Că firma americană implicată în acest proiect s-a dovedit a fi o fantomă e deja o realitate. Oferind călătorii, rezervări la hotel, diverse sponsorizări etc., această firmă a reuşit să cumpere personaje din circul media. Personaje care au fost propulsate mai sus decât Voltaire în ordine intelectuală, amplificând masacrul. Cu ajutorul acestor roboţi jurnalistici au pus mâna pe însăşi Roşia Montană, cumpărând locuri şi oameni, vii şi morţi, dreptul de-a ofensa o ţară. Întreaga tevatură s-a desfăşurat fără niciun pic de teamă de scandalurile în creştere, garanţiile guvernamentale dând, desigur, cale liberă acestei afaceri-escrocherie. Puterea banului a ajuns în România dincolo de orice limită, clasa politică fiind vizibil descompusă moral, fără drept de-a mai decide ceva. Cu începerea diligenţelor privind Roşia Montană s-a declanşat în România o adevărată emancipare a unor personaje incalificabile. Retrospectiv, se observă marii cai pe care s-au deplasat.
Aurul Apusenilor, care a dat multora gânduri de asuprire, de pribegie şi justificată tristeţe, revine ca o grilă asupra istoriei postcomuniste. S-a declanşat acelaşi carusel al neputinţei, al forţei oculte, al lipsei de responsabilitate. Nimeni nu ştie nimic, însă proiectul merge mai departe ca o epidemie fără leac, provocată în laborator. Structurile de decizie ale României se arată a fi limpede infracţionale, raportate la valorile democratice. Numai un cutremur social major ar putea destructura această placă turnantă a unui imobilism securistic apocaliptic. Proiectul Roşia Montană este un punct printre multe altele. Cu acelaşi cinism sunt administrate toate treburile ţării. Aceste aberaţii fac obiectul coabitărilor, determinând o politică asasină.
Ieşirea în stradă pentru reconstrucţia democratică a României va fi inevitabilă. Pe zi ce trece, românii se confruntă cu aceeaşi inerţie ca aceea din ultimii ani ai comunismului, când sistemul lucra numai la propria lui supravieţuire. Şi atunci, pentru binele ţării apăreau tot felul de soluţii blocante. Întregul sistem public, de la învăţământ, sănătate, siguranţă publică, este aruncat în aer. Aceste voci nu mai contează pentru Guvernul României. Deciziile se iau departe de ochii lumii, fără expertize, după modelul Ceauşescu. România se află într-un punct critic. Orice aventurieri politici, de aici sau de aiurea, pot face tot ceea ce vor, Guvernul oferind protecţie făţişă. Nu mai este nicio noutate, corupţia este însăşi esenţa sistemului politic şi administrativ românesc. Roşia Montană arată fără dubiu că lucrurile stau aşa, prin cele mai detestabile tertipuri. Sub lozincile bunăstării îşi fac loc monştrii unor afaceri tenebroase. Acestea sunt, deocamdată, parteneriatele României. O ţară care alungă în fiecare zi propriii cetăţeni în cele patru colţuri ale lumii, prin modelul de viaţă propus, şi care se laudă cu libertatea pe care a instaurat-o.
Fără nicio transperenţă, lipsită de anvergura unor programe de dezvoltare realiste, concrete, urgente, România a ajuns paradisul tuturor infractorilor politici şi economici. Poate mai dramatică decât situaţia în sine este absenţa unei conştiinţe colective că aşa stau lucrurile. La Bucureşti se face, chipurile, politică mare, de parcă am fi în Regatul rromilor, unde fantasmagoria şi prostul gust sunt stâlpi ideologici. Nu e nicio diferenţă, niciuna.
Succesul celor care militează pentru Roşia Montană poate fi unul privind o schimbare radicală a lumii româneşti actuale. În loc să ieşim dintr-o istorie nefericită, ne adâncim în ea, spaţiul românesc ajungând, la propriu, în acest ritm, un imens depozit de gunoaie. Cât despre starea morală, spirituală, să ne uităm la susţinătorii proiectului Roşia Montană!