Cum ar putea fi altfel decât o fantomă, în momentul în care ani de zile toate şmenărelile, toate potlogăriile şi toate mizeriile regimului băsist au fost înălbite în numele „dreptei” de intelectualii băsişti. O spune chiar Adrian Papahagi care, refuzat şi de popor, şi de partid, declară că s-a săturat să joace rolul de „înălbitor al identităţilor compromise, de cauţiunemorală şi intelectuală pentru entităţi încolonate şi lipsitede discernământ, valori, viziune politică şi curaj”. Bine, dar cine l-a pus să joace acest rol? Şi de ce el şi ceilalţi tovarăşi de drum ai băsismului au atacat până acum, în numele „adevăratei drepte”, pe oricine a cutezat să arate că regimul băsist-pedelist e unul al identităţilor compromise, al lipsei de valori, al lipsei de dedicaţie faţă de cauza naţională? Cine a ocupat posturi de miniştri şi secretari de stat în perioada în care acest regim al imposturii generalizate funcţiona la turaţie politică maximă? Nu ei, nu cei care au funcţionat în toţi aceşti ani pe post de înălbitor?
Iată, de exemplu, dl Baconschi scrie încercând o definiţie a dreptei:
„Dreapta autentică înseamnă: spirit național, tradiție creștină asumată, libertate economică și civică adevărată, atlantism și anticomunism, mândria de a fi european, nu papuaș sau singaporez. Dreapta înseamnă domnia legii, ordine pe stradă, ierahie socială pe merit și muncă. Înseamnă oameni cu valori clare, comunități articulate, gândire consecventă, voință puternică.”
Da, poate că dreapta înseamnă toate sau unele dintre aceste lucruri. Dar mai presus de toate înseamnă altceva: înseamnă o ierarhizare a acestor valori, un sistem axiologic clar. Dl Baconschi invocă „ierarhia socială”, dar nu practică ierarhia valorică, nu indică priorităţile, fundamentele, rânduiala valorilor care face posibilă, în cele din urmă, buna aşezare a vieţilor noastre. Devălmăşia valorilor invocate de domnul Baconschi e simptomatică pentru oportunismul politic, confuzia valorică şi dublele standarde ale regimului Băsescu. Dreapta a ajuns o fantomă şi pentru că „dreapta” băsistă a fost euroatlantică atunci când trebuia să fie naţională, europeană atunci când trebuia să fie creştină, anticomunistă atunci când trebuia să respecte munca oamenilor, neoliberală atunci când trebuia să respecte domnia legii. Dreapta, în viziunea băsismului, a fost un pachet de cărţi de joc pe care îl amesteci, îl tai, îl împarţi şi îl măsluieşti după cum o cere pokerul politic pe care îl practici.
Dreapta şi stânga nu sunt doar pachete de valori, ci constelaţii, ordini de valori. Dacă admiţi că la temelia dreptei stă „tradiţia creştină asumată” care ne conduce apoi către conştiinţa naţională şi aşa mai departe, apoi nu poţi brusc să invoci „atlantismul” sau „europenismul” atunci când vine vorba de Liturghie sau de Decalog.
Iată, de exemplu, dl Baconschi scria acum câţiva ani că visează la o elită politică “amorală”, care să ne mintă pentru „binele” nostru. Binele respectiv era adoptarea de către ţările UE (inclusiv România) a celebrei „Constituţii Europene”. O elită amorală nu e o elită cu valori clare şi nici una a tradiţiei creştine asumate. Un popor manipulat nu poate deveni o comunitate articulată, cu gândire consecventă. Acţiunea unei elite machiavelice forţează reacţiunea unui popor paranoic, suspicios, pradă teoriilor conspiraţiei. O elită laşă şi oportunistă informează un popor care dispreţuieşte ierarhiile sociale, pe care le ştie a fi construite pe merit în ochii bossului şi pe muncă necinstită. Şi lustruitul pantofiorilor dnei Udrea e muncă. Dar nu e muncă cinstită. Nimeni nu spune că oamenii slugarnici, parveniţii şi escrocii nu muncesc. Din contra, se spetesc muncind.
Ceea ce contează însă e ca munca să fie cinstită. Şi pentru asta trebuie ca principiile asumate şi vieţile să ne fie în bună rânduială. Până acum, ierarhia socială şi valorică din România a fost determinată de proximitatea faţă de şef şi de aproximarea nevoilor lui. A fost construită pe complicităţi şi vecinătăţi vinovate. Adică pe promiscuitate la nivel înalt.
Autor: Mircea Platon
sursa: focuriinnoapte.blogspot.ro