In ’89 a avut loc un transfer de putere de la esalonul unu la esalonul doi. Au fost “debarcati” membrii Marii Adunari Nationale, secretarii de partid din judete si municipii, si directori de societati comerciale. Le-au luat locul directorii adjuncti din societati comerciale si la nivel national un grup de pucisti pregatiti din timp pentru aceasta lovitura, care nu a fost deloc spontana.
Democratizarea este un proces de durata, si el nu este dorit de cei dela putere.
Democratizarea nu se realizeaza daca nu se mobilizeaza societatea civila, care sa exercite presiuni.
Noua putere odata instalata s-a opus democratizarii prin diverse mijloce:
– denigrarea partidelor istorice,
– utilizarea televiziunii pentru manipulare,
– controlul asupra presei scrise prin monopolul producatorului de hartie si al distributiei,
– creearea de partide satelit pentru a creea confuzie in electorat si pentru a dispersa voturile,
– popularea partidelor concurente si a AC cu oameni care sa le discrediteze sau sa le paralizeze activitatea.
Dupa 2000 au aparut televiziunni private, fianantate de la buget prin contracte de publicitate, televiziuni care sunt ale aceleiasi clase politice. Practic Romania nu are o televiziune independenta, sunt televiziuni ale unor grupuri de afaceri cu interese politice convergente.
Democratia nu face parte din obiectivele lor.
Orice actiune umana are in spate motivatii si elemente favorizante sau defavorizante.
Ce i-a motivat pe cei care au dus Romania in situatia actuala?
Interesele materiale oferite de putere si chiar satisfactia pe care o da puterea.
Ce a facilitat actiunea? Incultura politica si mentalitatea politicienilor si a cetatenilor.
Interesele
Clasa politica continuatoarea fostei puteri comunisto-securiste, a avut interese puternice sa se mentina la putere. In anii ’90 pentru a-si ascunde trecutul rusinos de colaborare la mentinerea comunismului, pentru a beneficia de putere sa acumuleze averi prin vanzarea sau concesionarea patrimoniulului, si pentru a facilita mentinerea privilegilor pentru “beizadelele” lor.
Adepti ai secretomaniei impregnate de sistemul militar si comunist, au utilizat confidentialitatea pentru a ascunde ilegalitatile si fraudele.
Mentalitatea ca toti care nu sunt cu noi sunt impotriva noastra si trebuie distrusi, a caracterizat clasa politica, si a fost promovata prin media si antrenati si cetatenii.
Viata politica nu a fost privita ca o competitie cu oferte in interesul societatii, a fot abordata ca o lupta pentru putere.
Mentalitatea militara si comunista, a superioritatii conducerii ierarhice centralizate, a interventionismului de stat, in raport cu democratia a dominat si continua sa fie cultivata.
Au continuat sa protejeze afacerile de mari dimensiuni, a agriculturii in ferme de sute de ha, a societatilor monopoliste asa cum au fost mostenite. Activitatea fostelor IAS-uri s-a dovedit ineficienta, desi a beneficiat de utilajele in functiune si de specialisti, dar era adminstrata de functionari de stat si parazitata de “baronii si baronetii” locali. Societatile comerciale mari, cu procese integrate care puteau fi descentralizate si transformate in firme mai mici concurentiale, au fost mentinute intacte si “capusate” pana la falimentare. Intr-un municipiu cu 5-6 societati comerciale mari de constructii de masini, fiecare sectie de: prelucrari prin aschiere, turnatorie, tratament, scularie, tinichigerie, vopsitorie etc.. puteau fi transformate in tot atatea societati comerciale. Unele s-ar fi retehnologizat si ar fi supravietuit concurentei altele nu.
Politica de reducere de personal aplicata in societatile comerciale, pentru reducerea costurilor si eficientizare, desi s-a dovedit ineficienta, este aplicata in continuare la scara economiei nationale, prin reducerea de salarii sau de personal bugetar. Nimeni nu semnaleaza ca echilibrul costurilor cu veniturile, este o iluzie daca veniturile scad continuu. Ca sa se realizeze un echilibru stabil trebuie intervenit asupra stabilizarii veniturilor si apoi a cresterii lor. Cresterea veniturilor trebuie sa fie de lunga durata, adica din afaceri competitive, nu o crestere temporara prin vanzarea sau concesionarea exploatarii resurselor minerale.
Falimentul industriei s-a datorat transferarii capacitatilor de productie spre oameni fara cultura antreprenoriala. Securistii au primit ordin sa faca afaceri si s-au executat, dar afacerile lor au fost de tip eveniment, “tunuri”. O afacere trebuie proiectata sa dureze in timp si sa aduca profit mai mult decat amortizarea investitiei. In caz contrat nu-i afacere, este o excrocherie, o investitie nerentabila sau o investitie sociala.
Mentalitatea de “baron si suspus” in ce priveste rolul si (i)responsabilitatea alesilor.
Si cei alesi si alegatorii considera ca alesi trebuie sa decida, pe cand intr-o democratie alesii organizeaza dezbateri si decizia se ia in urma argumentelor, dupa ce au convins pe cei care suporta decizia ca aceasta este in interesul lor. Asa se mentine relatia amiabila intre ales si alegator.
Cei alesi in Romania considera ca nu trebuie sa raspunda decat electoral, si alegatorii considera ca nu pot sa-i traga la raspundere pe alesi decat prin votul negativ. Clasa politica si-a luat masuri sa nu aiba concurenta si astfel sanctiunea alegatorilor sa nu-i afecteze, de unde sentimentul cetatenilor ca nu se poate face nimic.
Cetatenii nu au cultura si experienta occidentala, nu-si cunosc potentialul pe care l-ar putea valorifica daca s-ar organiza. Nu exista “luminita de al capatul tunelului” si clasa politica a facut tot posibilul ca “tunelul” sa para infundat.
Exista doua filozofii opuse privind conducere cunoscute ca teoria X si teoria Y al lui D. McGregor.
Teoria X:
1. Oamenii au o aversiune naturală faţă de muncă şi o evită pe cât posibil.
2. Pentru a fi determinaţi să producă, oamenii trebuie să fie constrânşi, controlaţi, direcţionaţi şi ameninţaţi.
3. Oamenii preferă să fie direcţionaţi în activităţile lor, doresc să evite asumarea responsabilităţii, au ambiţii limitate şi sunt preocupaţi în primul rând de siguranţa propriei persoane.Teoria Y:
1. Munca este la fel de naturală ca şi jocul sau odihna – oamenii nu manifestă aversiune inerentă faţă de muncă.
2. Controlul extern şi ameninţările nu reprezintă singurele modalităţi de influenţare a comportamentului.
3. Ataşamentul faţă de obiective este în funcţie de recompensele asociate cu atingerea lor. Satisfacţia de sine este cea mai importantă dintre aceste recompense şi poate fi obţinută prin muncă în cadrul organizaţiei.
4. Oamenii, în condiţiile potrivite, învaţă nu numai să accepte, dar şi să caute să îşi asume mai multă responsabilitate.
5. Capacitatea de a-şi manifesta într-o măsură ridicată imaginaţia, ingeniozitatea şi creativitatea în rezolvarea problemelor organizaţionale este larg distribuită în rândul populaţiei.Unii manageri care acceptă noţiunile lui McGregor au înţeles că el afirmă că liderul nu trebuie să îşi exercite niciodată autoritatea şi că oamenii vor lucra din greu dacă vor fi trataţi corect. În realitate, ceea ce spune McGregor este că “premisele Teoriei Y nu neagă utilitatea autorităţii, dar neagă ideea conform căreia este potrivită utilizarea acesteia în orice scop şi în orice condiţii”.
Clasa politica adepta a teoriei X a aplicat principiile lui Machiavelli din lucrarea Principele, cunoscute si ca machiavelism.
“În viziunea sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice”.
Machiavelism este un termen referitor la teoria politică expusă de Niccolò Machiavelli, în cartea cu titlul Principele, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar mai ales cu cinism, a susținut că în politică se pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, manevre diabolice, trădare, corupere etc. [1], de unde și principiul “scopul scuză mijloacele”.
În limbajul comun, cuvântul machiavelism și mai ales epitetul machiavelic se aplică însă numai acelor persoane, acțiuni sau sisteme din care, deși morala și scrupulele sunt excluse, în schimb sunt prezente ingeniozitatea, dibăcia, calculul premeditat și o țintă foarte precisă
Desconsiderarea cetatenilor a constituit si constituie fundamentul filozofiei clasei politice, si se vede in cinismul afisat de politicieni, lipsa oricarei comunicari, evitarea dezbaterii subiectelor importante. Toata camapania electorala este o campanie de imagine pentru candidati.
“Nu ai cu cine, cetatenii sunt incapabili sa inteleaga, sau nu sunt interesati”, este argumentul omniprezent, prin care se justifica lipsa informarii si a dialoglui cu cetatenii.
Afirmatia “cetatenii aleg pentru o pungade malai si de orez” este vehiculata pentru intari opinia ca electoratul este coruptibil si incapabil de o decizie serioasa. In realitate electoratul este lipsit de alternativa si ii este indiferent pe cine alege, pentru ca “toti sunt la fel”.
Aceasta fractura intre clasa politica si cetateni, poate fi valorificata de un curent politic, care sa abordeze relatia cu cetatenii prin prisma teorieie Y a lui McGregor.
Scriam la inceput ca si incultura politica a cetatenilor a contribuit la facilitarea conducerii discretionare, si atunci pare a fi in contradictie succesul unui curent politic bazat pe increderea in cetateni. E adevarat, incultura este evidentiata si in indexul democratiei pe 2011 notata cu 4.38, dar nivelul de instruire al populatiei ar fi permis un proces de culturalizare/emancipare foarte rapid, insa el a fost blocat de o media ostila democratizarii.
In cei 20 de ani de dupa evenimentele din decembrie Romania nu si-a imbunatatit cultura politica, si asta este “meritul” clasei politice si a mass-media.
Dupa anul 2000, ca urmare a accesului la internet, o asemena informare, culturalizare si organizare au devenit realizabile.
Ar fi nevoie de un proiect de reforma a functionarii societatii, la care sa fie antrenati cetatenii, si astfel ei ar deveni utili, interesati, increzatori si implicati si lehamitea de politica, sentimentul inutilitatii si rezistenta ar putea fi invinse.
sursA: decantare.wordpress.com