Plăţi făcute ca mituire şi depozite cu carte nevândută, filiale transformate în agenţii de impresariat
Prima parte a Raportului trece în revistă concluziile faţă de activitatea ICR până în septembrie 2012, când H.-R. Patapievici era preşedintele acestei instituţii. Iată principalele concluzii:
– O înţelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente şi pe creatorii potenţiali şicu stârnirea unei antagonizări între generaţii.
– Impact restrâns, creat mai ales făcând plăţi pentru participări la activităţi.
– Plăţi pentru activităţi prin excedarea reperelor şi practicilor europene, de multe ori fără distincţie între remunerare firească şi mituire.
– Editarea de publicaţii ce nu se vând, cu autori remuneraţi, fără redacţii responsabile de difuzare.
– Depozite umplute cu cantităţi mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute.
– Institute culturale române în străinătate cu neajunsuri majore: unele fără sediu (Bruxelles), altele fără bibliotecă (Viena), altele realizând activităţi cu impact insuficient (Budapesta, Varşovia), altele devenind agenţii de impresariat (Istanbul), altele fără înţelegerea culturii (Paris), altele realizând mai mult activităţi din sfera pregătirii profesionale a directorului (New York) etc..
– Folosirea unor institute pe post de „finanţator de premii“ şi de acţiuni ale unor firme de la faţa locului.
– Preferinţa pentru „manageri culturali“ selectaţi discreţionar, care s-au dovedit a fi fără randament managerial şi fără orientare sigură în cultură.
Cam aşa arată depozitul de carte de la ICR cu cărţile tipărite şi nevândute(operă realizată de o artistă spaniolă). Preluare de la www.agentiadepresamondena.com
În concluziile acestui prim capitol al Raportului se precizează că vehemenţa cu care este atacată actuala conducere ar fi justificată de prezenţa unor contestatari pe listele de profitori. Între ei este menţionat „cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei şi a folosit multe alte oportunităţi”, făcându-se referire directă la Vladimir Tismăneanu, despre care presa a scris deseori că beneficia ilegal de cazare la vilele de protocol ale statului, precum şi de decontarea telefoanelor.
New York: Sute de milioane pentru covoare, frunze de ceai, Cărtărescu
A doua parte a Raportului oferă chiar exemple concrete despre modul cum s-au cheltuit banii publici la ICR în 2011 şi primul semestru din 2012.
Raportul spune că „s-a promovat prea puţin cultura română, clasică sau actuală, în ceea ce aceasta are mai reprezentativ”, adăugând „preocuparea unor directori de a se pune bine cu anumite persoane de la faţa locului”, cheltuindu-se „bani mulţi pe acţiuni banale”.
Raportul trece în revistă unele cheltuieli făcute de ICR New York (în RON):
– participarea la Târgul de bandă desenată (77.000),
– deplasarea unui autor în Arizona (8.600),
– promovarea cinematografiei lui Mihai Chirilov (7.800),
– lecturi din Matei Călinescu (65.700),
– publicarea broşurii program (10.000),
– prezentarea de filme documentare (10.523),
– festivalul filmului românesc (121.000),
– sesiunea „Securitatea şi intelectualii în România” (12.700),
– Expoziţia „Covoare maramureşene“ (17.000),
– onorarii pentru programul „Citind pe frunzele de ceai“ (12.600),
– Expoziţia foto „Civic Resistance and State Violence“ (24.300),
– festivalul de film (17.600),
– festivalul de literatură World Voices (38.000, cu Mircea Cărtărescu),
– lansarea filmului „Aurora“ (23.300),
– Spectacolul „Polanski“ (11.700),
– „Filmul românesc“ (46.600),
– Colocviul Norman Manea (84.000),
– Cinematografia românească (11.400).
ICR Budapesta: Festivalul Piftiei, Cărtărescu, „Un divan pe Dunăre”
Nici ICR Budapesta nu s-a lăsat mai prejos şi a cheltuit o groază de bani pentru alte acţiuni care mai de care mai trăznite:
– „Locomotiva Jazz“ (80.000 RON),
– „Expoziţia Fris“ (12.000),
– Concert „Trio Zamfirescu“ (11.000),
– Proiectul „Amalia respiră adânc“ (6000),
– Proiectul „Oradea oaspete la Muzeul Holocaustului“ (5.000),
– Filmul românesc (63.000),
– Film de spionaj „Corina de Celuloid” (4.000),
– Filmul francofon (2.400),
– Românii despre România (20.000),
– Festivalul Internaţional de Carte (Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, 15.000),
– Filmul „Apocalipsa după Cioran” (2.600),
– Noaptea institutelor culturale (21.600),
– Zi românească la Clubul Godar (8.500),
– onorarii la „Caravana Cărţii” (10.000),
– Festivalul Vinului (6.150),
– Festivalul Piftiei (6.000),
– onorarii la expoziţia „Un divan pe Dunăre” (6.200),
– Duna party (26.600).
ICR Paris: transhumanţa, orfanii lui Ceauşescu, dans şi film
Raportul trece în revistă cele câteva acţiuni organizate de ICR Paris în primele şase luni ale anului 2012, punând şi câteva întrebări: „Unde sunt scriitorii, regizorii, muzicienii, actorii de prim-plan ai României de azi? Unde este tematica societăţii româneşti? Ce imagine asupra României s-a proiectat de acel ICR în şase luni ale anului 2012?”.
Dar iată ce a organizat şi cât a plătit ICR Paris în acea perioadă:
– patru acţiuni despre transhumanţă, plătind numai pentru onorariu 5.000 euro,
– expoziţii cu „orfanii lui Ceauşescu” (cu onorarii de 5.000 de euro),
– acţiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraş (cu onorarii de peste 13.000 de euro),
– un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă (onorarii de 25.000 de euro).
Curtea de Conturi: „avansuri nejustificate”, “deconturi nejustificate”, cheltuieli nelegale pentru cazare şi transport
În acelaşi material publicat pe site-ul ICR apar pentru prima oară şi date din recent încheiatul Raport al Curţii de Conturi, observaţiile fiind de-a dreptul spectaculoase, menite să creeze nelinişte pentru foştii conducători ai ICR, H.-R. Patapievici şi Mircea Mihăieş.
Iată câteva constatări incluse în Decizia nr. 17/2011 a Curţii de Conturi a României:
– „încălcarea Legii nr. 356/2003 privind Institutul Cultural Român, prin angajarea vicepreşedinţilor ICR fără concurs sau examen şi asimilarea abuzivă a vicepreşedinţilor cu secretarii de stat, cu consecinţele salariale corespunzătoare;
– invocarea de către ICR a Ministerului Finanţelor pentru propriile cheltuieli, pe care această instituţie nu le-a aprobat niciodată;
– au fost “avansuri nejustificate” şi “deconturi nejustificate până în prezent”;
– “nu a fost clarificată natura sumelor acordate participanţilor/invitaţilor la acţiunile culturale organizate de ICR, nefiind stabilită exact categoria de cheltuieli acceptată la decontare (…)”;
– „au fost încălcate prevederi [legale] privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar”;
– numai în anul 2010 au rămas în stoc cărţi şi reviste de peste 2,3 miloane RON, care nu au fost valorificate, deşi s-a plătit pentru ele;
– au fost “cheltuieli suportate nelegal de ICR, sume acceptate iniţial la decontare, deşi acestea prezintă cheltuieli în afara celor stabilite prin contractele încheiate cu diverşi parteneri”;
– ICR a motivat, în 2011, că a înscris cheltuieli pe care le-a făcut ilegal în buget, dar Curtea de Conturi, cu Încheierea nr. 19/9 august 2011, a arătat că înscrierea în bugetul propriu nu este temei suficient pentru a asigura legalitatea unei măsuri: “unele cheltuieli nu pot fi înscrise în bugetul unei instituţii publice şi nici nu pot fi efectuate cheltuieli pentru care nu există bază legală”;
– în Procesul-Verbal de Constatare (nr. 6592 din 3 mai 2011) se arată că “la nivelul ICR nu există desemnată o persoană căreia să-i fie stabilite atribuţii privind evidenţa şi urmărirea sumelor avansate de instituţie“;
– “în cadrul proiectelor şi acţiunilor proprii, organizate de către ICR în străinătate, au fost decontate cheltuieli (…) fără a se solicita (…) documente justificative care să reflecte realitatea acestor cheltuieli” (de exemplu, la ICR Paris sunt peste 20.000 Euro în această situaţie, în 2010);
– s-au făcut numeroase cheltuieli de cazare, transport, mese, etc., care nu au bază legală, iar selecţiile de oferte nu au fost reale;
– s-a cheltuit mult cu editări de volume ale unor persoane preferate, dar aceste volume, în cea mai mare parte, au rămas în magazie, cu pierderi mari pentru instituţie”.
Aşadar, iată că încep să apară date concrete în legătură cu jaful de la ICR, despre care cotidianul.ro a scris deseori, având atunci la dispoziţie doar informaţii venite pe surse, care acum se confirmă şi de organele abilitate.
Sigur că şi actuala conducere şi-a început activitatea cu unele bâlbâieli, pe care noi le-am sancţionat cu promptitudine, cum au fost unele numiri în funcţii de conducere ori anunţarea unor acţiuni specifice căminelor culturale. Spre deosebire de fosta conducere, Andrei Marga pare, însă, mult mai dispus să asculte criticile şi să îndrepte unele erori.
Întrebarea care se pune la începutul acestui an este: cum de a rămas pe statele ICR doamna Catrinel Pleşu, soţia mai celebrului Andrei, ca director de carte, din moment ce fosta racolată DIE (aşa cum spune CNSAS) răspunde de fondul de carte al ICR, despre acest raport spune că ar zace prin depozit?