„Ce-am fost şi ce-am ajuns?”. În marginile acestei expresii cunoscute se derulează comentariul ce va urma. Mult controversatul ordin „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!” a rămas în legendă şi a fost dăltuit în granitul Istoriei Românilor, azi, eliminată, aproape în totalitate, ca materie a programei şcolare. Drept „recompensă”, infantilul ex-rege Mihai, în plin conflict militar, l-a trădat şi l-a predat plocon inamicului pe Mareşalul-patriot Ion Antonescu, iar la ordinul noilor săi stăpâni, l-a măcelărit împreună cu cei trei colaboratori ai săi.
Cei trei „escu”, „annis” şi hoardele de miniştri
Mult hulita „epocă de tristă amintire”, precum au botezat-o nişte cretini oportunişti, a făcut – metaforic vorbind – o Românie „mare” sub aspectul potenţialului economic, ajuns la un nivel de superioritate, independenţă şi prestigiu în lume, la care, foarte puţin probabil se va mai ajunge. Conştient de faptul că voi fi trimis spre origini de unii „interesaţi”, afirm parafrazând, că actualii nemernici aflaţi în balcoanele politice ale ţării nu se ridică nici măcar la nivelul sandalelor Mareşalului Antonescu – Conducătorului Statului Român (1940-1944) sau ale primului Preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu (1965-1989), mari patrioţi ai istoriei contemporane a românilor. Ambii au fost asasinaţi la ordinul „marelui frate de la Răsărit”, în înţelegere cu potentaţii criminali ai planetei de atunci şi acum.
Cu toate bunele şi mai puţin bunele realizări, calitatea de mari patrioţi nu le poate fi contestată. Şi dacă un trădător de ţară, un oportunist „nevoiaş al minţii”, în persoana răposatului cetăţean Mihai, a fost reabilitat şi împroprietărit pe nedrept şi ilicit cu bogăţii ale patrimoniului naţional, a venit vremea să ne gândim cu toată conştiinţa la cei doi patrioţi, potrivit intereselor străine doriţi a fi eliminaţi, în stil stalinist din istoria noastră. Puneţi, vă rog, în balanţă binele făcut Ţării de cei doi şi erorile – multe comandate – comise de regele trădător, respectiv de cei trei „escu”, „annis”-ul actual şi hoardele lor de miniştri, monitorizaţi atent de Washington, Bruxelles şi Tel Aviv (mai nou, Ierusalim). Nu degeaba afirma acad. Florin Constantiniu : „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii”…
Românul nu mai este respectat, ci lăsat pradă haosului, de la agresiunile stradale la abuzurile prezidenţiale şi guvernamentale. „Cetăţeanului” român nu i se mai permite să-şi manifeste valorile personalităţii, nu se mai ţine seama de voinţa şi opţiunile sale. El este doar un număr într-o ordine, plătitor de taxe şi biruri, prostul invitat, folosit şi amăgit din patru în patru sau din cinci în cinci ani la urne, pentru a legaliza abuzul, corupţia, escrocheria, hoţia, jaful… de fiecare dată, nepedepsite. În calea posibilităţilor de renaştere a României stau piedici majore, dar nu de neînvins. În pofida incomensurabilelor obstacole, a atitudinii ostile – externe şi interne -, a ignoranţei şi a nepăsării, în Anul Centenarului Marii Uniri, românii de pe ambele maluri ale Prutului au emis şi semnat nenumărate declaraţii de ReUnire. Deci, poporul vrea, dar… stăpânii se opun cu „Veto !”.
Încrederea românilor în incompetenţii lor cârmaci, de la sfârşitul secolului trecut şi începutul veacului al XXI-lea, a parcurs, în trei decenii, drumul de la „extaz la agonie”, atingând astăzi cotele depopulării, ale deznădejdii şi disperării. Este nevoie nu doar de ReUnire, ci şi de ReNaşterea Neamului Românesc, pentru a înfrunta şi zdrobi trădătorii de neam şi ţară. Pentru a izbândi şi realiza acest deziderat, românii de pretutindeni nu trebuie să se mai lase cumpăraţi de un kil de zahăr, făină sau ulei. Nu trebuie să se mai lase pavoazaţi cu „pamblici” colorate sau păcăliţi cu promisiuni, ce vor fi „uitate” după cocoţarea noilor clone ale lui Agamiţă Dandanache la funcţiile decizionale.
„Nacht und Nebel Erlass” – versiune actualizată
Conştienţi de nedreptăţile şi fărădelegile comise în aceşti 28 de ani de robie, de jaful naţional şi actele de trădare ale căpeteniilor înscăunate de alţii, românii nu au voie să se mai comporte ca o turmă de oi. În România se impune o „cădere a Bastiliei” şi a dictaturii escrocilor, slugoilor, delatorilor cu chip de binefăcători ai neamului sau de oficinele acoperite sub pulpana Guvernului României. Cei menţionaţi – dar nu numai ei – sunt lefegii cu menirea de a depopula România (demers în derulare), concomitent cu aplicarea operaţiei „Nacht und Nebel Erlass”[1], versiune actualizată, revizuită şi adaptată pentru distrugerea valorilor ştiinţei, culturii şi spiritualităţii naţionale din România.
„De ce atâta ură?”
Continuând în acelaşi registru, să nu scăpăm din vedere împroşcarea cu noroi de către un lefegiu al hoardei brucanist-sörösiste de la G.D.S. asupra noului Preşedinte al celui mai înalt for ştiinţific din România, academicianul Ion Aurel Pop. De ce acum şi nu mai devreme? De ce haotica, alambicata, tendenţioasa, şi înceţoşata manipulare, prin prezentare de documente ce se vor acuzatoare, a apărut acum, după ce acad. Ioan Aurel Pop a fost ales Președintele Academiei Române? Persoane avizate afirmă că investigaţia-făcătură a fost demarată cu mai multă vreme în urmă, momentul apariţiei publice fiind planificat înainte de adunarea membrilor Academiei Române. Din nefericire pentru slugi şi stăpâni, „socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg”. Infama „operaţie H”, racolarea, respectiv refuzul unora dintre cei solicitaţi să participe la complot, răscolitul prin arhiva C.N.S.A.S., pregătirea şi aranjarea materialului pentru a face impresie la „prostime” au consumat mai mult timp şi efort distructiv decât estimaseră autorii.
„Operaţia H”, un eşec lamentabil
La o lectură mai atentă a textului, jocurile de cuvinte deconspiră infamia lefegiului şi a păpuşarilor. Au pierdut trenul, iar bomba a făcut doar „fâs”, lăsând în urmă o mizerabilă dâră gazoasă, purtând duhoarea pestilenţială a leprei. Să nu ne amăgim, însuşi lefegiul a încheiat prima parte a mizerabilei pledoarii cu „va urma”, deci, atacul se vrea continuat. Cu ce ? Probabil cu variaţii pe teme paralele adaptate la inevitabilele şi fireştile reacţii. Se pare că echipa H. R. Patapievici-Mircea Dinescu & Co. a instruit şi lăsat pui otrăviţi la C.N.S.A.S. După astfel de abuzuri, locul autorului infamiei în discuţie este în cu totul altă parte decât ca slujbaş al statului român cu acces la documente… poate la instalaţiile de vidanjat canale, „tainiţe” cu reziduuri organice şi gaze biologice. Comisarii poliţiei politice din România contemporană – nici măcar românească – nu dorm … sunt liniştiţi şi conştienţi că I.N.S.H.R.-E.W., C.N.C.D. şi cineva de la C.N.S.A.S. lucrează pentru ei.
Aştept ca instanţe mai mult sau mai puţin morale să ne ceară condamnarea la moarte
Fireasca reacţie a academicianului spune mai mult decât s-a rostit din ’89 încoace: „Din afirmaţiile unor formatori de opinie din România, înţeleg că aproape toţi dintre aceia care am trăit înainte de 1989 şi am fost maturi în acei ani odioşi ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veşnic şi să ne facem neîncetat « nostra culpa ». De exemplu, eu îmi cer scuze tuturoracuzatorilor mei:
– fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun;
– fiindcă am făcut grădiniţa în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece aşa prevedea, « internaţionalismul proletar », în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în engleză;
– fiindcă am « cerut insistent » să fiu făcut pionier, utecist şi comunist, în loc să fi participat la rezistenţa anticomunistă, aşa cum au făcut toţi românii;
– fiindcă am terminat, ca şef de promoţie, Liceul Teoretic nr.1 (« Andrei Şaguna ») din Braşov, în loc să fi rămas repetent;
– fiindcă am « optat» să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului;
– fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de oferte universitare de studii şi să plec în S.U.A. sau Germania;
– fiindcă am «cerut» profesorilor mei să mă facă şef de promoţie la Universitatea din Cluj, în loc să fi rămas un student şters şi anonim;
– fiindcă am insistat să fiu profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel licenţă…
Am fost şi suntem (consideraţi), eu şi contemporanii mei, pleiade de proşti, inculţi, semidocţi, politruci, taraţi de ideologia marxistă, autohtonişti, protocronişti şi naţionalişti. Prin urmare, astăzi suntem (priviţi ca) adevărate pericole publice sau, dacă nu chiar aşa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi revolute şi blamate de istorie. Mă simt, ca şi mare parte din generaţia mea, maculat de un ev comunist catastrofal, pe care şi noi l-am construit din moment ce am trăit atunci, şi mă aştept ca dl. Hodor, C.N.S.A.S., Revista „22″ şi alte instanţe (mai mult sau mai puţin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”[2].
Noua Dez-Ordine Mondială în misiune comandată
Pe întreg mapamondul se comit fapte reprobabile cu urmări ce pot schimba soarta lumii, trimitere la cele 500 de milioane de oameni care, conform inscripţiilor de pe pietrele îndrumătoare „Georgia Guidestone”, ar trebui să mai vieţuiască. Fără a aştepta o discutare a situaţiei, respectiv o hotărâre din partea O.N.U., S.U.A., Marea Britanie şi Franţa au lansat un atac cu rachete de croazieră împotriva Siriei, scopul declarat folosit ca pretext fiind sancţionarea regimul Bashar al-Assad pentru un presupus dar nedovedit atac chimic la periferia oraşului Damasc. Donald Trump a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” (a se citi trageri experimentale în poligon improvizat – n.a.) asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Oficialităţile siriene şi Rusia au negat acuzaţia, declarând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară. Vă mai amintiţi de „armele de distrugere în masă” ale lui Saddam Hussein negăsite nici până azi? Dar de atacul împotriva Libiei ? Temătoare să nu le-o ia alţii înainte, slugile de la Bucureşti: Iohannis, Dragnea şi Meleşcanu n-au întârziat cu temenelele, lustruitul încălţărilor şi osanalele la adresa agresorilor. Fără să-i întrebe cineva, au strigat cât i-au ţinut puterile că România este solidară cu acțiunile alianței S.U.A.-Marea Britanie-Franța. „Dacă tăceau, filosofi rămâneau!” ar spune înţelepţii.
—————————————————
[1] https://de.wikipedia.org/wiki/Nacht-und-Nebel-Erlass
[2] adev.ro/p760gp
Autor: Ion Maldarescu
Sursa: Revista Art-Emis