baia Mare. Doar atât, fără alte detalii. În aceeaşi ordine de idei, încă o chestiune foarte interesantă şi ciudată este faptul că în dezbaterile publice s-a pomenit de un aviz emis de Consiliul Judeţean Maramureş în 2010 privind Romaltyn, însă şi despre asta doar atât (însă nu-i nimic, poate că într-un viitor articol o să vă spun două vorbe despre ce discuţii drăguţe au avut loc în şedinţa CJ Maramureş din 14 aprilie 2010).
Aş mai trece aici în revistă multe alte aspecte, mi-e greu să le aleg doar şi numai pentru a le pomeni. Mă gândesc, de exemplu, la dezbaterea publică recentă, cea din 21 februarie parcă (la care fireşte că n-am fost invitat, nici măcar anunţat!), cea la care băimăreanul Vasile Gheorghe Tătar, unul dintre cei mai vechi şi aprigi contestatari ai „afacerii AURUL”, a pus celor de la Romaltyn şi celor din Primăria Baia Mare 10 întrebări-cheie; o listă cu 10 întrebări pertinente, la subiect, foarte incomode, unele chiar dure (voi prezenta lista în următorul articol)! Mă gândesc la ce frumoase, elegante şi coafate explicaţii au dat presei atât ex-premierul Sturza cât şi Nicolae Trifa, director (adjunct?) al uzinei, dar şi Sergiu Chirca, administratorul uzinei. Apropo, că tot ziceau noii conducători că vor fi angajaţi doar băimăreni, (mă) întreb şi eu, precum alţi cunoscători, unde-a dispărut băimăreanul Benoniu Muntean, cel care-a fost director tehnic al uzinei încă de pe vremea în care aceasta se numea Aurul şi cel puţin până în 2010 când cu acel controversat referendum „anti-cianură” în Baia Mare? Nu c-ar fi extraordinar de important ce-i cu Muntean, însă, legat de asta, poate c-ar fi interesant de văzut ce păreri aveau atunci despre repornirea activităţii uzinei unele personaje din administraţia publică locală sau unii parlamentari de Maramureş, respectiv ce poziţie oficială au astăzi aceleaşi persoane… Am punctat asta inclusiv pentru că, dacă vreţi un fel de concluzie personală la chestiune, vreau să subliniez două lucruri. Primul, că nu puţine personaje cu funcţii foarte importante şi-au cam schimbat recent şi subit opinia faţă de afacerea Romaltyn – ceea ce demonstrează încă o dată ceva ce eu spun de ani de zile: cu afacerea Aurul-Transgold-Romaltyn au avut legături, directe sau indirecte, lideri politici de la mai toate formaţiunile politice la nivel local şi central! Al doilea lucru – pe care vreau să-l suliniez în mod special – se referă la modul în care autorităţile locale, inclusiv primarul Băii Mari, par că deja încearcă (în special prin intermediul acelei părţi a presei aservite din Maramureş) să dea impresia că nu vor exista compromisuri, că nu se va admite niciun derapaj de la prevederile legale (în special cele de protecţie a mediului), că totul va fi verificat şi ţinut sub strictă supraveghere etc.; altfel spus, că cei de la Romaltyn nu vor putea mişca-n front, că toată povestea este şi va fi complet transparentă pentru opinia publică, başca vor fi multe beneficii pentru comunitatea locală. Ei bine, tocmai asta e ideea din subsidiar, tocmai asta voiam să spun în concluzie: că în culise afacerea a cam fost deja lămurită, negociată, pusă la punct, gata, restu’ fiind doar viitoare poveşti oficiale de adormit opinia publică! Fiindcă e evident şi la mintea cocoşului, nota bene, că peste câteva luni bune, mai exact după iulie-august, toate verificările, analizele, determinările şi constatările vor fi perfecte, absolut totul în bună regulă şi în limitele legii, plus create câteva sute de noi locuri de muncă; ce mai, minunat cap-coadă! Şi dacă mai ţinem cont de nişte bănuţi pe care Romaltyn probabil îi va pasa legal şi oficial către primărie, sigur că în interesul comunităţii, ce să mai zici? Păi da, exact aici e momeala pentru populaţia neavizată, exact în asta constă pista falsă indusă de vajnicii şi „dezinteresaţii” susţinători ai repornirii activităţii uzinei: nu vă fie teamă, totul e sub control, nu va fi absolut nicio problemă de mediu (exact aşa se declara şi înainte de anul 2000!), uzina are tehnologia cea mai avansată, iar în iaz va ajunge atât de puţină cianură că-ţi vei putea prepara cafeaua cu apa de-acolo (cam aşa spunea un şmecheraş oficial plătit cu bani străini grei ca să facă propagandă deşănţată pro-Roşia Montană)! Şi-atunci de ce zic „pistă falsă”? Simplu, pentru că deliberat se ignoră alte subiecte precum: în ce oraş din Europa mai funcţionează o astfel de uzină (chiar în oraş)?; de ce nimeni nu mai suflă o vorbă de exemplu despre mutarea uzinei departe de Baia Mare?; ce se mai aude despre un „fantomatic” PUZ privind malurile râului Săsar din Baia Mare (uzina aflându-se fix pe malul râului)?; de ce nimeni nu mai scoate un cuvinţel despre ce spun localnicii din localităţiile situate în apropierea iazului de decantare?; de ce nu se pune foarte serios în dezbatere publică tema afacerii din punct de vedere strict economic?; de ce nu se discută pe şleau despre ce înseamnă şi ce presupune exact „autorizaţia integrată de mediu”? Şi aşa mai departe, iar eu rămân, cel puţin pentru moment şi în contextul menţionat, la părerea că zarurile au fost deja aruncate… şi măcar un zar a fost măsluit!
autor: Peter CZOMPA
sursa: maramures.transilvania-tv.ro