Site icon gandeste.org

Referendumul pentru Familie așază România între Uniunea Europeană și Dumnezeu

Referendumul pentru Familie vine natural, într-o Europă în care tot mai multe state recunosc căsătoriile între persoane de același sex. Coaliția pentru Fameilie, o asociație formată din mai multe ONG-uri, a reușit să strângă încă de anul trecut peste 3 milioane de semnături pentru declanșarea unui referendum care să schimbe prevederea din Constituție, astfel încât familia să fie definită ca ”uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”, şi nu ″între soţi”, cum este acum.



De ce este nevoie de referendum?

Hufftington Post a publicat recent un interviu cu Malcom Brenner, cel care a făcut sex cu un delfin. Și-a apărat bestialitatea spunând: „sper că într-un viitor mai iluminat, zoofilia nu va mai fi văzută ca fiind mai controversată sau mai agresivă decât este văzut astăzi sexul interrasial.”[1]

Acum 20 de ani sceleratul repectiv ar fi fost probabil închis într-un ospiciu, acum apare la TV și în ziare și dă sfaturi despre cum trebuie să ne trăim viața și despre cum orice comportament sexual este adecvat dacă tu simți asta.

România este foarte departe totuși de așa ceva, fiind o societate mult mai conservatoare, iar trecerea Referendumului pentru Familie nu va schimba în nici un caz dinamica mișcărilor de acest gen la nivel mondial, dar va fi un semnal de normalitate.

Referendumul pentru Familie nu înseamnă prigoană sau marginalizarea persoanelor LGBTQ, înseamnă doar o decizie a unei majorități luată după niște norme acceptate aproape unanim.

Cum arată cifrele?

Cadrul legal pentru desfășurarea referendumului este dat de Legea nr.3/ 2000, cu modificările și completările ulterioare. Cea mai imporantă modificare a fost operată prin Legea nr.341 din 16 decembrie 2013, prin care s-a modificat ordinul de mărime ratei de participare a cetățenilor la referendum pentru recunoașterea validității acestuia. Astfel, dacă în textul vechi al legii exista prevederea că validitatea referendumului este dată de participarea a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, forma actuală a Art.5 din Legea nr.3/2000 este următoarea: ”Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.” Mai departe, Art. 4 adaugă: ”Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.”

În momentul de față este nevoie de aproximativ 6 milioane de voturi pentru ca referendumul să fie validat.

Jocurile politice

Clasa politică românească este prinsă între dorințele populației, lobby-ul făcut de ONG-urile pro-LGBTQ și presiunea Uniunii Europene. PNL, deși doctrinar trebuie să susțină referendumul, se poziționează mai degrabă spre o poziție anti, de teamă să nu supere Bruxelles-ul și să-i considere cineva retrograzi. PSD a oscilat o perioadă, dar acum directivele sunt clare, cel mai mare partid din România susține Referendumul pentru Familie în dauna lobby-ului pro LGBTQ.

Pentru a mai câștiga ceva aliați, ONG-urile încearcă să transforme Referendumul pentru Familie într-un referendum lipit de PSD, încercând să creeze o falie de natură politică în rândul populației. Jocurile politice și strategiile vor da naștere unei lupte mediatice foarte puternice, se va crea percepția că taberele sunt egale, dar la vot lucrurile vor sta altfel. Românii înțeleg importanța acestui referendum, iar manipularea și mass-media nu țin loc de Dumnezeu.

[1] https://contramundum.ro/2018/03/29/noul-paganism-sustinut-de-stat/

Autor: Alexandru David

Exit mobile version