Ni se repetă, ca o mantră, că regimul Ceaușescu a fost „o epocă a întunericului”. O beznă totală, în care oamenii erau siliți să stea la cozi, să înghețe în apartamente și să aprindă lumânări la televizorul alb-negru. Corect, n-a fost raiul pe pământ.
Dar, culmea, în întunericul acela s-au ridicat zeci de uzine, fabrici, spitale, școli, drumuri și un canal pe care azi îl amintim cu mândrie, dar ne ferim să spunem cine l-a făcut. „Proștii” de atunci, cu toată brutalitatea sistemului, știau să facă un plan pe cinci ani și, mai important, să-l ducă până la capăt.
Astăzi însă, am intrat în era luminii democratice. La putere avem cei mai străluciți oameni — străluciți nu de inteligență, ci de cât de tare reflectă comenzile primite „din afară”. Ei nu gândesc, căci gândirea e periculoasă. Ei aprobă. Și pentru asta, trebuie lăudați: cine altcineva ar reuși să dea din cap în semn de „da” fără să înțeleagă întrebarea?
Îți vine să râzi și să plângi: „proștii” de altădată erau capabili să ridice o hidrocentrală. „Deștepții” de azi nu sunt capabili să repare o școală cu WC în curte. „Proștii” calculau planuri cincinale. „Deștepții” se încurcă în prognoze pe două săptămâni. „Proștii” construiau spitale. „Deștepții” le taie panglica după 10 ani de întârziere și se bat cu pumnul în piept: „Am livrat!”.
Și totuși, ne spun formatorii de opinie, trebuie să fim recunoscători. Avem acum democrație! Adică dreptul sfânt de a alege între doi indivizi care ar greși și adresa la care stau dacă n-ar avea-o scrisă pe buletin. Libertatea absolută de a plăti taxe tot mai mari către un stat tot mai mic. Și, bineînțeles, onoarea supremă: să ne lase alții să aprobăm ce-au hotărât ei pentru noi.
Așa că, dragă cititorule, când te uiți în jur, întreabă-te: nu cumva trăim într-o epocă a deştepţilor de serviciu care ştiu doar să semneze hârtii? Și nu cumva îți e mai comod să stai într-un apartament dintr-un bloc gri făcut de „proștii planificării”, decât într-un viitor luminos, desenat pe flipchart de „deștepții obedienței”?
Autor: Răzvan Bibire