Site icon gandeste.org

Psiholog: Jocul Pokemon Go generează un comportament autist.
Oana Pelea: Experiment de prostire globală a populației

Pokemania pune stăpânire pe România, iar efectele nu întârzie să apară. Psihologii spun că aplicaţia Pokemon Go afectează, la fel ca orice joc video, modul în care jucătorii interacţionează cu lumea reală, ajungând, în timp, să aibă un comportament autist. Însă, există şi aspecte pozitive pentru persoanele care suferă de anxietate socială şi se izolează stând în casă. Psihologii spun că aceste persoane pot fi determinate să-şi depăşească frica de a ieşi în public cu ajutorul acestui joc care presupune vânătoarea de pokemoni prin mişcare.

Contactat de MEDIAFAX, psihologul Mihai Copăceanu, care a studiat psihologia la Oxford şi care lucrează de ani de zile în domeniu, în România, inclusiv cu adolescenţi, spune că e prea devreme să putem măsura efectele jocului, însă putem deduce, din experienţa jocurilor video, că va avea un efect similar asupra psihicului jucătorilor.

„Astfel de jocuri sunt foarte atrăgătoare, îţi captează atenţia, „captivant” este cel mai potrivit cuvânt pentru Pokemon Go. Practic, este un joc atât de captivant încât ajungi să ignori realitatea din jurul tău, nu este ca o carte, spre exemplu, care este un obiect static, îţi pune mintea în mişcare dar nu interacţionează cu tine. Jocul, în schimb, prin asta atrage, prin interacţiune, prin feedback şi stimulează dorinţa naturală de a explora, de a cerceta, şi curiozitatea. Este util pentru persoanele care suferă de anxietate, care se izolează social stând numai în casă. Ceea ce face un astfel de joc este să-ţi schimbe dispoziţia mentală pe moment”, a explicat Copăceanu.

La rândul său, psihologul Diana Ioaneş, care lucrează cu elevi la Colegiul Naţional Biligv „George Coşbuc”, spune că jocul stimulează un comportament autist. „Este vorba de o înstrăinare faţă de lumea din jur, tinerii care petrec prea mult timp în lumea virtuală nu mai ştiu să comunice cu lumea reală şi nu-şi dezvoltă abilităţile de comunicare în grup, în cuplu, în societate”, a explicat Ioaneş.

Profesorul de informatică George Trifan de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” a explicat pentru MEDIAFAX că jocul are un succes fenomenal în rândul adolescenţilor. „Toţi copiii de 12-19 ani se joacă Pokemon Go. E „addictive” (dependent), însă nu dezvoltă nicio competenţă sau abilitate unui copil, e o pierdere de timp la o vârstă la care tinerii ar trebui să facă altceva. Sunt copii care merg la psiholog ca să scape de dependenţa de jocuri video”, a spus profesorul.

Cât despre părerea copiilor, Tudor, olimpic naţional la Informatică, spune că joacă Pokemon Go de trei zile. „Ce pot să zic, merg prin parc şi caut pokemoni, cam două-trei ore pe zi, dar nu cred că va crea dependenţă, eu deja am început să mă plictisesc. E un stil nou de joc, de aceea e foarte popular, rămâne de văzut dacă va mai fi peste câteva luni”, a spus Tudor.

Pe scurt, jocul, realizat de compania Niantic, se poate downloada pe telefon (iOs sau Android), iar jucătorul îşi crează un avatar pe care îl stilizează după bunul plac şi porneşte fizic în căutare de pokemoni, nişte creaturi mici care apar în diverse locuri pe o hartă. Jocul se foloseşte de locaţia telefonului şi de o hartă viziuală pentru a-i arăta jucătorului unde se află pokemonii. Aplicaţia a creat deja o mulţime de controverse în lume. Spre exemplu, jocul a fost criticat pentru că pokemonii apar şi în locuri nepotrivite cum ar fi cimitire sau monumente memoriale ca Muzeul de la Auschwitz sau Memorialul Holocaustului din SUA.

O companie de căi ferate din Danemarca, ProRail, a depus plângere că jucătorii vânează pokemoni pe căile ferate, iar jucătorii din Bosnia au fost avertizaţi să aibă grijă să nu se joace Pokemon Go în câmpurile minate rămase în urma războilui din anii ’90.

În Guatemala, un tânăr de 18 ani, Jerson Lopez de Leon, a fost împuşcat mortal în timp ce juca Pokemon Go, fiind prima victimă de care se ştie în legătură cu acest joc. Poliţia locală a speculat că victima a fost găsită de către atacatori cu ajutorul GPS-ului de care se foloseşte aplicaţia, potrivit ziarului britanic The Independent. Nu în ultimul rând, Arabia Saudită ia în considerare interzicerea jocului, având în vedere că la ei sunt interzise deja cărţile de joc cu pokemoni.

Oana Pelea: Pokemon GO – Experiment de prostire globală a populației

„Pokemon Go. Ce fuga inspaimantatoare de realitate. Ce schimbare de atentie…ce manipulare.Cata energie consumata intr un joc virtual si cat timp risipit. Cate ar putea rezolva Omenirea intre timp…in loc sa si investeasca capacitatea de imaginatie si energia intr un joc virtual. Mi se pare un experiment la scara mondiala. Un experiment ce testeaza capacitatea de manipulare a rasei umane.

Suntem ocupati cu prinderea de monstri virtuali si …intre timp… monstrii cat se poate de reali ne hotarasc soarta si viitorul, la masa negocierilor politice internationale…
Adendda: Comentariul meu se refera la adultii ce-si petrec timpul jucand Pokemon Go.”

Foarte probabil Pokemon Go este un experiment social prin care păpușarii vor să verifica gradul de prostie la care au reușit să aducă populație planetei, în special tinerii.

Vedeți aici reacția de furie nebună a unui Pokemon-ist care bloca o șosea și a fost deranjat de o mașină căreia îi bloca drumul:

Exit mobile version