Influența mass-media: „Ce?” sau „Cum?”
În lumea cercetătorilor influenței mass-media asupra opiniei publice este bine cunoscută teza profesorului Bernard C. Cohen, șeful Departamentului de științe politice de la Universitatea Wisconsin–Madison, despre presă: „Este posibil să nu aibă succes, în cea mai mare parte a timpului, în a le spune oamenilor cum să gândească, dar are un succes surprinzător spunându-le cititorilor la ce să se gândească” (Cohen, 1963, p. 13). Politologul Bernard C. Cohen se referea la relația dintre presă și politica externă a SUA.
Așa a început cariera teoriei „Stabilirea agendei” (Agenda setting theory), menționată pe plan internațional în mii de studii de sociologie a comunicării, de analiză a comunicării sau de politologie și formare a opiniei publice. Este, foarte probabil, cea mai influentă teorie din mass-media. O dovadă în plus: apariția în SUA, în 2017, a unei reviste cu titlul The Agenda Setting Journal: Theory, Practice, Critique, focalizată pe dezvoltarea teoriei, pe aplicațiile ei în mass-media și în alte arii decât în comunicarea socială. Nu cred că există pe mapamond o altă revistă care să aibă ca titlu o teorie mass-media.
Se acceptă cvasiunanim că teoria „Stabilirea agendei” „oferă o explicație de ce în democrație informațiile despre anumite probleme sunt accesibile publicului și despre alte probleme nu; cum este influențată opinia publică; și de ce anumite probleme trimit la acțiune politică și altele nu. Studiul stabilirii agendei este studiul schimbării și stabilității sociale” (Dearing, Rogers, 1996, p. 2).
Ce este agenda?
Înainte de a analiza fenomenul translației de la agenda mass-media la agenda publică, se impune – cred eu – să precizăm conținutul termenului de „agendă”. În limba română, cuvântul „agendă”, provenit din limba latină, are un înțeles dublu: „1. Carnet de însemnări (organizat calendaristic); 2. Rubrică a unei publicații” (Ciobanu et al., 2009, p. 31). În limba engleză i se asociază un al treilea înțeles: ordine de zi (Levițchi, 1974, p. 14). Unii cercetători de la noi au echivalat sintagma „agenda setting” cu „stabilirea ordinei de zi”. Așa am procedat și eu (Chelcea, 2006). Nu mi se pare greșit, dar prefer acum traducerea „stabilirea agendei” („ordinea de zi” prea amintește de ședințele de partid de altădată). În teoria „Stabilirea agendei”, semnificația termenului de „agendă” are un înțeles neutru, se distanțează de înțelesul lui din limbajul colocvial: semnifică lista de probleme relevante pentru un anumit public (publicul general, jurnaliștii, oamenii politici).
Eugene F. Shaw (1977) a propus să se facă distincție între eveniment (event) și problemă (issue). Un eveniment este un fapt deosebit de important, limitat în timp și spațiu; problema reprezintă un cumul de evenimente cuprinse în aceeași categorie. Evenimentele sunt părți componente ale problemei. Să exemplificăm în perspectiva teoriei „Stabilirea agendei” deosebirea dintre un eveniment și o problemă. Iată evenimentul: la 24 iulie 2019, în orașul Caracal, o elevă de liceu – Alexandra, o adolescentă de numai 15 ani – a fost sechestrată, bătută, violată și în cele din urmă ucisă (analizele biologice efectuate de Institutul de Medicină Legală au confirmat decesul Alexandrei). Victima reușise să sune de trei ori la 112, cerând disperată ajutor și descriind locul unde este sechestrată. Alexandra ar fi putut fi salvată dacă instituțiilor statului nu le-ar fi „trebuit” 19 ore de la implorarea ei de ajutor până la găsirea locației și la intervenția pentru arestarea criminalului.
Mass-media din România a consacrat pagini întregi și multe ore de emisie pentru informarea publicului despre mersul anchetei acestei fărădelegi. Declarațiile oficiale contradictorii și politizate, ca și opiniile divergente ale experților și jurnaliștilor, sau speculațiile unor comentatorilori TV ne avizați, precum și postările emoționante pe rețelele de socializare au făcut ca oamenii să discute intens despre acest caz, acceptând sau contestând știrile vehiculate în mass-media tradițională sau digitală. Acest caz abominabil ce a șocat populația din România constituie un eveniment – tragic, zguduitor –, nu o problemă. Este o problemă incapacitatea instituțiilor abilitate (Serviciul de Telecomunicații Speciale, Poliția, Procuratura) de a apăra dreptul la viață, un drept fundamental, înscris în Declarația Universală a Drepturilor Omului (Articolul 3: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale“), în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Articolul 2: „Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege”) și consfințit în Constituția României (Capitolul II, Articolul 22: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”).
Așa cum precizează Clóvis de Barros Filho, profesor de jurnalism la Universitatea din Sao Paulo, stabilirea agendei este un efect social al mass-media, care „prin selecția, plasarea și incidența știrilor determină subiectele despre care publicul va vorbi și pe care le va dezbate” (Barros Filho, 2001, p. 169). De exemplu, la nivelul anului 2019, în România, elementele agendei ar putea fi: corupția, independența justiției, violența în familie și în societate, poluarea ș.a. Mass-media selectează din aceste elemente de agendă, acordă prioritate unora, le scoate în prim-plan sau le diminuează importanța și, chiar mai rău, le omite pe altele, în funcție de partizanatul politic, de organizarea internă a instituției de presă, de legislația în vigoare. Probleme grave, precum criza demografică, incapacitatea statului de a asigura dreptul la viață al cetățenilor, prăpastia dintre bogați și săraci din țara noastră, sau încălzirea globală, pericolul neo-nazismului pe plan mondial, sunt rar abordate în mass-media și pe platformele de socializare. În schimb, gâlceava politică, acuzele reciproce Președinție – Guvern PSD+ALDE, precum și între partidele politice, viața mondenă a divelor, horoscopul și alte bazaconii acoperă agenda mass-media.
Cercetarea empirică fondatoare
Teoria „Stabilirea agendei” a fost prefigurată în lucrarea Television and the Political Image de Joseph Trenaman și Denis McQuail, în care s-a analizat rolul televiziunii în alegerile parlamentare din Marea Britanie: „dovezile sugerează robust că oamenii se gândesc la ce se spune […], dar ei nu gândesc cum li se spune” (Trenaman, Mc Quail, 1961, p. 178,).
Adevărații părinți ai teoriei sunt însă considerați Maxwell McCombs, profesor de jurnalism la Universitatea din Texas, Austin, și Donald Shaw, profesor de jurnalism la Universitatea din Carolina de Nord, Chapell Hill, care în 1968 au realizat prima cercetare empirică pentru a testa ipoteza că „mass-media are influență redusă asupra direcției și intensității atitudinilor, dar că mijloacele de informare în masă stabilesc agenda fiecărei campanii politice, influențând proeminența atitudinilor față de problemele politice” (McCombs, Shaw, 1972, p. 177). Cei doi profesori de jurnalism au pornit de la teza lui Walter Lippman (1922), conform căreia informațiile din mass-media constituie cea mai importantă sursă a percepției publicului despre problemele din societate.
Cercetarea de teren s-a desfășurat în orașul Chapel Hill din Carolina de Nord. Au fost intervievate, în timpul campaniei electorale (18 septembrie – 6 octombrie 1968), o sută de persoane nehotărâte în privința votului. Respondenții au fost selectați aleator din listele de la cinci circumscripții electorale, reprezentative economic, social și rasial pentru comunitatea din Chapel Hill. S-a presupus că persoanele care declarau că nu sunt definitiv decise cum vor vota (întrebare filtru) vor fi mai susceptibile de a fi influențate de mass-media. Totodată, s-a făcut analiza conținutului articolelor din patru ziare locale (Morning Herald, Sun, News, Observer) și din trei publicații cu acoperire națională (Time, New York Times, Newsweek), precum și analiza conținutului știrilor TV ale companiilor NBC și CBS. Informațiile au fost clasificate în 15 categorii, reprezentând problemele-cheie abordate în mass-media în campania electorală. Conținuturile materialelor de presă au fost împărțite în „majore” și „minore”.
Mi se pare sugestiv modul în care au fost clasificate informațiile: „Pentru presa tipărită, clasificarea major/minor s-a făcut în termenii de spațiu și poziție; pentru televiziune s-a luat în considerare poziția și timpul alocat” (McCombs, Shaw, 1972, p. 178). Astfel, la emisiunile TV au fost considerate „știri majore” cele care durau cel puțin 45 de secunde sau care se prezentau printre primele trei într-un buletin de informații. În cazul ziarelor, erau clasificate „știri majore” informațiile de pe prima pagină sau de pe oricare altă pagină, dacă ocupau minimum trei coloane și dacă cel puțin cinci paragrafe erau consacrate problemelor politice. În cazul revistelor, au intrat în categoria „știrilor majore” acele informații care se extindeau pe mai mult de o coloană sau care apăreau la începutul fiecărei secțiuni a revistei.
Rezultatele cercetării au condus la concluzia că există o corelație puternică între importanța acordată de mass-media unor probleme și importanța acordată acelorași probleme de către persoanele intervievate. „Datele arată o relație foarte puternică între accentul pus de mass-media asupra diferitelor probleme ale campaniei (reflectând în mare măsură accentul pus asupra candidaților) și opiniile alegătorilor cu privire la importanța diferitelor subiecte ale campaniei” (Mc Combs, Shaw, 1972, p. 181). Altfel spus, mass-media mai degrabă ne atrage atenția la ce să ne gândim decât ne influențează cum să evaluăm problemele la care ne gândim: oamenii au tendința să aprecieze importanța unor probleme din societate după frecvența cu care sunt abordate în mass-media și după importanța pe care editorii le-o acordă.
Așadar, mass-media nu le spune oamenilor „cum” să gândească, ci la „ce” să se gândească; le arată care este relieful evenimentelor din spațiul public, le stabilește despre ce să discute: agenda mass-media (gradul de atenție acordat problemelor) devine agenda publicului. Chiar și numai prin faptul că dă oamenilor un subiect de discuție, mass-media contribuie la emergența opiniei publice: ne amintim că opinia individuală devine publică prin comunicare în public.
Verificarea teoriei
Din 1972 până în 1996, conform metaanalizei realizate de James W. Dearing și Rogers M. Everett (1996), influența agendei mass-media asupra agendei publice a fost relevată în mai mult de două sute de studii efectuate atât în legătură cu campaniile electorale, cât și în legătură cu alte probleme (sociale, financiare, morale etc.). Astfel, teoria „Stabilirea agendei” a fost dezvoltată prin contribuția unor cercetători precum Roger W. Cobb și Charles D. Elder (1972), care au evidențiat corelația dintre agenda mass-media și agenda politică (discursul oamenilor politici) sau Ray G. Funkhouser (1973), care a analizat comparativ agenda mass-media și importanța reală a evenimentelor (determinată prin indicatori statistici). Ray G. Funkhouser a constatat că există o concordanță între atenția acordată de mass-media unei probleme și importanța conferită acestei probleme de către opinia publică (agenda publică). Cercetătorul american anterior menționat a numărat articolele din ziare și reviste publicate în intervalul 1960-1970, clasificându-le tematic (războiul din Vietnam, revoltele studenților, criminalitatea, conflictele rasiale ș.a.). Procedând la o testare indirectă, luând în calcul răspunsurile la întrebările: „Care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă SUA?”, „Care sunt problemele pe care guvernul SUA trebuie să le soluționeze cu prioritate?” și „Ce probleme vă preocupă personal?”, Ray G. Funkhouser a pus în evidență faptul că opinia publică reproduce agenda mass-media, dar că între aceasta din urmă și ierarhia stabilită de public a problemelor puse în discuție există o anumită discrepanță.
De aici decurge posibilitatea ca oamenii simpli (îmi displace profund acest adjectiv aociat „diamantului firii” – cum numea William Shackespeare omul), ca și oamenii politici, să fie manipulați de către mass-media. În discursurile și în deciziile lor, este de presupus că politicienii încearcă să țină seama de dorințele și părerile electoratului. Intuind corelația dintre agenda mass-media și agenda publicului, ei vor pune probabil accentul pe primele elemente de pe lista publicului și vor ignora elementele de la sfârșitul ei. Robert M. Entman (1989) a sesizat „că mijloacele de comunicare în masă induc o anumită percepție a factorului politic despre agenda cetățeanului. Ambele agende [a politicienilor și a cetățenilor – n.n.] au ceva deformat în ele, iar sursa acestei deformări este media” (după Dobrescu, Bârgăoanu, 2001, p. 160). De asemenea, este posibil ca să se confunde agenda mass-media cu importanța reală a faptelor și proceselor sociale.
Despre „confuzia jurnalistică” a atras atenția, încă în 1937, Floyd H. Allport. Cred că ar merita să se întreprindă cercetări științifice în această direcție și în țara noastră, pentru că mas-media prezintă de cele mai multe ori opinia unor așa-ziși „formatori de opinie”, nu realitatea așa cum este relevată de cercetările științifice.
Teoria „Stabilirea agendei” a fost verificată prin numeroase cercetări empirice în SUA, ca și în alte țări (cf. Wanta, Alkazemi, 2017). Au fost puse în evidență „condițiile contingente” ale efectului stabilirii agendei. În unele cercetări s-a ajuns la concluzia că această teorie se confirmă în cazul persoanelor cu spirit critic mai redus, nu și în cazul persoanelor bine informate, cu spirit critic dezvoltat, cu nivel de școlarizare ridicat (Hill, 1986). S-a documentat că stabilirea agendei nu are același efect asupra tuturor persoanelor, indiferent de sursa și de conținutul mesajelor. Importanța sursei a fost subliniată de Gladys E. Lang și Kurt Lang (1983), care au utilizat primii termenul de „construire a agendei”, susținând că procesul stabilirii agendei implică trei factori, în strânsă corelație: mass-media, publicul și sursa știrilor.
De asemenea, s-a făcut observația, foarte pertinentă de altfel, că evaluarea evenimentelor de către publicuri nu depinde exclusiv de agenda mass-media. Intervin, fără îndoială, și alți factori, precum relațiile interpersonale, experiența personală, „nevoia de ghidare” resimțită de unele persoane. Noțiunea de „nevoie de ghidare” a fost introdusă în analiza efectelor agendei mass-media de către David H. Weaver (1977). S-a constatat că agenda mass-media are un efect mai mare asupra persoanelor care participă la discutarea problemelor selectate de mass-media decât asupra persoanelor care nu participă la astfel de discuții. Oamenii au nevoie de ghidare, care, conform lui David H. Weaver și Maxwell E. McCombs (1980), constă din combinația variabilelor: interesul major pentru problema pusă în discuție și nivelul de incertitudine ridicat al acesteia. Cercetările recente au relevat că nevoia de ghidare are trei dimensiuni: 1) nevoia de ghidare spre probleme; 2) nevoia de ghidare spre fapte; 3) nevoia de ghidare spre evaluarea jurnalistică (Matthes, 2005, p. 440). Persoanele caracterizate printr-un grad mai ridicat al nevoii de ghidare sunt mai expuse efectelor agendei mass-media.
În mod firesc, cercetătorii s-au întrebat și dacă mass-media are funcție de stabilire a agendei publice în orice cultură sau doar în cultura americană. Studiile făcute în Brazilia, Canada, Germania, Israel, Japonia, Spania, Taiwan ș.a. au probat impactul dintre agenda mass-media și agenda publică. S-a pus și problema: în cât timp o problemă de pe agenda mass-media trece în agenda publică? Gerald C. Stone (1975) a găsit că există o creștere monotonă a corelației dintre cele două agende, în special cu două luni înaintea verificării pe teren a agendei publice.
Comparând pe o perioadă de opt ani emisiunile TV cu rezultatele sondajelor Gallup, Harold G. Zucker (1978) a pus în evidență că agenda mass-media din ultima lună de dinaintea sondajelor constituie un predictor mai bun pentru agenda publică decât conținutul emisiunilor TV mai vechi. James P. Winter și Chaim H. Eyal (1981, p. 376) consideră – pe deplin întemeiat – că variabila timp este crucială în testarea relației dintre importanța acordată problemelor și personalităților de către mijloacele de comunicare în masă și proeminența acestor probleme și persoane în percepția publicului. Cei doi cercetători au studiat agenda publică conturată de rezultatele unui număr de 27 de sondaje Gallup realizate între 1954 și 1976 și agenda mass-media, așa cum a rezultat din analiza articolelor despre drepturile cetățenești, publicate pe prima pagină a ziarului Times, considerat elita presei americane. S-a constatat că „efectul optim se înregistrează în perioada de la patru la șase săptămâni de dinaintea efectuării cercetării de teren pentru aflarea agendei publice” (Winter, Eyal, 1981, p. 381). Conform acestui studiu, agenda mass-media recentă a influențat mai puternic agenda publică. Pe baza cercetărilor empirice, Gerald C. Stone și Maxwell E. McCombs (1981) au ajuns la concluzia că sunt necesare între două și șase luni pentru o astfel de translație.
Și proeminența problemei joacă un rol important – așa cum a explicat Harold G. Zucker (1978). Problemele proeminente, cele de care se izbește cetățeanul zilnic, sunt incluse concomitent în agenda mass-media și în agenda publicului, dar atenția mare acordată de mass-media problemelor mai puțin proeminente contribuie la sensibilizarea publicului. Cercetătorii au investigat și efectele stabilirii agendei pe termen scurt, precum și pe termen lung; efectele pentru știrile difuzate în format tipărit și online; pentru problemele locale și pentru probleme non-locale; pentru conținutul de divertisment; pentru conținutul vizual. „În ciuda robusteții generale a efectelor agenda-setting, au fost identificați factori care diminuează sau amplifică amploarea efectelor. Câțiva dintre acești factorii au efecte mixte, în timp ce alții factori apar în mod mai consistent în cercetările efectuate. De exemplu, comunicarea interpersonală poate îmbunătăți efectele stabilirii agendei” (Moy, Bosch, 2013, p. 295).
Stabilirea agendei în era digitală
În momentul formulării teoriei „Stabilirea agendei”, mass-media însemna presa scrisă, radioul, televiziunea. În prezent, noile media (comunicarea cu ajutorul tehnologiilor digitale) dă posibilitatea informării rapide din surse foarte variate: Google, Groups, MySpace, Facebook, YouTube, Flickr și Twitter. Există o varietate de forme ale noilor media; internet forums, blogs, wikis, podcasts, picture-sharing, music-sharing și video-sharing. Popularitatea noii mass-media se extinde continuu. Nu numai adolescenții și tinerii preferă să se informeze din noile mijloace de comunicare în masă, ci și din ce în ce mai multe persoane trecute de a doua tinerețe. În aceste condiții, cercetătorii și-au pus problema relației dintre vechea și noua mass-media. Mai concret, influențează internetul presa scrisă? Dar blogurile sunt influențate de postările facebook? S-a conturat o nouă temă de cercetare în conexiune cu agenda-setting: construirea inter-agendei (The inter-media building), studiul felului în care o agendă influențează altă agendă. Se apreciază că noile mijloace de comunicare în masă influențează vechea mass-media în stabilirea agendei datorită rapidității transmiterii informațiilor, accesibilității și popularității în rândul consumatorilor de mass-media (Jenkins, 2006; Singer, 2005; Weimann, Brosius, 2016).
Comunicarea online poate construi o agendă alternativă pentru diferite grupuri din societatea civilă, care contestă agenda vechii mass-media. Pe baza literaturii de specialitate, profesoara de teoria comunicării Barbara Pfetsch și colaboratorii săi de la Universitatea Liberă din Berlin apreciază că noile mijloace de comunicare în masă fragmentează dezbaterea publică și că, în era digitală, datorită multitudinii agendelor mass-media partizane, se produce o polarizare politică acentuată a publicului. În aceste condiții, este necesară revizuirea modelelor clasice ale construirii agendei, în sensul includerii în procesul de construire a agendei atât a comunicării online, cât și a sistemului hybrid media (utilizarea strategică a vechii și noii mass-media pentru a spori eficacitatea comunicării) (Pfetsch, 2016, p. 54).
În prezent, cercetătorii explorează intens cel de-al doilea nivel al teoriei „Stabilirea agendei”: influența cadrajului (framing) obiectelor din agenda mass-media asupra imaginii acestor obiecte în mintea noastră (primul nivel fiind dat de influența proeminenței obiectelor din agenda mass-media asupra agendei publice).
⁎
Teoria „Stabilirea agendei” nu a fost scutită de critici, fiind considerată când doar o ipoteză, când un „concept umbrelă”. S-a reproșat cercetărilor o anumită lipsă de rigoare în utilizarea termenilor, o neconcordanță în măsurarea duratei de acțiune a efectului mass-media (unii cercetători au luat în considerare efectele pe termen scurt, alții pe termen lung), neclaritatea metodologiei de alcătuire a listei de probleme, concentrarea asupra campaniilor electorale, neglijindu-se alte subiecte precum sportul, economia, divertismentul (Barros Filho, 2001, p. 181, apud Brum, 2003). Cu toate acestea, teoria „Stabilirea agendei” rămâne una dintre cele mai influente în domeniul mass-media.
În general, cercetările referitoare la stabilirea agendei au găsit o corelație pozitivă între proeminența unei probleme în mass-media și proeminența ei în agenda publică, dar aceasta nu înseamnă că mass-media constituie singurul factor care influențează opinia publică. Așa cum subliniau Charles R. Wright, profesor de jurnalism la Universitatea Indiana, și colaboratorii săi, „Procesele sociale, altele decât comunicarea în masă, afectează părerea publicului despre o problemă sau o persoană dacă sunt importante. Oamenii vorbesc unii cu alții despre problemele sociale și aceste conversații pot juca un rol important în judecățile lor.” (Wright et al., 1986, p. 155, apud Weaver et al., 1992, p. 856). Uneori, în anumite probleme, experiența personală trăită sau experiențele prietenilor, ale persoanelor de încredere, pe care le aflăm prin comunicarea interpersonală ne influențează opiniile mai mult decât informațiile trasmise prin mass-media. Cine mai crede azi că mass-media acționează ca un „glonț magic”?!
Bibliografie
Barros Filho, Clóvis de. (2001). Ética na Comunicação: da informação ao receptor. São Paulo: Moderna.
Brum, Juliana de (2003). „The agenda setting hypothesis: Studies and Perspectives”, Razón y Palabra,
35. (www.razomypalabra.org.mx)
Chelcea, Septimiu (2006). Opinia publică. Strategii de persuasiune și manipulare. București, Editura Economică.
Ciobanu, Elena et al. (2009). Dicționar explicativ al limbii române și enciclopedic de nume proprii. București, Editura Corint.
Cobb, Roger W., Elder, Charles D. (1972). Participation in American Politics: The Dynamics of Agenda Building. Boston, Allyn and Bacon.
Dearing, James W., Rogers, Everett M. (1996). Agenda-setting. Thousand Oaks, CA, Sage.
Dobrescu, Paul, Bârgăoanu, Alina (2002). Mass media. Puterea fără contraputere. Bucureşti, Editura All.
Entman, Robert M. (1989). „How the media affect what people think: An information processing approach”, Journal of Politics, 51, 2, pp. 347-370.
Hill, David (1986). „Viewer characteristics and agenda-setting by television news”. Public Opinion Quarterly, 49, 3, pp. 340–350.
Jenkins, Henry (2006). Convergence Culture: Where Old and New Media Collide. New York, New York University Press.
Lang, Gladys E., Lang, Kurt (1983). The Battle for Public Opinion:The President, the Press and the Polls during Watergate. New York, Columbia University Press.
Levițchi, Leon (ed.) (1974). Dicționar englez-român. București, Editura Academiei R.S.R.
Matthes, Jörg (2005). „The need for orientation towards news media: Revising and validating a classic concept”, International Journal of Public Opinion Research, 18, 4, pp. 422-444.
Moy, Patricia, Bosch, Brandon (2013). „Theories of public opinion”, în P. Cobley, P. J. Schultz (eds.). Handbook of Communication Science. Vol. 1: Theories and Models of Communication (pp. 289-308). Berlin, De Gruyter Mouton.
Pfetsch, Barbara, Miltner, Peter, Maier, Daniel (2016). „Old nad new dynamics of agenda Building in a hybrid media system”, în G. Vowe, P. Henn (eds.). The Evolution Political Communication in the Online World. Theoretical Approaches and Research Designs (pp. 45-58). New York, Routledge.
Singer, Jane B. (2005). „The political j-blogger. Normalizing a new media form to fit old norms and practices”, Journalism, 6, 2, pp. 173-198.
Trenaman, Joseph, McQuail, Denis. (1961). Television and the Political Image. Londra, Methuen.
Wanta, Wayne, Alkazemi, Mariam F. (2017). „Agenda-setting: History and research tradition”, în P. Rössler (ed.). The International Encyclopedia of Media Effects. New York, John Wiley & Sons.
Weaver, David H., McCombs, Maxwell E. (1980). „Journalism and social science. A new relationship”, Public Opinon Quarterly, 44, 4, pp. 477-494.
Weaver, David H., Zhu, Jinn-Hua, Willnat, Lars (1992). „The bridging function of interpersonal communication in agenda-setting”, Journalism Quarterly, 69, 4, pp. 856-867.
Weimann, Gabriel, Brosus, Hans-Bernd (2016). „A new agenda for agenda-setting research in the digital era”, în G. Vowe, P. Henn (eds.). The Evolution Political Communication in the Online World. Theoretical Approaches and Research Designs (pp. 26-44). New York, Routledge.
Wright, Charles R. [1959] (1986). Mass Communication: A Sociological Perspective (ediția a III-a). New York, Random House.
Zucker, Harold G. (1978). „The variable nature of news media influence”, în B. D. Ruben (ed.). Communication Yearbook (vol. 2). New Brunswick, NJ, Transaction Book.
______________________________________________________________________________
NOTA REDACȚIEI: Fragmentul de mai sus face parte din volumul „Opinia publică. Persuasiune și manipulare”, de Septimiu Chelcea, în curs de apariție la Alexandria Publishing House.
Septimiu Chelcea (n. 1940) este professor emeritus (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti). În 1974 a obținut titlul ştiinţific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie. A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R. S. România (1980). În 2004, a primit Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare științifică, acordat de Consiliul Național al Cercetăriii Științifice din Învățământul Superior. A publicat numeroase articole, studii şi monografii, dintre care Chestionarul în investigaţia sociologică (1975), Experimentul în psihosociologie (1982), Personalitate şi societate în tranziţie (1994), Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat,un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (2000, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, 2007), Un secol de cercetări psihosociologice. 1897-1997 (2002), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (2001, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, 2007), Opinia publică: gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? (2002), Enciclopedie de psihosociologie (coord., 2003), Comunicarea nonverbală în spaţiul public (coord., 2004), Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura (în colab., 2005), Psihosociologie: Teorie şi aplicaţii (coord., 2006, ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2010), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor (coord., 2008), Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare (2006), Psihosociologia publicităţii. Despre reclamele vizuale (2012), Fricile sociale ale românilor (coord., 2015), Psihosociologie aplicată. Publicitatea (2016), Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015 (2016, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2017). În 2017 semnează prefața la ediția a II-a a cărții Propaganda, de Edward L. Bernays, moment la care începe colaborarea cu editura suceveană Alexandria Publishing House, unde a publicat în 2018 volumul de eseuri Elogiu plictiselii. Eseuri psihosociologice și în iunie 2019 volumul De gustibus. Eseuri psihosociologice, iar în curs de apariție la aceeași editură este cartea „Opinia publică. Persuasiune și manipulare”.