Lucrarea de doctorat a lui Emil Boc e de negăsit, potrivit deputatului USR Emanuel Ungureanu.
Acesta a susținut că lucrarea respectivă nu a găsit-o nicăieri, astfel încât, ”sigur e ceva lucrare rară”. Astfel, acesta oferă o recompensă de 500 de euro celui care găsește lucrarea de doctorat a primarului Clujului.
”Lucrarea mea de doctorat e însă la BCU, a fost vizitată și de prieteni dar mai ales de dușmani. Când au văzut că trece de 1000 de pagini și că este unicat, au tăcut. O fi ceva foarte prețios în lucrarea de doctorat a domnului Boc, ceva invenție, secret de stat. Eu cred că e plagiată, de aceea o ascunde, dar eu sunt un om rău, de aia zic asta”, a declarat Ungureanu pentru Cluj24.
Profesoara Mihaela Miroiu (SNSPA) a respins acuzațiile, spunând pe Facebook că a fost membru în comisia de susținere a doctoratului lui Boc.
”Văd că se rostogolesc pariuri pe Facebook cu insinuarea că, negăsindu-i cineva teza de doctorat, aceasta fie nu este, fie e un fake.
Am fost în comisia de susținere a tezei de doctorat a lui Emil Boc. Se întâmpla în anul 2000.
L-am cunoscut pe Emil Boc ca asistent universitar, apoi lector în nou înființata facultate de Științe politice de la UBB, Cluj. Un tânăr atât de dedicat creării unui domeniu foarte nou rar am întâlnit. Era mâna dreaptă a profesorului Boari. (…) I-am citit teza, i-am studiat-o. O teză foarte bună despre constituții comparate, cu accent pe analiza regimurilor prezidențiale, semiprezidențiale și parlamentare. Ca în cazul oricărei teze foarte bune, am avut numeroase critici și întrebări în referatul meu. La susținere, în partea finală a trebuit să răspundă (să își apere teza, potrivit tradiției oricărui doctorat care se respectă)”, a scris profesoara Miroiu.
Sursa: cotidianul.ro