Site icon gandeste.org

Remus Borza, replică la acuzațiile ministrului Energiei: ”Am experienţă să salvez companii de stat!”

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, l-a acuzat pe Remus Borza, şeful Euro Insol, fostul administrator judiciar al Hidroeletrica, că afecteaza situaţia companiei de stat Hidroserv pentru că “zvonurile” spun că va prelua administrarea societăţii dacă va intra în insolvenţă. Oficialul Executivului a spus că Borza a ales o carieră politică, devenind membru ALDE, şi din această pricină ar face bines să nu mai facă afaceri cu statul. La puţine ore după ce a postat cuvintele de mai sus pe pagina sa de Facebook, Borza i-a dat o replică pe măsură, pe care o vom publica integral:



„Referitor la ultima postare pe facebook, a domnului Victor Grigorescu, fac următoarele precizări:

– Dreptul la muncă este garantat de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice limitare a acestui drept pe considerente politico-ideologice, de rasă sau religie fiind interzisă.
– Sunt peste 1,5 milioane de cetăţeni români membri ai unui partid politic. Ar fi absurd să le ceri fie să renunţe la politică (un alt drept fundamental câştigat la Revoluţie), fie să le refuzi dreptul de a munci la sau pentru o companie sau instituţie a statului.
– În ALDE s-a înscris acum cinci zile persoans fizică Remus Borza şi nu administratorul judiciar Euro Insol.
– În urmă cu 2 săptămâni, Euro Insol, liderul pieţei de reorganizări judiciare, a depus o ofertă în cadrul unei proceduri transparente şi competitive derulată de Consiliul de Administraţie al Hidroserv pentru desemnarea administratorului judiciar.
– Oferta financiară iniţială a Euro Insol avea un onorariu fix şi variabil de 0 lei. Ulterior fiind sesizaţi cu o posibilă faptă de concurenţă neloială, riscând excluderea din profesie, am solicitat un onorariu fix de 1.000 de euro/lună şi un onorariu variabil/succes de 0 lei, de câteva zeci de ori mai mic decât al celorlalţi ofertanţi din procedură.
– Euro Insol are o relevantă experienţă în managementul companiilor din domeniul energetic. Euro Insol şi implicit Remus Borza şi nu domnul Victor Grigorescu sunt cei care au restructurat şi profitabilizat cea mai mare companie din portofoliul Ministerului Energiei. Remus Borza şi nu Victor Grigorescu s-a luptat în toate instanţele din România timp de 4 ani cu băieţii deştepţi, câştigând toate procesele, Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a denunţat sau renegociat 481 de contracte prejudiciabile pentru Hidroelectrica şi Statul Român, Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a consemnat un record al plăţilor creanţelor într-un plan de reorganizare, respectiv 1 miliard de euro, Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a adus o companie de la 170 milioane euro pierdere în 2011-2012 la peste 850 milioane euro profit în 2013 – iunie 2016. Remus Borza şi nu Victor Grigorescu a lăsat în conturile Hidroelectrica în 21 iunie 2016 peste 1,5 miliarde de lei în condiţiile în care în 2012 am preluat-o cu o trezorerie netă negativă de -763 milioane lei. Pe 21 iunie 2016 am redat ţării şi acţionarilor cea mai profitabilă companie din România cu o EBIDTA de 67%, consemnând la 6 luni un profit de 750 milioane lei mai mare decât profitul raportat de Romgaz, Petrom, Banca Transilvania şi creând premisele unui profit record pe întregul an de minim 1,3 miliarde lei. Este munca, sacrificiul, determinarea, viziunea şi asumarea echipei de profesionişti de la Euro Insol şi nu meritul domnului Victor Grigorescu.
– Onorariul administratorului judiciar Euro Insol încasat de la Hidroelectrica a reprezentat 0,21% din veniturile suplimentare aduse de noi în companie, consemnând un alt record şi anume cel mai mic onorariu procentual încasat vreodată în România de către un practician în insolvenţă.
– Euro Insol este administrator judiciar şi la UCM Reşiţa, furnizorul strategic de echipament hidroenergetic şi hidromecanic pentru Hidroelectrica şi Hidroserv. În cei 5 ani de mandat la UCM Reşiţa, în care am reuşit profitabilizarea acestui important agent economic, preluându-l cu o pierdere de 760 de milioane lei, onorariul încasat de noi a fost 0 lei.
– Euro Insol şi Remus Borza au fost soldaţi credincioşi şi loiali Statului, generând încredere, stabilitate, performanţă şi plus valoare în companiile pe care le administrează.
– Euro Insol şi implicit Remus Borza au virat în numele firmelor pe care le-au administrat către bugetul de stat peste 2 miliarde de euro doar în ultimii 3 ani de zile.
– Ar fi bine că domnul Victor Grigorescu că înalt demnitar al Statului Român să mai rărească din postările zilnice pe Facebook (mijlocul de comunicare predilect al domnişoarelor singure), să fie mai puţin ipocrit, demagog, populist şi pseudojustitiar. În schimb, îl îndemn să muncească mai mult şi mai bine, să-şi susţină oamenii din minister şi din managementul companiilor din subordine, să fie mai pragmatic, vizionar şi asumat, să impună măsuri de eficientizare a activităţii companiilor din portofoliul Ministerului Energiei care pe mandatul domniei sale au intrat pe pierdere. Mai puţin Hidroelectrica, care a fost pe mandatul lui Borza.”

Consiliul de Administratie al Hidroserv, filiala de mentenanţă a Hidroelectrica, a decis zilele trecute demararea procesului de insolvenţă a companiei, fiind discutate chiar şi nume de posibili administratori judiciari, unul dintre ele fiind Euro Insol.

Autor: Cristian Cretu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version