Acuma, evident, după ce aţi citit titlul, vă întrebaţi dacă sfârşitul lumii este fără Dumnezeu sau lumea este fără Dumnezeu? Răspunsul meu este, imparţial, pentru că nu vreau să supăr pe nimeni: DA.
Primul scenariu, pe care îl ştiu de la un prieten: un nebun detonează o bombă nucleară în spaţiul deasupra pământului. Mor toate computerele. Faptul că nu vom mai putea juca veci Counter Strike în reţea este vesel, partea tragică e că nu vor mai putea porni maşinile pe care, nu-i aşa, am avut grijă să le echipăm pe toate cu computere. Deci nu vom mai putea merge la supermarket să ne aprovizionăm. Ceea ce ne salvează de o mare ruşine, şi anume aceea de a nu putea face plăţi cu cardul. Pentru că banii noştri sunt electronici, adică pe nişte computere. Care între timp nu mai merg, vă amintiţi? Fără Counter Strike, fără maşini şi fără bani, sevrajul e devastator pentru umanitate.
Al doilea scenariu, pe care îl ştiu din nişte cărţi: rămânem fără mase plastice, cel mai probabil pentru că nu vom mai avea din ce să le fabricăm. Nu cred că realizăm în ce măsură viaţa noastră a fost în ţiplă ultimele 7-8 decenii. Consecinţele sunt dramatice la toate nivelurile, pentru că nu avem înlocuitori pentru masele plastice. Desigur, ne putem lipsi de multe mofturele, dar la nivelul medicinei impactul este devastator, pentru că avem o medicină intens plastifiată. O sugestie de la Michel Odent: nu mai avem posibilitatea să introducem în corpul parturientei oxitocină sintetică şi, ce să vezi, femeia nu mai sintetizează oxitocină naturală pentru că ultimele vreo 3 generaţii au fost împiedicate s-o facă taman prin folosirea oxitocinei sintetice. Nu prea ne mai înmulţim. Femeile nu se mai împart în sexy şi nasoale, ci în femei capabile să nască neasistat şi femei care mor în timpul naşterii sau imediat după.
Al treilea scenariu: rămânem fără îngrăşăminte sintetice, pe fond penurie de gaze naturale. Brusc, constatăm că agricultura industrială a transformat 90% din pământurile altădată fertile în suporturi sterile pentru crescut plante. Doar că fără îngrăşămintele sintetice, planele nu mai cresc pentru că n-au din ce. Se cam moare. Supravieţorii învaţă că pământul este mai scump ca aurul. Noua definiţie a proprietăţii este: ceea ce poţi apăra.
Nu pretind să fi epuizat problema. Suntem mult mai fragili decât ni se pare, şi ca sistem, şi ca fiinţe. Cei mai mulţi dintre oamenii moderni n-ar fi în stare să organizeze un refugiu cum se cuvine. Şi încă ceva: toate problemele descrise, şi altele de asemenea, sunt probleme locale, nu globale. Ştiu că ne place să gândim în termeni de specie (reflex al orgoliului nostru inconştient), când e vorba despre o civilizaţie printre altele. De exemplu, predicţia formulată cu referire la pierderea capacităţii femeilor de a naşte natural priveşte mai ales Estul Europei, o parte a Occidentului şi Brazilia, unde nu te respecţi ca femeie dacă nu faci cezariană. În Olanda, de exemplu, naşterile au loc mai degrabă ca în urmă cu 300 de ani, iar în ţările arabe o femeie care nu naşte natural se simte ca şi cum nu şi-ar fi făcut datoria de mamă. Iarăşi, sunt locuri pe pământ unde bărbaţii nu pot sta în soare mai mult de jumătate de ceas, şi locuri unde încă mai pot omorî leul cu o suliţă. Există sute de milioane de oameni care nu pot cultiva o roşie, dar şi miliarde care ştiu bine ce este fertilitatea pământului şi impactul teribil pe care îl are omul în raport cu natura. Aşadar, probleme locale şi nimic mai mult.
Autor: Radu Iliescu
Sursa: Radu Iliescu