Site icon gandeste.org

Putea România să evite recesiunea cu totul?

Mărirea TVA a lungit recesiunea cu “cel puțin” două trimestre, admite președintele Băsescu. TVA a crescut de la 1 iulie 2010, deci ar fi bine să fie fix două trimestre. Altfel, înseamnă că datele cum că economia a fost pe plus în primul trimestru din 2011 sunt false.

Într-adevăr, mărirea TVA a lungit recesiunea și, mai grav, încetinește revenirea care urmează. Însă ceea ce n-a spus Traian Băsescu este că sunt și alte măsuri ale guvernului care au lungit recesiunea.

1. Mărirea pensiilor și promisiunea de mărire a salariilor profesorilor (dar și a altor categorii bugetare, cărora li s-a spus că vor “găsi înțelegere”) cu 50% la sfârșitul lui 2008. Decizia a contribuit decisiv la pierderea calificativului de investiții. La rândul său, acest lucru a dus la fuga și mai rapidă a capitalurilor din economie și la scumpirea finanțării pentru stat. Situația a lungit recesiunea cu cel puțin un trimestru.

2. Promisiunea falsă că zece miliarde de euro vor ajunge în investiții, în principal în infrastructură. În realitate au fost doar șase miliarde și nu s-a construit aproape nimic. Încă un trimestru în plus la recesiune.

3. Majorarea CAS cu 3 puncte în februarie 2009, care a readus impozitarea muncii la 43%, adică la nivelul dinaintea introducerii cotei unice! Polonia, care a scăpat fără niciun trimestru de recesiune, tocmai reducea impozitele și restrângea cheltuielie publice. Cel puțin încă un trimestru.

4. Introducerea impozitului forfetar, care a ucis din fașă potențialele afaceri noi, limitarea deductibilităților și începerea campaniei de hărțuire fiscală împotriva contribuabililor care deja plăteau impozite substanțiale. Cel mult un trimestru de recesiune dar și scăderea substanțială, pe termen lung, a potențialului economic și a încasărilor bugetare.

Rezultă că dacă era guvernată competent România putea să evite recesiunea, la fel ca Polonia, sau să scape cu unu-două trimsetre. Însă chiar și dacă n-ar fi fost guvernată deloc țara putea să iasă din recesiune după 4-5 trimsetre, la fel ca majoritatea țărilor europene, și nu după 8!

sursa: riscograma.ro

Exit mobile version