Am priceput, PSD-ul e rău! E rău ca toată _ _ _ _ din România postdecembristă.
Generația de sacrificiu tocmai se retrage și e rândul vostru, a celor tineri să vă muiți, că e mai bine în gură, nu lasă urme peste nouă luni, doar gust “amar”.
Noi, ca niște proști, nevăzând sforile din ’89 despre care mai târziu, unii, puțini, am citit la Giorgio Agamben, am desfăcut șampania la trecerea spre 1990.
Am vrut o țară ca afară, cu Coca Cola, banane, blugi, rock, video. Unii, puțini, au avut parte, restul… știți și voi răspunsul, că-l luați în toată gura: _ _ _ _!
În ’96 a venit Dreapta salvatoare, am votat, da, am votat cu Dragnea, că atunci era avortat în politică alături de CDR, cu Tăriceanu și Ciorbea. Băsescu era deja marinar vechi cu ministere pe vremea Mineriadelor, doar era puțin reambalat de intelligence și boierii intelectuali de la Humanitas, dar fără nicio legătură cu umanismul, deoarece în centrul lumii nu era omul, ci buzunarul veșnic încăpător al intelectualilor de curte.
A început modernitatea fierului vechi, totul privatizat și vândut pe bucăți, șomaj, ce să mai spun, veselie de dreapta, de ne-am trezit din nou cu Ilici la butoane.
Am văzut roșu și spini de trandafiri de am devenit daltoniști, nici nu mai știam când e verde la semafor și venea noul milițian și _ _ _ _! Da, e cuvântul din gura voastră!
După care scuipați chestia aia albă cu mormoloci.
Și a venit Revoluția Portocalie, suntem salvați! Salvați de salarii, de sporurile aferente unor supraspecializări și fără bani pentru dentist. La ce să ne folosim dinții când salariu nu este? A gândit bine Băsescu toată treaba cu datul de _ _ _ _. Tot portocaliu era și Dragnea, chiar a fost premiat pentru hoția de partid cu un job de sinistru în Guvernul Boc cel mic de face poc mare.
După marea austeritate la noi, dar belșug în buzunarele portocalii, unele în vacanță binemeritată în țări costaricane, din nou cu parfum de trandafiri. Miroseau a _ _ _ _ plagiată! Dar plagiatul nu a venit doar cu o _ _ _ _ simplă, ci la Cotroceni a aterizat o _ _ _ _ cu ghinion pentru noi! El șase case, noi _ _ _ _! Că așa e-n tenis! Și Ghinion a vrut ciolanul lui de Sălaj și l-am primit în _ _ _ _! A fost pe placul tuturor, mai puțin pe placul unei majorități electorale care a preferat din nou spinii trandafirilor!
Și uite așa, fostul băsist, ăsta la care vreți voi să-i dați _ _ _ _, ajunge să lupte împotriva statului paralel care l-a fătat și pe el intersectat când aveau aceleași interese.
Și după atâta _ _ _ _, voi faceți slogan revoluționar din ea! Apoi, agoră sau bordel, la noi tot un fleac!
Eu vă dau un sfat, să vă alegeți _ _ _ _ cu atenție, că noi, ăștia mai bătrâni nu am reușit, să nu plângeți peste nouă luni că ați fătat o altă guvernare care vă dă _ _ _ _.
Autor: Coman Norbert
Sursa: Coman Norbert