Nu stiu cati dintre romani isi imaginau ca dupa Revolutie vor urca pe culmile progresului capitalist. Cei mai multi au fost animati de speranta ca va urma acel tip de societate in care valorile individuale nu vor mai fi uniformizate precum, pana atunci, chica la ceafa baietilor de liceu (cine isi mai aduce aminte!).
Ei invatasera capitalismul urmarind serialul Dallas. Tinerii din anii 90 au experimentat economia de piata prin limbajul de lemn autohton: „Intr-o societate libera ai asigurat accesul neingradit la propria afirmare”. In noua retorica a facut cariera cuvantul „particular”.
Asta pentru ca oferea fiecaruia ce inteles voia. Particular putea insemna „privat”, atunci cand proprietatea era in discutie. Dar, la fel de bine se potrivea familiei de cuvinte „individual”: „individ”, „individualism”, „individualitate”.
Cei care au pasit in capitalism de pe bancile scolii au fost convinsi ca a inceput, in fine, era competitiei si a competitivitatii.
Unii s-au orientat rapid si s-au dus in Occident pentru a scurta etapele atingerii unui standard de viata onorabil. Altii mai creduli au insistat sa il gaseasca aici, printre relicvele comuniste.
Au trecut 20 de ani si cei mai multi dintre teenagerii Revolutiei au realizat ca, oricat s-ar fi dat peste cap, tot nu s-ar fi transformat din ingineri in buticari, din profesori in parlamentari, din arhitecti in petrolisti, din marinari de apa dulce doar, cel mult, in presedinti de scara…
Faptul ca nu ai ajuns mare patron sau politician cu sofer la scara nu este ceea ce supara cel mai tare. Ci diferenta intre tine si cel care a continuat sa lucreze la stat. Ai muncit de dimineata pana seara, cu salariul minim pe economie pe cartea de munca si diferenta la negru, pe drepturi de autor sau pe firma.
Cum te vei descurca la pensie vei mai vedea. Dar ai reusit ceva in 20 de ani. Ai luat un apartament pe credit. Mai ai si o masina in leasing. Ai reusit chiar sa oferi familiei o iesire peste hotare, iar pe copii i-ai dat la engleza intensiv.
Daca nu ar fi fost criza si perspectiva de a renunta la masina, nu te-ar fi interesat ca ai fosti colegi de liceu care o duc mult mai bine. Astazi, cand singura strategie anticriza cu care se tin in scaune managerii multor companii private este amenintarea subordonatilor cu somajul, oftezi.
Daca ramaneai la stat erai mai castigat. Ai fi avut program de lehuza! Fara orar prelungit de lucru. Alternanta „vacanta fara familie” sau „familie fara vacanta” nu ar fi fost decat o nascocire a celor care se feresc de regimul de munca la privat.
Bugetar si fara stres, jobul ideal. Sau, daca fara agitatie nu se poate, oricum cu spor de stres. Si cu spor de confidentialitate. Si de limbi straine. Si de cate si mai cate. Ahh, si bonusuri si prime si bilete prin sindicat. Si tichete de masa? Nu. Din astea aveai pana mai ieri si la patron.
Dar, cel mai important: toti banii pe cartea de munca. Doamne, ce pensie! De ce am plecat de la stat? Nu a fost rau la „particular”, dar diferentele nu au justificat nicidecum sacrificiile.
Romania pare sa se fi divizat in bugetari si restul lumii.
Pe acest fond de nemultumiri, Boc cere reducerea cu 20% a salariilor ministrilor. Mai vine si Presedintele cu indicatia privind necesitatea suprimarii cu 20% a posturilor din agentii si administratiile locale. (Ce coincidenta! La 20 de ani de la Revolutie, mediul politic face apel la cifra 20).
Cine nu poate sa vada padurea de copaci face calcule si constata inconsistenta demersului, din cauza sumei modice economisita prin aceste reduceri. Altii isi exprima temerea la TV ca taierea posturilor se va face precum despaduririle abuzive si exista riscul sa se surpe „terenul”.
Nu aud decat solutii din categoria: ”Sa se modifice, primesc! dar sa nu se schimbe nimic; ori sa nu se modifice, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume în punctele esentiale”.
In timpul dezbaterilor, economia continua sa se prabuseasca de la inaltimea cresterii din 2008, anuland castigul PIB din anii relansarii, iar veniturile bugetare scad mai rapid decat mercurul din termometre la Miercurea Ciuc, iarna.
O stire de ultima ora: expertii FMI precizeaza ca nu sunt de acord cu intarzierea adoptarii Legii unice de salarizare. In Romania, in afara de anotimpuri, nimic nu se schimba fara constrangeri!
George Vulcanescu
sursa: bloombiz.ro