Exista, in acest moment, trei initiative fiscale extrem de discutate si, in acelasi timp, discutabile. Trebuie spus ca sunt doar initiative, intrucat cele mai nocive lucruri in domeniul fiscal sunt chiar initiativele. Ele pot complica viata companiilor sau potentialilor investitori, pot bulversa efectiv planul de afaceri al unor companii si pot dezamagi asteptarile micilor intreprinzatori.
Initiativele in domeniul financiar-contabil sunt cele mai derutante pentru companii, pentru ca, de multe ori, masurile anuntate fie nu s-au mai aplicat in practica, fie au devenit lege cu mare intarziere, fie legea de aplicare a fost diferita de intentia originara.
Prima initiativa financiar-contabila, de mare rasunet, este un proiect de lege initiat de 41 de deputati PDL prin care se impune fiecarei companii, fie mare, fie mica, sa aiba doi contabili angajati in regim cu norma intreaga.
Pentru ca haosul sa fie total, unul dintre initatorii legii, deputatul PDL ( fost PRM si fost PC) Petru Calian a anuntat ca proiectul va fi modificat in sensul obligativitatii angajarii nu a doi, ci unui singur contabil.
Dar aceasta nu este nicidecum o cale de rezolvare. Proiectul de lege a fost deja catalogat, pe buna dreptate, in opinia mea de bun simt juridic, ca fiind neconstitutional, intrucat ingradeste posibilitatea unei companii de a angaja pe cine doreste si, in acelasi timp, limiteaza dreptul la libera practica a unor profesionisti contabili.
Mai precis, legea, daca va ajunge sa treaca in aceasta forma, va avea doua defecte majore: este vadit in avantajul unei categorii profesionale, contabilii autorizati care, in felul acesta, isi creeaza o piata sigura in fata celorlalti contabili care, dintr-un motiv saul altul, nu fac parte din corpul expertilor contabili.
S-a spus ca proiectul de lege incearca sa faca ordine pe piata contabilitatii. Acesta poate fi imperativ valabil, dar el nu poate fi atins in acest fel.
Profesionistii contabili pot sa faca reguli in sanul breslei, pot sa promoveze calitatea profesionala a membrilor unei asociatii sau alteia incercand, in felul acesta, sa-i convinga pe managerii companiilor sa apeleze la serviciile lor, dar nu pot impune prin lege ce si cat, din punct de vedere numeric, personal sa-si angajeze o companie.
Pe de alta parte, Inspectoratul Teritorial de Munca accepta, pentru un angajat, un singur contract cu norma intreaga (opt ore de lucru pe zi). Eventuale alte contracte, fie ca este vorba de un contabil sau de orice alta profesie, sunt recunoscute in mod obligatoriu cu timp partial de lucru (mai putin de opt ore pe zi).
Acest fapt inseamna ca, in spiritul acestei initiative, un contabil ar putea lucra la o singura firma cu norma intreaga, contractul partial de munca devenind o cheltuiala inutila pentru angajator, ceea ce ingradeste dreptul la munca.
Proiectul de lege atinge dur activitatea micilor companii. Acestea pot avea acum un contabil care lucreaza cu o jumatate de norma sau chiar doua ore pe zi. In cele din urma, cei care conduc firmele pot opta pentru un contract cu norma partiala in relatia lor cu contabilul.
Este firesc, pentru ca un mic magazin din coltul strazii nu va avea nevoie nicidecum de un contabil cu norma intreaga. Ca atare, firmele platesc proportional, in functie de regimul de lucru al contabilului, impozitele si contributiile sociale.
Ei bine, proiectul de lege ar obliga micile firme sa plateasca impozite si contributii sociale mai mari, aferente unui angajat cu norma intreaga. Asadar, firmele vor fi obligate sa se indrepte catre contabilii autorizati (care lucreaza de fapt in regim de persoana fizica autorizata) sau catre firmele de contabilitate.
Evident, in ambele cazuri, costurile firmelor vor creste. Si iata cum, printr-o brutala interventie administrativa, companiile mici ar putea fi obligate sa plateasca mai multi bani la bugetele de stat. Ce vor face actualii contabili care astazi lucreaza onest (platindu-si taxele si impozitele catre stat)? S-ar parea ca nu mai intereseaza pe nimeni.
In acelasi timp, este si o intruziune grava in organigrama unei companii. In ritmul acesta, ne putem astepta ca un grup de parlamentari sa propuna ca toate firmele sa fie obligate sa aiba cel putin urmatorii angajati: un parlamentar sau o ruda a acestuia si un membru al partidului de guvernamant sau un prieten al acestuia.
Am asistat, in ultimii ani, la o serie intreaga de legi oferite cu ôdedicatieö magistratilor, militarilor, lucratorilor din serviciile secrete, altor categorii de bugetari. Legea salarizarii unitare si proiectul legii pensiilor dovedesc cu prisosinta acest lucru.
Acum se pregateste inca o “lege cu dedicatie”, una pentru contabilii autorizati.
Dar nu este pentru prima data cand se intampla acest lucru in domeniul financiar-contabil. Cel mai recent exemplu este chiar acela care priveste obligativitatea unei companii de a avea avizul unui consultant fiscal pe declaratia privind impozitul pe profit.
A doua initiativa financiar-contabila este cea privind amanarea platii anticipate a impozitului pe profit. Sa lasam la o parte modul mai putin inspirat in care a fost anuntata renuntarea la aceasta masura, respectiv de catre prim ministrul Boc si nu de ministrul finantelor, cand, de fapt, fiind o chestiune tehnica era mult mai aproape de domeniul ministrului de specialitate.
Sa trecem si peste faptul, la fel de interesant, ca premierul a aflat de plata anticipata a impozitului pe profit nu la vreo intalnire cu organizatiile patronale, ci de la un amic cu care se intalneste la sala de fitness. Pana la urma, toate acestea sunt amanunte.
Esential este ca premierul a anuntat renuntarea la masura platii anticipate a impozitului pe profit. Exista insa o nelamurire majora la nivel macroeconomic. Plata anticipata a impozitului este o masura moderna, folosita si in alte economii.
In mod normal, companiile ar trebui sa fie avantajate de acest tip de plata daca luam in calcul faptul ca anul trecut a fost cel mai greu an de criza si ca asteptarile ce privesc anul aceasta sunt de crestere.
Adica, o firma urma sa plateasca impozit raportat la profitul anului trecut, un profit mic sau oricum mai mic decat cel anticipat pentru anul acesta. Rationamentul este valabil plecand de la premiza ca anul acesta va fi un an de crestere.
Usoara, dar crestere, asa cum arata prognozele, de la cea guvernamentala la cele realizate de agentiile de rating sau de asociatia oamenilor de afaceri. Si, totusi, organizatiile patronale au cerut amanarea masurii platii anticipate.
Ceea ce inseamna ca se asteapta ca va fi un an la fel de greu sau poate chiar mai dificil decat anul 2009. Si, atunci, de unde va veni cresterea economica?
In fine, a treia initiativa este legata de impozitul minim. Guvernul a anuntat la inceputul anului ca va fi inlocuit cu cel forfetar. Au trecut doua luni si jumatate si nimeni nu stie daca se va renunta cu adevarat la impozitul minim, daca se va inlocui cu cel forfetar si care vor fi domeniile incluse in impozitarea forfetara.
Interesant este ca prin aplicarea platii anticipate a impozitului pe profit, controversatul impozit minim nu isi mai avea nici un sens in 2010, deoarece, in anul 2009, firmele au platit cel putin impozitul minim, iar acum l-ar fi actualizat cu rata inflatiei.
Mai trebuie facuta o conexiune importanta intre impozitul minim si plata trimestriala a impozitului pe profit. Aceasta regula s-a aplicat anul trecut. In mod gresit, s-a hotarat ca impozitul pe profit sa se calculeze trimestrial (cu toate ca impozitul pe profit trebuie regularizat pentru anul fiscal, iar impozitul minim este numit in lege “impozit minim anual”, nu “impozit minim trimestrial”).
Acest lucru poate duce la situatia incorecta ca doua firme care au realizat acelasi profit sa plateasca impozit pe profit diferit doar din simplul motiv ca una are activitate constanta pe parcursul intregului an, in vreme ce cealalta are o activitate intermitenta.
Spre exemplu, doua firme au realizat acelasi profit anual, dar repartizat diferit in cursul anului, una din ele avand activitate intermitenta a obtinut tot profitul pe parcursul trimestrului al doilea.
Astfel, cele doua firme ajung sa plateasca impozit diferit, cea cu activitate intermitenta platind in plus impozitul minim pentru trimestrele in care a avut activitate redusa, fara a i se acorda posibilitatea de a face regularizarea anuala.
Este evident o aberatie economica si fiscala care provine, in primul rand, din aparitia impozitului minim, un impozit prea mare pentru firmele mici si prea mic pentru firmele mari. Microintreprinderile au platit anul trecut impozit de aproximativ 4% – 6% din cifra de afaceri, in loc de 3%, iar firmele mari nici macar nu au simtit acest impozit minim.
Recent, premierul a mai anuntat alte trei masuri ce urmeaza a fi luate: compensarea de catre firme a TVA de plata catre buget cu TVA de incasat de la stat, daca o firma isi achita o datorie catre bugete se sterge si o parte din datoria principala, nu numai din penalitati, si, in sfarsit, o reducere a numarului declaratiilor fiscale.
Sunt masuri care, daca vor fi transpuse in legi, vor fi in favoarea companiilor. Ne intoarcem, insa, de unde am plecat. In materie de fiscalitate, este nevoie de fapte. De vorbe, ne-am saturat. Mai ales cand se vorbeste mult si prost.
Constantin Rudnitchi
sursa: bloombiz.ro