Cei de vârsta mea sau mai bătrâni își amintesc cum, în primele săptămâni după 22 decembrie 1989, cohorte de patrioți se băteau cu pumnul în piept cât de disidenți au fost, cum se opuseseră ei (în gând) din răsputeri sistemului, cum au fost asupriți de organe… Persoane aflate pe lista de ”persoane de sprijin” a prim-secretarului Maria Ghițulică și alți promovați pe bază de PCR deveniseră peste noapte lideri revoluționari, cu brasardă tricoloră, purtători ai steagului cu gaură în lupta contra membrilor anatemizați ai propriului lor partid, unicul, și al năzuințelor euro-atlantice ale poporului. Tipul caracterial încadrabil la categoria ”șmecherii istoriei”.
Da, dar dintre toți părinții prietenilor, colegilor, cunoscuților mei, doar tatăl meu fusese privat, timp de cinci ani, de dreptul de a-și vedea soția și fiul.
Autor: Răzvan Constantinescu