Alianța secretă a celor două instituții cu iz totalitar a dat în clocot și s-a umflat pe foc. Pute și cere curățenie. Speriat de posibile consecințe penale, artizanul acestei orchestrări mult peste comportamentul fostei securități, Traian Băsescu, a dat fuga la o televiziune spre a se deroba. El, sărăcuțul, n-a știut nimic!
Minciună mai crasă sau prostie mai mare nici că se putea. Povesteau ofițerii SRI, povesteau judecătorii despre angajamente. El, nimic. N-a auzit și n-a văzut tărășenia, deși picau toți cei în care trăgea. Uită că a socotit statul pe care l-a format în regimul său drept „stat mafiot“. Ba se mai bucură că adversarii atacați de el sunt executați de acest binom ilegal și tot el vine și spune că nu știa nimic.
De fapt, Traian Băsescu preferă să joace rolul prostului (adică al președintelui care nu avea habar ce se întîmpla sub el), decît să se recunoască tăticul operațiunii și să pornească astfel pe drumul unei cercetări penale și a unei condamnări. De altfel, luni dimineață, cel puțin o instituție de presă va depune plîngere penală, dacă nu și alte victime ale binomului vor face repede același lucru. Într-o bună zi, chiar repede dacă Iohannis își ia mîna de pe binomul moștenit de la Traian Băsescu, vom afla cine a fost artizanul, cine a dirijat și cine a comandat execuțiile. Și pentru încălcarea grosolană a Constituției și a legilor justiției vor plăti măcar principalii implicați.
Cum a fost posibil ca acest binom (generat de aplicarea protocolului în partea sa abuzivă) să reziste atît de mult? De cîțiva ani buni, ziarele au tot scris. De mai bine de un an, generalul Oprișor de la Cotroceni (și el implicat în aplicarea protocolului) a recunoscut. Au fost publicate fotografii cu judecători la ICCJ și CSM la instrucție, la un centru SRI. Dezvăluirea făcută de megatablagiul Dumbravă despre cîmpul tactic întins peste justiție pînă la sfîrșitul unor procese a devenit proverbială. Angajamentele judecătorilor au fost și ele date în vileag. Avocații s-au plîns că au pledat în procese în care judecătorii dădeau sentințe pe probe care nu erau accesibile acuzaților. Marinarul cocoțat la Cotroceni nu știa nimic, zice el, speriat de gravitatea monstruozității juridice puse la cale în mandatele sale. Dar se scapă și confirmă comportamentul acesta ca fiind de stat mafiot. Tupeu, nu glumă ! De ani de zile se vorbea despre protocoale.
Protocolul dintre SRI și Parchet este un soi de alianță secretă între două instituții ale statului, folosite pentru exercitarea unei puteri de tip totalitar. Se abuza la greu de libertățile cetățenilor, ziarele scriau, și populația României tăcea. Cum s-a putut așa ceva? De ce SRI-ul a pus la cale această alianță egală cu o mașină de tocat și executat drepturi și libertăți? De ce i-a trebuit o așa putere nebună? Răspunsul este simplu. Prin alianța cu Parchetul, SRI a exercitat un control asupra justiției și, mai departe, prin ANAF, asupra întregii societăți. Alianța SRI cu DNA și înscăunarea unor foști colaboratori ai securității sau amici ai SRI-ului prin curți și tribunale a completat mașinăria. SRI a putut decide cine cade, cine este reținut și compromis, cine este condamnat și a cui avere se confiscă. DNA-ul n-a fost decît instrumentul folosit. Prin protocolul semnat, SRI-ul a transformat procurorii în agenți sau în colaboratori. Făcîndu-i deținători de secrete, a dat unor judecători mai săraci cu duhul sentimentul, chiar beția puterii. Același sentiment îmbătător i-a nenorocit și pe cei de la ANI. Protocolul cu instituțiile acestora i-a făcut părtași la secrete transmise prin poșta militară, dar și la execuții politice. Poate cineva să creadă că victimele importante erau decise doar la conducerea SRI, nu de la Cotroceni?
Recolta de teroriști caraghioși din ungurime sau de arăbuși rătăciți, servită publicului din România ca victorie a antiterorismului, nu justifică bugetele și enormitatea personalului și a aparatului. Exemplele n-au fost decît pretexte și povești de adormit populația. Ani la rînd, principala activitate a SRI s-a exercitat în politică, în economie, în ministere, în instanțe și, tot în baza unui protocol asemănător celui desecretizat, în controlul financiar al societăților comerciale.
România a trăit cam 15-20 de ani într-o democrație debilă (ca să nu zic caricaturală), dublată de servicii secrete (alcătuite după chipul și gîndirea fostei securități) și de grupuri de interese formate din fostele elite comuniste. Protocoalele n-au fost decît o tentativă palidă de a da o acoperire aparent legală unui comportament de tip totalitar. Așa cum teroriștii au fost acoperirea pentru lovitura de stat. Așa cum venirea minerilor a fost o altă operațiune de consolidare a poziției celor ajunși la putere.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul