Daca m-ar intreba cineva – si o fac destui – de ce nu se revolta poporul roman supus acum la tot felul de vexatiuni intolerabile de catre un guvern impopular, as cauta raspunsul in urmatoarele zone:
Mai intai, e vorba de un popor foarte rabduriu, mereu vexat de istorie, supus la chinuri mult mai grave, hotit, violat, infometat, chiar ucis de forte administrative si politice irezistibile. Domnia nedreptatii ii acopera sute de ani de istorie, ca si sabia si jaful dinspre cei de sus. Rare i-au fost revoltele, si prea putin semnificative; iar cand au capatat oarecare avant si pondere, s-au sfarsit rau. Haiducia, cat a fost, ramane minora, retragerea in munti e cu revenire, stearpa de orice dobanda.
Poporul si-a alcatuit un fel de a fi pana la un punct gospodaresc, el sade intr-o gospodarie cat de cat tihnita si izbuteste, modest fiind, s-o taraie in conditii oarecum acceptabile. Fiecare are, undeva in spate, o gospodarie ajutatoare; iar daca nu, are o combinatie pe care si-a facut-o, nu rareori peste lege, pe care n-ar dori s-o strice, chiar asa provizorie cum e. El are o retea de relatii statornicite intre care se misca cu dibacie si nu-i place sa scuture acest esafodaj provizoriu pentru un viitor incert.
Romanul e multumit sa aiba un acoperis deasupra capului, putina caldura in soba, nitele bucate de-ale gurii, timp sa se miste ori sa contemple, vecini, rude, prieteni cu care sa comenteze. El se defuleaza masiv prin barfa si injuraturi, isi consuma energia interioara clevetind, pentru actiune publica ii ramane prea putin. Revolta lui e guresa, foarte rar productiva. Are grija sa formuleze revendicarile plastic, de obicei cu rima, de unde rezulta un soi de petrecere haioasa interioara. E, cum zice Blaga, un popor “cantaret”, atent la potriveli si imperecheri de vorbe, mai putin la fapte. Atent la coloritul distractiv al actiunii, la regie si scenografie, mai mult decat la fondul dramei. Revolta la el e un soi de pozna.
Ca sa fie poznas, el trebuie sa sufere la sange, ceea ce nu e cazul. Sta in orase destul de curatele, in apartamente ingrijite, are apa relativ calda, are distractie, teatrele sunt pline, restaurantele plinute, masinile abundente, vitrinele chematoare. Orasul e impodobit, de bine de rau ecarisat, de Craciun spuzit cu lumini, totul decurge aproape de normal. Sa iasa in strada pentru ca nu se fac autostrazi suficiente? Nu e nimic, sunt destule sosele asfaltate, bune, chiar de nivel minor, bine ingrijite. Sa urle ca la CFR sunt fraude majore, cum sunt si la alte cateva mii de intreprinderi? Ce daca, se poate trai si asa. Ca nu e justitie, – ei si? Ca sunt privilegii, – ei si? Ca manariile risipesc averea nationala? Cand n-au facut-o? Daca se poate incinge un mic chefulet de Craciun si se arata un Revelion distractiv, cu glume usturatoare pentru conducere, se poate trece usor peste neajunsuri. Sa iasa spumegand impotriva “baietilor destepti”? Unde sunt?
Mai e si coarda religioasa care s-a expandat abundent, romanul fiind acum bisericos nevoie mare, tratandu-si betesugurile si scarbele cu tot felul de moaste, Paraschieva, Dimitrie Basarabov, Mina, Andrei, Nicolae, toti facatori de minuni adeveriti, pe langa alte icoane lacrimoase, – incat remediile sociale cata a fi asteptate nu dinspre actiune ci dinspre rugaciune si post. Aberatiile le indreapta Dumnezeu singur, fara concurs sangeros omenesc.
Si apoi cine e in partea cealalta, unde ar fi solutia? Niste politicieni, in buna parte compromisi; alti vanturatori de vorbe fara baza strasnica, nici ei prea uniti, ba cu porniri naparstocesti de putere. Sindicalisti dospind de bunuri achizitionate. Si niste tineri de ecran, filfizonasi bine incliftati, pe care nu prea ai de unde sa-i apuci de subtiri la minte ce se arata, facand seara la antene sezatori nasparlii, nu rareori stupide, cu monseri de fosta vaza sau profesionisti in barfa.
Si mai e ceva: De cate ori a iesit romanul cu reteveiul in mana, la Sfanta Rivolutiune, s-a intors cu coada intre picioare, belit ca vai de el. A izbandit o singura data, in 1989, cand, de victorios ce a iesit, a pierdut, iata, tot ce avea. De ce ar mai face el inca o gogomanie taman impotriva acelei paguboase victorii?
Autor: Paul Everac
Sursa: cronicaromana.ro