Regizorul Nikita Mihalkov a adresat o scrisoare deschisă Consiliului Uniunii Europene, după ce a fost plasat pe lista sancțiunilor:
Aflu că, prin Decizia Nr. 2022/2476 a Consiliului UE din 16.12.2022 anexă a Deciziei Nr. 69/2014 a UE privind sancțiunile împotriva actelor ce subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, am fost inclus pe lista de sancțiuni a UE.
În documentul menționat, decizia de impunere a sancțiunilor este motivată astfel:
„- Nikita Mikhalkov, regizor de film, actor și personalitate publică rusă, prin declarațiile sale publice a sprijinit în mod activ războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
– A răspândit în mod activ, încă din 2014, propaganda regimului de la Kremlin în legătură cu Ucraina.
– Și-a exprimat sprijinul pentru anexarea Crimeei și recunoașterea independenței așa-numitelor republici Donețk și Luhansk.
– A susținut războiul de agresiune al Rusiei pentru a proteja Donbassul de presupusele crime ale Ucrainei împotriva civililor.
– I-a acuzat pe ucraineni de o așa-zisă rusofobie, susținând că un ‘conflict’ între cele două țări este inevitabil.
– A declarat că limba ucraineană este un ‘dezastru’ pentru Rusia, deoarece se presupune că aceasta alimentează ura față de această țară și răspândește rusofobia.
– A cerut eliminarea completă a predării în limba ucraineană în școlile din Donbass.
– A susținut minciunile Kremlinului cu privire la presupuse armele biologice în Ucraina.
– A glorificat prizonierii de război ruși care luptă în Ucraina.
– În anul 2022 a fost distins cu titlul de Erou al Muncii în cadrul unei ceremonii ținute la Kremlin
– A ținut un discurs prin care a susținut războiului agresiv împotriva Ucrainei”.
Așadar eu, Nikita Mikhalkov, regizor de film, scenarist, producător, câștigător al unui Oscar, a două premii Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, al Marelui Premiu la Cannes și a multor alte premii, vă scriu aceste rânduri doar pentru a sublinia faptul că, în țara mea, nu sunt considerat nici om politic, nici oficial al Statului Rus și nici nu sunt funcționar public al Statului Rus.
Sunt doar un artist rus, reprezentant al unei vechi familii rusești și, prin urmare, consider necesar să declar următoarele în legătură cu includerea mea pe lista de sancțiuni a UE:
Întâi de toate v-aș ruga să nu considerați scrisoarea mea ca pe o încercare de a anula sancțiunile ce mi-au fost impuse, deoarece aceste sancțiuni au fost dictate de persoane pe ale căror cuvinte și fapte nu te poți baza.
Este suficient să amintesc aici declarațiile fostului cancelar german Merkel, ale fostului președinte ucrainean Poroșenko și ale fostului președinte francez Hollande ce au recunoscut că toți anii de negocieri privind acordurile de la Minsk au fost doar niște minciuni cinice pentru a câștiga timp și pentru a implementa rusofobia și nazismul în frumoasa țară a Ucrainei.
Vă reamintesc că „lumea civilizată” a sprijinit regimul de la Kiev care a interzis cetățenilor ruși din Ucraina să vorbească și să gândească în limba rusă, limba lor maternă.
Mai mult decât atât, au fost total ignorate promisiunile verbale făcute conducerii Uniunii Sovietice cu privire la neproliferarea NATO spre Est, la ora actuală țara noastră fiind practic înconjurată de NATO deși Rusia și-a îndeplinit toate acordurile de reducere a armelor, inclusiv retragerea trupelor noastre din Europa de Est, distrugerea Zidului Berlinului, distrugerea aproape totală a complexului militar industrial național, etc.
Însă nu despre asta trebuie să vorbim acum.
Este mult prea evident, nu numai pentru mine, ci și pentru dumneavoastră că tot ceea ce faceți la ora actuală nu este decât o continuare consecventă a minciunii mondiale și a expansiunii nord-atlantice.
De aceea îmi permit să văd altfel lucrurile decât voi, cei care, deși vă considerați o societate democratică civilizată, impuneți sancțiuni împotriva unui om care, în propria țară, în sânul propriului popor și în propria limbă, nu face altceva decât să-și exprime propria opinie.
Timp de 11 ani am găzduit emisiunea «BesogonTV» la postul de televiziune Russia-24 și, în toți acești 11 ani, nu mi-am schimbat niciodată punctul de vedere cu privire la niciuna dintre problemele cheie pe care le-am ridicat.
Numai anul trecut, peste 229 de milioane de telespectatori au urmărit cele 16 ediții ale emisiunii mele.
Nu vă dați seama că numai această cifră confirmă încă o dată faptul că subiectele atinse în programele noastre reprezintă un subiect important pentru marea majoritate a oamenilor care trăiesc în Rusia?
Deși nu aveți habar de nimic din ceea ce fac în realitate, mă declarați propagandist al Kremlinului. Probabil nu ați aflat că producțiile mele nu sunt finanțate nici de postul național de televiziune și nici de către Guvernul Rusiei. Sunt singurul care investesc în producțiile mele și, mai mult decât atât, pentru a-mi păstra „integritatea proiectului” am decis din prima clipă ca în emisiunile mele să nu existe niciun fel de momente publicitare, deși, credeți-mă, la câte vizionări am ajuns, am fi putut obține mulți bani din asta.
În țara mea emisiunile mele nu au fost niciodată cenzurate de către cineva. Filmăm fiecare emisiune de luni până vineri dimineața, când intră pe post, și abia joi seara, târziu, transmitem postului de televiziune ce ne găzduiește doar titlu următorului episod ce va fi difuzat. Așadar nimeni nu poate influența conținutul emisiunii mele.
Bănuiesc însă că atitudinea dumneavoastră față de mine s-a cristalizat abia după ce mi-ați urmărit emisiunile și tocmai ca răspuns la faptul că acestea, prin veridicitatea și independența lor, ajută oamenii să descopere adevărul.
În cazul ăsta, de ce să mint, trebuie să mă declar fericit.
Însă, dacă acesta este motivul sancțiunilor pe care mi le-ați impus, nu cred că nu ați auzit și nu ați observat de câte ori m-am adresat vouă în «BesogonTV» pentru a vă trezi la realitate și a vă sugera să priviți cu ochii larg deschiși spre copiii uciși de regimul de la Kiev în Donbas, la Casa Sindicatelor din Odesa, la prizonierii de război executați, la tortura și batjocorirea civililor – la tot ceea ce a rezultat din politica dumneavoastră mincinoasă și din trădarea acordurilor de la Minsk pe care chiar dumneavoastră le-ați semnat.
Mă sancționați, printre altele, fiindcă, eu și puterea de la Kremlin, „am mințit”, spuneți voi, în legătură cu pretinsele arme biologice deținute de cei de la Kiev. Dar atunci de ce nu impuneți aceleași sancțiuni și doamnei Nuland, care a recunoscut public existența unor laboratoare biologice în Ucraina, lucru dovedit de filmările și documentele pe care le-am prezentat în emisiunea noastră?
Numiți „anexare” reunificarea Crimeei cu Rusia și refuzați să recunoașteți că, după lovitura de stat fascistă încheiată cu tentativa de asasinare a președintelui Ianukovici, se pregătea o baie de sânge care ar fi avut loc în Crimeea.
Cum nu vreți să credeți și să admiteți că peste 90 % dintre locuitorii Crimeei au votat pentru revenirea pașnică, fără violențe, la Federația Rusă.
Negați declarațiile noastre privind nazismul renăscut în Ucraina și acceptați pasiv distrugerea monumentelor soldaților sovietici ce au învins Reich-ul german și redenumirea străzilor care poartă numele marilor scriitori ruși, dându-le astăzi numele lui Bandera, Șukhevici și a altor complici ai lui Hitler, care numai pentru masacrul de la Volyn, unde au fost uciși bătrâni, femei și copii, ar trebui să fie condamnați pe viață.
Nu vreau să mai insist asupra tuturor acestor fapte fiindcă le-am prezentat deja în emisiunile mele. Altfel nu m-ați fi sancționat.
Însă țelul vostru e să vă faceți că nu vedeți nimic și, cel mai important, să faceți tot posibilul ca nici alții, care nu au fost încă orbiți de propaganda voastră și care nu îndeplinesc sarcinile pe care vi le-a stabilit Washingtonul, să nu vadă realitatea.
Vă este frică de faptul că cei 53 de milioane de oameni au urmărit reluările programului nostru între 1 și 8 ianuarie 2023 vor afla adevărul. Este, e adevărat, o cifră impresionantă, ce reprezintă mai mult decât populația țărilor UE ce au votat sancțiunile împotriva mea.
Închei aceste rânduri dorind să vă mulțumesc pentru recunoașterea activității mele, fiindcă numai așa îmi pot explica teama dumneavoastră față de adevăr, un adevăr care, mai devreme sau mai târziu, tot va ieși la iveală în fața unui tribunal internațional format tocmai din acele țări și popoare care, neavând puterea și posibilitatea de a-și exprima în mod sincer sentimentele, așteaptă astăzi să învingeți.
Însă ați uitat uitați că, în afară de Nord-Vest, a existat și va exista mereu și un Sud-Est, o Africă și o America Latină.
Încercând să ducă un trai confortabil sub umbrela nucleară americană, Europa civilizată, ce nu l-a auzit cândva pe Gaddafi și a preferat să-l ucidă, se va trezi curând privită de sute de milioane de ochi ai oameni simpli, ieșiți din toropeală, oameni ce vă vor spune un NU răspicat, la fel de răspicat cum vă grăiește azi președintele nostru, singurul lider mondial ce a stat în calea tsunami-ului distructiv al ipocriziei voastre.
Un NU, pe care, alături de el, îl rostește și marea majoritate a oamenilor din necuprinsa noastră Rusie.
Sunt conștient că puțini dintre cei cărora le este adresată vor afla de această scrisoare a mea însă, pentru mine, mai important a fost să v-o trimit.
Auziți „NU”-ul nostru cât mai aveți timp să o faceți!
Nikita Mikhalkov
Moscova, 16 ianuarie 2023
Traducere: Fabian Anton
Sursa: anonimus.ro