Orice student la medicină învăța că nu există boli, există bolnavi. În epoca modernă, medicii sunt îndoctrinați și crează idoli din ghiduri și protocoale. Ghiduri și protocoale susținute de ”medicina bazată pe dovezi”.
Bineînțeles că medicina bazată pe dovezi și ghidurile sau protocoalele sunt de un ajutor real în practicarea medicinei. Cu o singură condiție: să nu fie absolutizate. Ghidurile sunt rezultatele unor statistici și nu pot să cuprindă toate situațiile din practica medicală. Când un studiu îți spune că în peste 90% dintre cazuri situația se confirmă, îți transmite și mesajul că în 10% dintre cazuri nu există această confirmare. Când un pacient se prezintă la medic, el are o probabilitate empirică de 50% de a fi cazul tipic din ghid. Ah, putem să aplicăm teorema lui Bayes și să calculăm probabilitatea reală, dar care medic curant cunoaște această teoremă și are timp să o aplice pentru fiecare pacient în parte?! Ca un răspuns la aceste impedimente a apărut conceptul de medicină personalizată.
Medicina personalizată este definită ca utilizarea informației genotipului unui pacient pentru a iniția o măsură preventivă împotriva dezvoltării unei boli sau condiții medicale. Aceasta ar permite și selectarea celei mai adecvate terapii pentru o boală sau condiție medicală care este în mod special adecvată acelui pacient. Medicina personalizată încearcă să ofere o altă soluție abordărilor de tipul “aceeași mărime se potrivește oricui” promovate de medicina bazată pe dovezi. Deci vine în contradicție cu medicina bazată pe dovezi care își are sursele în studii care evaluează eficiența biomedicală a unor proceduri la nivel populațional și care ignoră complexitatea interdependenței factorilor sociali, psihoemoționali sau relaționali care determină starea de sănătate a pacienților și a comunității. Nu toți oamenii au același genotip. Putem asocia informația genetică cu istoricul medical al pacienților în așa fel încât să avem corelații semnificative care ar putea conduce la un tratament / diagnostic / măsura preventivă adecvată pentru un anumit pacient.
Este “medicina personalizată”cheia individualizării? După părerea mea, nu. Sau cel mult în anumite cazuri particulare.
Individualizarea în medicină reprezintă abordarea terapeutică adecvată, făcută la timpul potrivit, pentru un anumit pacient.Abordările terapeutice trebuie:
- Să ia în considerare experiența de boală a pacienților;
- Să înțeleagă pacientului ca persoană;
- Să fie acceptate atât de profesionist cât și de pacient;
- Să promoveze și să se bazeze pe încrederea reciprocă dintre medic și pacient;
- Să poată fi urmate de pacient. (Stewart et al., 2003)
Sănătatea este multidimensională: nu reprezintă numai prezența sau absența unei boli, ci are și determinanți sociali, psihologici, culturali. OMS definește sănătatea ca fiind: „o stare de bine complet fizic, mental și social și nu numai absența bolii.“
Aceasta definiție sugerează că sănătatea este mai degrabă un concept subiectiv decât obiectiv.
Determinanții stării de sănătate nu se reduc doar la genotip. Ei sunt:
- Biologia umana – 10-15%
- Mediul – 20-25%
- Organizarea sistemelor de sănătate 10-15%
- Stilul de viață, comportamentul și factorii de risc (în cea mai mare parte determinat social) – 50-60%
Principalii determinanți ai stării de sănătate (selecție):
- Organizarea socială, stresul;
- Educația;
- Calitatea începutului vieții;
- Gradientul social în sănătate;
- Piața muncii, șomajul, insecuritatea la locul de muncă;
- Mediul psihosocial în care trăiește o persoană;
- Transportul;
- Suportul social și coeziunea socială;
- Calitatea alimentelor;
- Sărăcia. (Adler & Boyce, JAMA, 2009)
Cu alte cuvinte, abordarea strictă funcție de genotip nu reprezintă individualizarea medicinei. De exemplu, dacă sunt doi gemeni, având aceeași patologie (diabet și HTA), dar care au situații diferite: unul este inginer, cu venituri consistente, familie organizată, satisfacții numeroase, iar celălalt este muncitor necalificat, divorțat, cu un copil pe care îl crește singur, cu numeroase insatisfacții, vom vedea că tratamentul trebuie să fie diferențiat pentru că altfel nu are efect, deși genotipul lor este identic.
Și atunci rămân întrebările:
- Mai este valabil principiul “nu există boli, există bolnavi”?
- Ce este mai important să cunoști: persoana care are un genotip sau genotipul acelei persoane?
Autor: VAsile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae