Ni s-a dezvăluit zilele trecute, în mod simbolic, cine deține cu adevărat puterea în SUA revoluționară.
Încerc să nu postez în weekend, dar sunt pur și simplu uimit de această imagine de la Casa Albă. Există vreun alt grup demografic în Statele Unite care și-ar putea vedea simbolul arborat, încălcând codul drapelului, la același nivel cu steagul american – și nu doar la același nivel, ci în mijlocul lor – de pe Casa Albă? Nu creștinii, nu evreii, nu musulmanii. Nu albii, nu negrii, nu etnicii latino, nu asiaticii. Și asta așa ar trebui să fie, steagul nu e al niciunui grup în particular, ci al unei națiuni.
Dar sub guvernarea lui Biden și în actuala ordine socială și politică conducătoare, o anumită castă primește acest privilegiu: persoanele LGBT.
Aceeași castă al cărei principal organism de lobby din Washington a declarat săptămâna trecută „stare de urgență” pentru LGBT, deoarece unii legislatori din Statele Unite au avut îndrăzneala să spună că copiii nu ar trebui să fie supuși la schimbări de sex, iar alții au spus că copiii nu ar trebui să fie expuși la material sexual explicit în școală. Aceeași castă care, în statele liberale, promovează legi care acordă statului dreptul de a lua copiii de la părinți care nu consimt mutilarea lor chimică și chirurgicală pentru a-i conforma cu ideologia dominantă.
Toată Europa a explodat de furie când, în secolul al XIX-lea, Papa, ca monarh al Statelor Papale, a luat un băiețel evreu, botezat împotriva voinței părinților săi, pentru ca băiatul să fie crescut conform cu ceea ce catolicismul spunea că este natura sa interioară ontologic schimbată. Dar acum, când cultul „woke” în conducerea anumitor state albastre face asta, hopa, Progres!
Scena surprinsă în fotografia de mai sus este o apocalipsă – o „dezvăluire” a ceva ascuns (deși nu foarte mult), dar adevărat. Standardul care atârnă de porticul Casei Albe este un steag al unei puteri cuceritoare. Acest steag reprezintă dorința sexuală non-tradițională și transformarea ei într-o identitate. Poți spune ce vrei despre non-conformism, dar nu asta este problema aici. Problema este că o constelație cândva marginală de dorințe și practici sexuale a ajuns acum să ocupe locul central la Casa Albă, simbolul președinției americane.
Priviți:
(Joe Biden: ”Astăzi, Casa poporului – a voastră – trimite un mesaj clar țării și lumii. America este o națiune a mândriei.”
Ben Shapiro: Niciun soldat american nu a luptat ori sângerat sub acest steag. Niciun plătitor de taxe american nu a plătit taxe guvernului acestui steag. Nicio lege nu a fost dată sub un guvern ales sub acest steag. Puciul ideologic a reușit.)
După cum s-a remarcat pe Twitter, din această unghi, steagul Mândriei arată ca lama unei ghilotine. Este o lamă simbolică ce elimină orice rezistență la puterea sa.
În întreaga Americă, se dărâmă statui ale eroilor americani și ale altor figuri semnificative din istoria SUA, deoarece aceste figuri sunt înfierate drept rasiste. Poate că asta este un lucru bun, cel puțin uneori. Dar semnificația acestor acte nu poate fi exagerată. Toate aceste lucruri – statui, steaguri și alte monumente prezentate în contexte publice și ceremoniale – sunt despre natura regimului. Trăim într-o perioadă de schimbare radicală a regimului. Steagul Mândriei afișat astfel, la Casa Albă, nu ar putea fi un semnal mai semnificativ a ceea ce conduce acum această țară – și a ceea ce este împins la margine.
În excelenta sa carte „Ce amintiri au societățile”, antropologul social Paul Connerton subliniază că ceremoniile publice și monumentele publice sunt centrale pentru crearea și menținerea memoriei colective a unui popor. Steagul Mândriei în poziția de putere de la Casa Albă nu este doar un gest amabil către persoanele LGBT. Este o proclamație a puterii, o declarație a noii ordini americane.
Așa suntem noi și așa suntem ca națiune. După cum am scris în acest spațiu de când locuiesc în Ungaria, Statele Unite folosesc puterea lor soft și hard pentru a forța alte țări să înalțe steagul Mândriei cât mai sus, cum s-ar zice. Statele Unite ale Americii sunt o putere revoluționară. După ce i-a cucerit și colonizat pe americani, regimul iacobin de la Washington depune eforturi pentru a face același lucru oamenilor din întreaga lume. Și crede-mă, acești oameni deja însemnați să fie supuși cultural știu asta și ei. În jurul minutului 21:40, în videoclipul evenimentului Pride din weekend de la Casa Albă, președintele, adresându-se mulțimii, spune că ei dau „un exemplu pentru națiune și, sincer vorbind, pentru întreaga lume”. Ați înțeles, Polonia, Ungaria și Africa?
Opțiunea Benedict a fost publicată acum șase ani, dar uneori se simte ca și cum au trecut deja șaizeci. Iată un pasaj relevant – unul care evidențiază și rolul heterosexualilor și culturii lor în pregătirea terenului pentru revoluție:
Istoricii viitorului se vor întreba, mirați, cum se face că dorințele sexuale a doar trei-patru procente din populație au devenit axul pivotal cu ajutorul căruia o întreagă concepție despre lume s-a văzut dizlocată și dată peste cap. Un răspuns parțial ar fi că vina aparține mijloacelor de comunicare în masă. Acum ceva timp, în 1993, un editorial din publicația Nation identifica activismul pentru drepturile homosexualilor drept punctul de maxim și cheia de boltă a războiului cultural:
”Toți contracurenții luptelor de eliberare din prezent se subsumează luptei pentru cauza homosexualilor. Momentul gay este, în unele privințe, similar momentului prin care au trecut și alte comunități din trecutul națiunii, dar este și ceva mai mult decât atât, pentru că identitatea sexuală este în criză la toate nivelurile în rândul populației, iar homosexualii – în același timp subiectul cel mai proeminent și obiectul crizei – au fost siliți să inventeze o întreagă cosmologie ca s-o înțeleagă. Nimeni nu spune că schimbările se vor produce cu ușurință. Dar e perfect posibil ca o mică și disprețuită minoritate sexuală să schimbe America pentru totdeauna.”
Autorul articolului avea dreptate. Ideea de a lega drepturile homosexualilor de mișcarea în favoarea drepturilor cetățenești ale negrilor a fost o lovitură strategică magistrală. Deși homosexualitatea și rasa sunt două fenomene foarte diferite, mass-media au considerat echivalența de la sine înțeleasă și rareori, în caz că s-a întâmplat vreodată, au dat opiniilor contrare o șansă să se facă auzite.
Chiar dacă neînduplecata campanie mediatică pe seama căsătoriei între persoane de același sex a avut o însemnătate crucială pentru reușita ei, nu a fost elementul cel mai important. Americanii au acceptat atât de repede căsătoria gay pentru că se potrivea cu ceea ce ajunseseră deja să creadă despre semnificația sexului și a căsătoriei heterosexuale.
Avem căsătorie gay pentru că majoritatea heterosexuală a ajuns să vadă sexualitatea ca pe ceva destinat covârșitor plăcerii personale și exprimării de sine, și abia în secundar procreării. Avem căsătorie gay pentru că majoritatea heterosexuală, la rândul ei, a ajuns să vadă căsătoria în același fel – și două generații de americani au crescut cu ideea că aceste valori nominaliste privind sexul și căsătoria sunt normative.
A fi modern, după cum am văzut, înseamnă să crezi că dorințele tale individuale sunt locul geometric al autorității și definiției sinelui. După cum scrie filozoful Charles Taylor: „Întreaga poziție etică a modernilor presupune și decurge din moartea lui Dumnezeu (și, bineînțeles, a cosmosului care are un înțeles)”.
Căsătoria între persoane de același sex și ideologia genului semnifică triumful final al Revoluției Sexuale și detronarea creștinismului, pentru că ele neagă antropologia creștină în esența ei și sfărâmă autoritatea Bibliei. Sexualitatea drept-rânduită nu stă la baza creștinismului, dar, așa cum și-a dat seama Rieff, se află atât de aproape de centrul lui, încât a pierde învățătura clară a Bibliei în această chestiune echivalează cu a risca să pierdem integritatea fundamentală a credinței. Tocmai de aceea creștinii care încep prin a respinge dreapta credință în materie de sexualitate sfârșesc fie prin a respinge ei înșiși creștinismul, fie prin a pregăti terenul pentru copiii lor care să facă acest lucru.
„Moartea unei culturi începe atunci când instituțiile sale normative nu mai reușesc să comunice idealuri în moduri apte să rămână imperios convingătoare lăuntric”, scrie Rieff. Conform acestei definiții, creștinismul din America se află în primejdie de moarte.
Dacă un creștin rămas pe baricade vrea să supraviețuiască, trebuie să reziste în fața Revoluției Sexuale. Dar cum?
Această întrebare devine tot mai presantă odată cu trecerea fiecărei zile. Se apropie ziua când nimeni nu va mai ține minte cum era să trăiești într-o Americă în care venerarea sexului – în special a sexului nonconformist și a identităților sexuale polimorfe – nu era sursa și apogeul culturii și guvernării americane.
Există mulți oameni – aș spune că majoritatea americanilor – care sunt mulțumiți că persoanele gay și lesbiene pot să se căsătorească și că există acum mai multă toleranță față de minoritățile sexuale. Nu susțin căsătoria homosexuală, dar bine că nu mai există „dulapul”. Nu țin neapărat să ne întoarcem la vremurile când homosexualii erau hăituiți din viața publică și tratați cu cruzime. Dar cei opresați cândva au devenit acum opresorii, iar aliații lor la putere fac tot posibilul să demoralizeze și să zdrobească adversarii lor, chiar și mame și tați care nu își doresc altceva decât să-și lase copiii în pace.
Să ne amintim de avertismentul lui Rod Serling la sfârșitul episodului „It’s A Good Life” din Zona Crepusculară, în care fiecare locuitor al satului era luat ostatic de puterea copilului tiran cu puteri magice, micul Anthony, care-i distrugea dacă îl contraziceau în vreun fel. Serling spunea: „Dacă, prin vreo șansă ciudată, ai avea întâlnire cu el, cel mai bine ar fi să gândești doar Gânduri Bune.” Da, exact. În scena din care am extras imaginea pentru meme, bărbatul în costum privește pe fereastră și vede că ninge în afara sezonului. Îl întreabă pe Anthony dacă el face să ningă; ”da”, spune copilul. „Dar asta va distruge jumătate din recolte!” protestează el, înainte să-și dea seama că va fi prins, apoi, pentru a-și salva viața, începe să-l laude pe Anthony pentru minunea meteorologică.
Milan Kundera, romancierul ceh plecat în exil, scria:
„Lupta omului împotriva puterii este lupta memoriei împotriva uitării.”
Să nu uitați ce au făcut Joe Biden și clasa conducătoare la Casa Albă. Să nu uitați declarația pe care au făcut-o despre putere în America – cine o deține și cine nu. Nu uitați ce le fac familiilor, copiilor, bisericilor, sportului feminin, micilor afaceri (precum spa-ul exclusiv pentru femei din Washington, recent obligat de instanță să primească o persoană trans „femeie” cu penis, chiar dacă este un spa în care femeile se dezbracă).
Nu uitați cum era viața în vremurile de dinainte. Este important. Această amintire va fi crucială pentru restaurare. Învățați-vă copiii despre asta. Nu stați pasivi în fața acestei revoluții. Luptați împotriva puterii: păstrați vii aceste amintiri ale vechii ordini.
Autor: Rod Dreher
Sursa: https://reactionarii.home.blog/2023/06/20/o-apocalipsa-la-casa-alba/#more-3360
Traducere după https://roddreher.substack.com/p/a-white-house-apocalypse