Site icon gandeste.org

Raed Arafat trece la amenințarea elevilor: ”Nu vrei să porți mască? Ieși afară! E clar că la început va fi greu”

Șeful DSU, Raed Arafat, susține că cel mai greu o să fie în perioada următoare cu elevii care au trăit într-un mediu în care au existat opinii negaționiste, fie că vorbim de familie, prieteni sau cunoscuți. „E clar că la început va fi greu”, a spus Arafat.

„Regulile se respectă prin educație, prin recunoașterea riscului. Faptul că recunoaștem că există un risc și știm care sunt regulile ne ajută să ducem riscurile la minim. Asta înseamnă începerea școlii și nu numai a școlii, dar și a activităților de lucru, pentru că sunt multe lucruri care încep acum.

Copilul va înțelege regulile dacă i le explicăm. Mai greu va fi cu cei care au stat într-un anturaj care nu recunoșteau existența virusului. La fel se va comporta în școală dacă părinții sunt negaționiști.

Profesorii poate sunt cei mai în măsură să știe cum se comportă elevii în școală. Clar că sunt unii care nu vor respecta, dar revine rolul școlii să explice și să impună regulile. Dacă școala impune ferm regulile atunci copilul înțelege că trebuie să le respecte.  Copilul trebuie să vadă exemplul la școală și acasă.

Unele canale au promovat că nu e bună masca, deci e clar că acest lucru face mai greu. Elevii au internet și văd aceste postări.

E clar că la început va fi greu. Nu vrei să porți mască? Ieși afară! Va conta foarte mult ce a auzit copilul de la anturajul lui.

Copilul ar putea să fie vector de transmitere în familie. El este, totuși, scutit de manifestarea gravă a acestei boli.

Poate că la universitate va fi mai ușor. Sunt de exemplu două exemple la Facultatea de Medicină: cursurile și pratică. Medicina nu o poți face online. Sunt meserii pe care nu poți să le înveți online. La un moment dat trebuie găsită o modalitate. E o provocare acest lucru

Noi încă suntem în fața unei boli, dar știm totuși puțin. Orice boală o descoperi pe parcursul unor mai multor luni și ani și să apuci să corelezi informații despre boală”, a declarat Raed Arafat la Digi24.

Autor: Mihai Cistelican

Sursa: Siri pe surse

Sursa foto: Evenimentul zilei

Exit mobile version