Liviu Dragnea este un exemplu tipic pentru cât de păguboasă este atitudinea de a-ţi păsa doar de propria piele, deşi e plină istoria de exemple în care nepăsarea faţă de soarta altora ţi-o pune la tăbăcit şi apoi ţi-o întinde pe sârmă.
După ce doamnele denunţătoare şi-au retras declaraţiile iniţiale în faţa judecătorilor, şeful majorităţii parlamentare a fost sigur de achitare şi, ca să nu-l huiduie câteva sute de spălăţei prin pieţe, a tergiversat nepermis obligativitatea de a pune în acord două decizii ale CCR – care amendau descrierea unei infracţiuni absente din codul penal al oricărui stat civilizat, rămase acolo de pe vremea ocupaţiei sovietice – cu legislaţia penală, lăsând astfel la latitudinea judecătorilor interpretarea măreţiei dreptului (legitimă atunci când legile sunt neclare sau se bat cap în cap). Doi judecători din cei trei ai completului au făcut-o. În timp ce mii de oameni stau prin puşcării sau aresturi preventive pe motiv de abuz în serviciu, alţii sunt târâţi pe la DNA, iar alţii sunt supuşi oprobriului public deoarece, vezi Doamne, sunt “penali”, domnu’ Dragnea voia să scape cu fâşul neşifonat. Ei, bine, n-a mers!
Pe de altă parte, oricât de antipatic ar fi liderul PSD, dispariţia lui din fruntea majorităţii parlamentare, cu ocazia acestei prime runde pierdute cu 2 la 1 din cauza a două autogoluri, ar fi fost catastrofală pentru demersul de reinstaurare a democraţiei în România. Pentru că, aşa ezitant şi nepăsător cum se prezintă, pare a fi singurul capabil să ţină piept atacului cesiumiştilor**. Dacă luptele intestine din PSD ar fi scos din spuma mării vreun securici şahist cu moaca plisată sau vreun no-name de tipul Grindeanu, cu telecomanda la cozoroacele transpirate, atunci chiar se ducea dracului totul. Că doar nu credeţi că batalioanele eterogene de baroni, baroneţi şi baronişori şi-ar fi ales ca nou lider pe unul ca Nicolae sau ca Pleşoianu.
Despre capacitatea nelimitată a ÎCCJ de interpretare a măreţiei dreptului vom povesti mai către miezul nopţii.
* HÚLĂ, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.
**”Atacul cesiumiştilor”, Sergiu Fărcăşan, roman (1963).
Autor: Răzvan Constantinescu
Sursa: Răzvan Constantinescu