Greta Thunberg, simbolul unei noi generații ecologiste pentru care salvarea planetei de încălzirea globală este mai importantă decât orice, este mai mult decât simpla elevă din Suedia care a decis, în 2018, să lipsească de la școală în fiecare zi de vineri, pentru a protesta de una singură în fața parlamentului suedez.
Greta Thunberg a fost un proiect, și încă unul bine pus la punct. Cel puțin asta putem desprinde dintr-un anunț al companiei americane Hulu, citat de publicația Deadline Hollywood. Hulu a anunțat că va lansa în 2020 un documentar despre Greta Thunberg – ”Greta”. Aceeași companie a lansat și dumentarul ”Hillary”, despre Hillary Clinton. Cel mai interesant este că anunțul cu pricina arată că Greta a fost însoțită de echipa de documentariști încă din primele zile ale protestului său solitar. Echipa a mers cu ea apoi în parlament, în deplasările sale în întreaga lume, inclusiv la Adunarea Generală ONU din 2019. Așadar, Greta nu era tânăra protestară solitară din Stockholm.
Regizorul este Nathan Grossman. Anterior, el a regizat un fim suedez despre revelatiile unui individ care a renunțat să mai mănânce carne. Unii jurnaliști au început să-și pună întrebări: oare părinții Gretei – soprana Malena Ernman și actorul Svante Thunberg – și-au folosit relațiile pentru a-și transforma fiica în vedetă?
Si nu doar regizori și producători au fost mereu în spatele Gretei, ci și un afacerist suedez, iar asta încă din primele zile ale protestului ei. Apoi, în jurul Gretei s-a constituit o echipă valoroasă de PR, despre care presa alternativă americană susține că are legături cu ONG-urile finanțate de George Soros.
În februarie 2019, în presa suedeză părea să izbucnească un scandal. Afaceristul Ingmar Rentzhog a scos milioane de coroane folosindu-se de imaginea Gretei. Rentzhog a spus atunci că a fost primul care a acordat atenție protestului Gretei și i-a propus ca numele ei să fie folosit într-o campanie publicitară agresivă pentru start up-ul său – ”Nu mai avem timp” – axată tot pe lupta împotriva schimbărilor climatice. Se întâmpla în octombrie 2018. Însă afaceritul suedez dona doar 10% din profit unei fundații ecologiste, restul mergând către acționari.
Părinții Gretei au susținut, la începutul acestui an, că nu au știut nimic despre folosirea imaginii și numelui Gretei în scop comercial și nici despre modul în care Rentzhog își direcționa profiturile. Compania lui Rentzhog și-a făcut apoi reclama spunând că a jucat un rol central în promovarea protestelor Gretei Thunberg. Cât despre decizia de a face din ”Nu mai avem timp” o afacere profitabilă, Rentzhog a spus: ”Uite care e situația: sunt un antreprenor care a devenit conștient că există o criză climatică”.
Desigur, Rentzhog nu se compară cu ecologistul Al Gore. Fostul vicepreședinte al SUA avea o avere de 1,7 milioane de dolari (majoritatea în proprietăți imobiliare) în anul 2000, când a candidat la președinția SUA. Apoi, devenit un campion al mișcării împotriva încălzirii globale, Al Gore a adunat o avere estimată, în 2017, la peste 200 de milioane de dolari. Gore a fost unul dintre inițiatorii bursei emisiilor de carbom de la Chicago, primul sistem de schimb (voluntar) de cote de emisii poluante din lume. Ecologismul pare sa fi fost o afacere bună.
Autor: Călin Marchievici
Sursa: Cotidianul