România dezbate conflictele globale printr-o prismă morală: cine este “băiatul rău”, cine este “democrat”, cine îsi “apără valorile”. De la Ucraina la Gaza, de la Iran la Taiwan, analiza strategică este aproape inexistentă. Problema cu această reducere la moralism nu constă doat în faptul că e superficială: ea este o vulnerabilitate strategică profundă, care indică lipsa unei culturi realiste de politică externă.
Reflexul post-’89: fidelitate, nu calcul
După prăbușirea comunismului, România s-a aliniat rapid la valorile euroatlantice. Acest demers s-a transformat într-un reflex de fidelitate morală față de Occident, văzut ca reper absolut. Astfel, orice analiză geopolitică a fost contaminată de judecăți etice și loialism discursiv, nu de evaluarea rece a interesului național.
Lipsa culturii realiste
România nu a cultivat o tradiție strategică realistă. Dezbaterea publică este dominată de experți care confundă geopolitica cu activismul și dreptul internațional. Presa preia narativele externe în format brut, fără a analiza câștiguri, pierderi, riscuri și oportunități pentru propriul stat.
Think tank-uri slabe, universitate absentă
România are puține centre de analiză geopolitică cu influență reală. Universitățile nu produc analiști de politică externă, ci mai degrabă “funcționari de ONG-uri”. Niciunul dintre actorii-cheie nu furnizează publicului o hartă realistă a intereselor și opțiunilor României.
Media: spectacol și moralism
Presa românească este incapabilă (sau dezinteresată) să trateze conflictele globale în termeni de interese divergente, echilibru de putere, costuri strategice. Domină limbajul binar: “Putin e răul absolut”, “SUA apără democrația”, “China e dictatură”. Realitatea, în schimb, este un sistem anarhic unde toți actorii urmăresc puterea, influența și supraviețuirea.
Externalizarea deciziei = absența autonomiei strategice
România nu are un spațiu decizional propriu în politica externă majoră. Deciziile se iau în Washington, Bruxelles sau Berlin, iar Bucureștiul reacționează prin adeziune, nu negociere. Acest lucru creează o cultură de loialism retoric, nu de calcul geopolitic autonom.
Vulnerabilitatea ca rezultat
Această absență a unei culturi de realpolitik vulnerabilizează România:
– Nu știe să-și definească propriile interese;
– Nu are capacitatea de a evalua riscuri și a anticipa mutări strategice;
– Nu poate construi alianțe flexibile și negociabile, esențiale în lumea multipolară actuală.
Când geopolitica este redusă la un discurs despre “bine și rău”, un stat mic devine instrument, nu actor. Pentru a se proteja și a evolua, România are nevoie de o schimbare de paradigmă: de la moralism la strategie, de la ideologie la interes, de la obediență la luciditate geopolitică.
Autor: Razvan Bibire