Iar noua Lege a Educației nu face decât să ilustreze cât de polarizată este societatea româneascăși cât de teatrală este clasa politică. Consensul național atât de invocat este doar scriptic, însă nu se simte deloc. Și probabil cam așa vă arăta și atât de mult muncita reformă în educație: adică o combinație de forme fără fond, iluzorie în efecte și haotică în conținut.
Este necesară o schimbare. Se impune cu necesitate o reformă! Care să schimbe totul de la rădăcini și să ofere noi perspective educației românești. Însă, nu reforma în sine aduce beneficii, ci modul în care aceasta este implementată. O reformă care crează disensiune va accentua și mai tare degringolada din sistem. Aspect „minor” care face, de fapt, diferența dintre succes și eșec.
O asemenea situație de a iniția lucruri „târâș-grăbiș” reprezintă o trăsătură definitorie a existenței noastre multiseculare. Improvizăm și ne grăbim să aplicăm doar pentru a constata că din nou trebuie să reformăm. Și ciclul continuă în regim…tradițional!
O situație similară care exprimă acest specific românesc pentru care nu ne invidiază nimeni s-a petrecut în 1916. Atunci era o dorință irezistibilă de intrare în războiul de reîntregire existând sentimentul că România se poate ridica la nivelul pretențiilor. Politicieni și cetățeni erau de acord că sosise momentul, chiar dacă realitatea de pe front a arătat exact contrariul:
„Intrarea în acțiune, întregirea neamului, dezrobirea fraților, iată ce ne preocupa pe toți, iată pentru ce luptam și pentru ce ne certam, dar nimeni nu-și puse întrebarea: CUM? Adică cum vom intra în război. Toată mișcarea patriotică se desfășurase în jurul lui CÂND; nu în jurul lui CUM. Am fost cu toții orbiți de patimă, să o mărturisim. Urmăream cu toții realizarea unui vis și nu vedeam străchinele în care călcam.” (C-tin Argetoianu)
Visul este parte integrantă din existența umană. Iar reforma este parte a acestui vis… Însă, și „străchinile” sunt o parte componentă, atunci când totul se face într-o manieră grăbită, cu jocuri de culise, vizând interese imediate, ignorând evidențele! Iar rezultatul va fi ca și în război: entuziast la început, amețitor pe parcurs, haotic la final!
Și asta fiindcă competența și profesionalismul au fost erodate de impostură și improvizație. Cinstea și demnitatea, anihilate de corupție. Moralitatea asfixiată de cinism inuman. Curajul civic ucis de pasivism și indiferență. Dar și dezbaterea publică convertită în certuri, intrigi și scenarii manipulante. Practic, educația românească se află într-un carusel al mediocrității în care intrarea este liberă.
Iar de acolo se poate ieși doar prin redresare morală și redirecționare valorică. Însă, acestea nu sunt principii despre care se poate teoretiza, ci care se învaţă pentru că cineva a avut succes în a le trăi. Care este atunci acel compendiu de valori demn de a fi imitat, atâta timp cât viitorul acestor elevi este sursă de dezbinare și de judecăți acide? Iar inițiatorii sunt departe de a etala valorile pe care pretind a le induce altora?
Practic, asistăm la un un simulacru de reformă realizată „târâș-grăbiș”, ale cărei părți pozitive nu pot fi ignorate, însă care pe ansamblu are menirea de a distruge și lucrurile bune care mai existau. Fiindcă în atmosferă tensionată nu se poate construi niciodată. Nefiind nici o surpriză că graba strică treaba! Ceea ce constituie, de fapt, o marcă înregistrată specific românească!
autor: prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro